
Diana Munteanu, soția lui Claudiu Niculescu, a declarat pentru Pro Tv Magazin că este foarte grea „meseria” de nevastă de fotbalist, deoarece petrec mult timp departe unul de altul și, pe deasupra, sunt nevoiți să facă și naveta. „Sincer, este foarte greu. În primul rând pentru că petreci foarte mult timp fără el, dată fiind natura meseriei, care presupune o groază de cantonamente, schimbarea serviciului o dată cu prioritățile echipei și alte inconveniente de acest gen. Situația noastră este chiar mai complicată, pentru că facem naveta, pe rând, pe ruta București-Cluj. Nu vreau însă să mă plâng. E important că suntem cu toții sănatoși și suntem o familie unită, indiferent de distanța pe care trebuie să o parcurgem unul către celălalt”, a spus Diana Munteanu. Vedeta a mai mărturisit că anul viitor vor să-i dăruiască fiului lor David un frățior sau o surioară, atât ea, cât și Claudiu dorindu-și un al doilea copil.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















