Acasă Opinii Oportunitățile sunt dincolo de limitele abordării defensive

Oportunitățile sunt dincolo de limitele abordării defensive

DISTRIBUIȚI

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente

Putem vedea lumea în multe feluri. Dacă este să o privim din perspectiva câștig-pierdere atunci putem vedea o lume de oportunități sau o lume de riscuri. Consecința? Vom avea o abordare ofensivă sau defensivă în deciziile și acțiunile noastre atât personale cât și de business.

În situații de criză vom acționa automat în funcție de perspectiva adoptată dintre cele două. Rezultatele vor fi diferite, de aceea acest articol subliniază avantajele abordării ofensive: pariul pe potențial, hotărârea de a valorifica oportunitățile, transformare și învățare continuă.

  1. Caracteristicile abordării defensive și ofensive

Defensivă – Atenuarea celor mai mari riscuri este crucială din punct de vedere operațional, precum și din punct de vedere al fluxului de numerar. Acesta este un efort continuu. Acțiunile pe termen scurt de asigurare a lichidităților și a solvabilității sunt esențiale.

În defensivă se remarcă nevoia unei puternice viziuni unificatoare, a unei guvernanțe și culturi corporative robuste, care să dea garanție că managementul resurselor este bine făcut.

Scepticismul în legătură cu valoarea noilor trenduri digitale și preocuparea excesiv de prudentă față de cheltuieli conduce la pierderea de oportunităților, în avantajul concurenței.

Ofensivă – Deschide calea pentru următoarea fază. Industriile care au fost în status quo timp de un deceniu sunt acum larg deschise pentru a se transforma. Companiile care se vor mișcă rapid și decisiv vor câștiga.

Profitabilitatea pentru companiile conservatoare digital este de doar 9% prin comparație cu 26% în cazul companiilor cu management centrat pe transformare digitală.

Liderii companiilor în ofensivă se centrează nu pe risc ci pe potențial, au cunoștințe avansate despre noile tehnologii, sunt deschiși și alocă bugete semnificative pentru investiții în tehnologie.

  1. Diferența dintre abordarea defensivă și ofensivă

În timp ce abordare defensivă vizează protejarea veniturilor, definirea rebugetării, implementarea măsurilor de protejare a numerarului și stabilizarea operațiunilor din lanțul de distribuție și fabricație, abordarea ofensivă se uită la dezvoltarea unei strategii pentru câștigarea unui avantaj competitiv și planificarea pivotării sau dezvoltării de noi produse/servicii, piețe sau modele de afaceri.

În cazul abordării defensive aceste măsuri imediate sunt urmate de monitorizarea realității comparativ cu scenariile realizate și ajustarea acestora, dezinvestiții și adaptare operațională în timp ce în cazul abordării ofensive, setului de măsuri imediate, îi urmează realizarea unui plan de pivotare a afacerii, orientarea investițiilor către zonele de creștere, dezvoltarea de noi produse/servicii, piețe sau modele de afaceri.

 

 

Abordarea defensivă

Acum:

1.      Protejarea veniturilor

2.      Definirea re-bugetării și implementarea măsurilor de protejare a numerarului

3.      Stabilizarea operațiunilor (lanțul de distribuție, fabricație)

Într-o lună:

1.      Monitorizarea realității vs. scenarii și ajustarea în consecință

2.      Re-bugetarea în derulare și dezinvestițiile

3.      Aducerea operațiunilor la un nou normal pentru următoarele 18 luni

Abordarea ofensivă

Acum:

1.      Dezvoltarea unei strategii despre cum să depășiți concurenții

2.      Planificarea pivotării sau dezvoltării de noi produse/servicii, piețe sau modele de afaceri

Într-o lună:

1.      Realizarea unui plan de pivotare a afacerii

2.      Stabilirea investițiilor în zone de creștere

3.      Dezvoltarea de noi produse/servicii, piețe sau modele de afaceri

 

 

  1. Leadership defensiv vs ofensiv

Atitudinea defensivă slăbește agilitatea în învățare și afectează mentalitatea de dezvoltare personală și profesională. Agilitatea în învățare include practici precum eforturile de îmbunătățire, punerea în discuție a modului normal de a face lucrurile și evaluarea experiențelor fiecăruia.

Liderii defensivi sunt deficitari la comunicare, adaptabilitate, capacitatea de a îndeplini obiectivele de afaceri și conștientizarea de sine.

Atitudinea defensivă adesea ascunde realitatea a ceea ce faci, făcând opace atât obiectivele tale, cât și transparența în cadrul echipei tale.

Liderii ofensivi își cunosc colegii, își cunosc clienții, învață și se actualizează continuu, cultivă cooperarea, sunt creativi, iau decizii clare și fac investiții în dezvoltarea și pregătirea echipei.

Cercetările indică faptul că liderii care învață și acționează în mod agil au mai mult succes, atât în contribuția la veniturile companiei, cât și în performanțele generale ale angajaților și managerilor.

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 10 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate în cadrul unei companii din Big 4 a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.