Am primit de curand o recrutare pentru un post de director general, pentru o mare companie straina, la care prima cerinta, inainte de orice altceva, a fost sa nu le prezint cumva vreun candidat agresiv, indiferent de ce experienta sau competente tehnice ar avea. Si, ca sa sublinieze si mai mult importanta acestui criteriu de selectie, mi-au cerut sa mentionez asta in mod expres in anunt, daca intentionam sa pun vreunul. Oricum, rar trece vreun candidat agresiv de mine, indiferent ca imi cere clientul asta in mod expres sau nu, insa acum satisfactia a fost cu atat mai mare.
Inainte sa imi ceara mie sa le fac recrutarea, mai vazusera multi candidati. Si aproape jumatate dintre ei au fost respinsi pentru acest singur motiv, desi unii aveau CV-uri impresionante: asta a fost agresiv, si asta la fel, la fel si domnul, ba chiar si o duduie managerita a fost agresiva. Or, pe unii ii cunosteam si eu de ani de zile si – aici vine partea cea mai interesanta – chiar nu sunt agresivi!
Si mi-am dat seama ca au cazut si ei in eterna capcana in care cad multi dintre cei care nu gandesc inainte de interviu, ci doar dupa: fac pe durii si pe agresivii, fara sa fie natura lor astfel, doar pentru ca au citit ei pe Internet, ca asa faci o impresie puternica. Nu trece zi sa nu dau peste cate unul dintre acestia, si unii sunt caraghiosi de-a binelea. Din pacate pentru ei, eticheta pe care o primesc nu e legata de comportament, care poate sa fie reversibil, de bine, de rau, ci de inteligenta, care eticheta nu ti se mai dezlipeste cativa ani buni de pe frunte… 🙁
Angajatorul sau recrutorul te cheama la un interviu ca sa te evalueze. Normal, transparent, pe fata, deci. Odata ajuns, ai de ales intre doua variante, fie ca vii cu alegerea deja facuta, fie ca o faci acolo, pe loc: decizi sa te prezinti exact asa cum esti, sau incerci sa-l faci pe cel din fata ta sa creada ceea ce vrei tu sa creada.
Daca optezi pentru varianta din urma, trei conditii trebuie indeplinite simultan, cumulativ, insa necesar dar nu si suficient, cum zic matematicienii:
– sa stii cum se manipuleaza sa poti sa faci asta – unii stiu cum, dar nu pot, altii ar putea, dar nu stiu cum…
– fata de la HR, managerul sau omul de la firma de recrutare sa poata sa fie manipulat cu usurinta, fara sa se prinda
– imaginea pe care vrei sa ti-o proiectezi sa se potriveasca cu jobul, in general, dar mai ales cu cea pe care o are in cap intervievatorul ca profil ideal.
Sa presupunem ca primele doua conditii sunt usor de indeplinit. Insa cu a treia poti avea mari surprize, dar mari de tot! Ce crezi tu ca inseamna profilul ideal pentru acel job si ce crede cel cu care stai de vorba, s-ar putea sa nu semene prea mult. Si aici iarasi ai de ales repede: sa incerci sa-i demonstrezi ca nu stie ce-i bine pentru compania lui, ca stii tu mult mai bine, sau sa-ti schimbi tu parerea. Dar acesta e deja subiectul unui alt articol…
Si aici se deschide capcana in care cad cu mult aplomb destui candidati. Convinsi ca stiu ei deja dinainte ce e mai bine pentru viitorul lui angajator, nu se mai obosesc sa verifice daca si cel din fata lui aflase asta deja. Altii, insa, mai precauti, intreaba. Ca multi o fac abia la sfarsit, cand nu prea mai au ce face cu informatia respectiva, e iarasi subiect de alt articol.
Or, daca vrei sa preiei controlul intr-un astfel de interviu (si in orice negociere, in general), amani cat mai mult sa vorbesti despre tine si il faci pe celalalt sa vorbeasca primul. Si cu cat mai mult, cu atat mai bine. Despre companie, despre job, despre orice. Dar, mai ales, despre el, el ca persoana, ca om, ca sa iti dai seama cu cine stai de vorba, care sunt asteptarile si slabiciunile lui, ce experiente a mai avut legate de recrutarea aceasta, cat de subiectiv este si cate si mai cate. Pare logic, dar, dupa cum spun adesea, multi se amuzau la orele de logica si de filosofie din scoala. Insa din pacate pentru ei, logica nu are prea multa legatura cu lungimea experientei din CV.
Candidatii, de teama ca nu vor avea timp destul ca sa detalieze lungul sir de realizari din cariera lor, sau doar din nerabdarea de a-l da pe spate pe interlocutor cu ele, nici nu se asaza bine pe scaun, ca si incep sa le insire. Mie, ca recrutor, imi convine asta, dupa cum iarasi am spus, adesea..
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România. Citește mai multe articole pe blogul său,www.georgebutunoiu.ro
