Acasă Opinii Știință, Credință, Politică

Știință, Credință, Politică

DISTRIBUIȚI

Să abordezi problematica atât de vastă a științei, credinței și politicii privite în ansamblul lor, reprezintă incontestabil o dificultate majoră.
Pe de altă parte, o astfel de abordare poate genera îndoială asupra utilității ei, deoarece există multe lucrări pe această temă, elaborate de eminenți autori.
Dacă ne propunem totuși să scriem despre Știință, Spiritualitate și Politică în ansamblul lor, o facem convinși că sunt încă lucruri de spus în acest domeniu.
Vom începe prin a încerca să definim noțiunile.
                              *
                         *       *
La începuturile istoriei milenare a gândirii științifice, nu exista o diferențiere clară între ceea ce numim acum disciplinele științei. Matematica se îngemăna cu filosofia și logica, cu astronomia și astrologia, cu științele social-politice și, uneori, chiar cu preocupările artistice. Un exemplu semnificaiv în acest sens îl găsim la marii filosofi ai antichității. Monumentala operă a lui Aristotel fiind o îmbinare între filosofie, știință, logică și estetică.
Primele manifestări religioase ale oamenilor au izvorât din nevoia de a se simți protejați de nenumărate forțe care le erau potrivnice și pe care nu le puteau stăpâni. Se pare că oamnenii sunt singurele ființe înzestrate cu însușirea de a încerca să depășească limitele condițiilor naturale, făcând saltul către marele necunoscut metafizic pe care îl percep și cu care simt nevoia să ia legătura. Înclinarea spre metafizică, prezentă începând chiar cu primii oameni, a generat ritualurile proreligioase, apoi pe cele religioase și, în final credințele și ideile religioase.
În ceea ce privește nașterea Creștinismului, vom încerca, cu profundă modestie, să notăm ideile fundamentale din învățătura creștină. Ele sunt următoarele:
Credința în Creatorul Atotputernic al lumii – Dumnezeu;
Dragostea pentru Dumnezeu și cea dintre oameni;
Speranța în Înviere și Mântuire.
Aceste idei fundamentale sunt concretizate în învățături pe care ni le-a dăruit Domnul Nostru Iisus Cristos și detaliate în docmele elaborate de Sfinții Părinți ai Bisericii.
În ceea ce privește politica, adică activitățile privind organizarea și conducerea societății, de-a lungul timpului vom găsi puține exemple în care conducătorii politici să-și întemeieze deciziile și faptele pe baze științifice. E adevărat că Alexandru Cel Mare la avut ca profesor pe Aristotel, iar formidabila aventură a regelui macedonian nu a avut la bază metode de decizie și actiune științifice, ci talentul de conducător frizând câteodată chiar nebunia.
                                                                                      *
                                                                                  *       *
O primă idee importantă despre știință, credință și politică privite în ansamblu o constituie necesitatea raționalității în toate cele trei domenii.
Într-adevăr, nu se poate concepe o disciplină  științifică nerespectând legile generale ale gândirii logice, după cum chiar credința, dacă ar ignora rațiunea ar putea deveni un fel de extaz desprins de viața reală.
În ceea ce privește politica, raționalitatea rămâne de obicei un deziderat.
Considerăm că gândirea rațională implică respectarea legilor fundamentale ale logicii: principiul identității, al non contradicției și al terțiului exclus (tertium non datur).
Istoria gândirii consemnează existența unor încercări de nuanțare sau chiar de negare a acestor principii. Astfel, în antichitate, Heraclit numit și “Obscurul” formula ideea “panta rei” adică totul se transformă în permanență (inclusiv gândirea), nimic nu este definitiv.
În filosofia modernă, a apărut gândirea dialectică conform căreia o anumită teza nu este de fapt contrazisă de negarea ei, ci creează o idee nouă – sinteza. Aceasta ar însemna că principiul terțiului exclus n-ar mai fi valabil, deci – tertium datur. În ultimul secol, logicienii cu orientare matematică au afirmat existența mai multor logici, gândirea reprezentând, în ultimă analiză, un joc al convențiilor asumate axiomatic.
                                                                                   *
                                                                               *       *
Să încercăm a descifra ce ar fi însemnat ignorarea principiilor clasice ale logicii și înlocuirea lor cu tendințele  “revoluționare” notate mai sus.
Marile descoperiri moderne, din fizică, biologie, medicină, agricultură etc, ar mai fi fost posibile dacă cercetătorii ar fi gânditi în spiritul gândirii lui Heraclit, sau conform dialecticii ce admiteau tertium datur, sau adoptând excesele axiomatizării – școala Bourbaki?
Întrebarea este cu caracter retoric iar răspunsul se înțelege de la sine.
Privitor la credințele religioase, trebuie să ne amintim de minunatele învățături ale Lui Iisus. Adresându-se în primul rând oamenilor simpli, învățăturile sunt formulate în limbajul firesc al raționalității. E drept că Mântuitorul folosește adesea pilde ce au structura unor metafore care au regulile lor proprii dar nu încalcă de fel legile de bază ale raționalității. Același lucru se poate spune despre învățăturile Sfinților Părinți pe care le găsim în Noul Testament. Putem deci afirma că învățăturile creștine sunt incontestabil raționale chiar dacă ele ne trimit în universul miraculos al metafizicului. Opiniile unor teologi privind structura specifică a credinței, care n-ar fi tributară raționalității, prin urmare nu se justifică.
Teologii care îmbrățișează ideea neraționalității credinței susțin acest lucru în scris sau expuneri care folosesc limbajul obișnuit al raționalității. Contradicția este evidentă: se pledează pentru neraționalitate folosind instrumente raționale!
În politică, problema raționalității este oarecum paradoxală: marea majoritate a oamenilor politici se proclamă adepții unei politici morale și raționale, dar puțini dintre ei pun în practică cele declarate.
În sprijinul ideii necesității gândirii raționale în știință, credință și politică se poate aduce și importanța respectării relației cauză-efect formulată de J. Stuart Mile în secolul XIX.
                                                                              *
                                                                         *       *
Vom încheia cu concluzia că în ciuda diferențelor incontestabile care există între știință, credință și politică, o caracteristică comună se impune cu tărie: toate au în comun raționalitatea.

Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.