Home Părerea mea Cum distruge adevărul o știre bună…

Cum distruge adevărul o știre bună…

DISTRIBUIŢI

Ieri pe la prânz, o știre cum altfel decât „senzațională“ s-a lăfăit mare pe ecranul televizorului, unul din posturile de case ale puterii anunțându-ne victorios că „Banca Mondială ne dă o veste extraordinară: creștere economică în România!“. Entuziasmată și ea de veste, cu gândul probabil la o posibilă creștere de salariu, cititoarea de prompter din studio invită o colegă să comenteze vestea cea bună, pentru ca ulterior să se titreze pe fundal roșu următorul enunț: „Banca Mondială: Economia României crește de la 2,8 la 1,6%“ . Asta da creștere economică! Cu asemenea raportări triumfaliste dictate de USL la televiziunile membrilor de partid e posibil ca foarte curând să avem cea mai mare creștere economică din istorie, de 0,00001%! ?ê?£tirea reală, venind de la Banca Mondială, era aceea că instituția a  a înrăutățit prognoza de creștere economică a României, reducând-o de la 2,8% la 1,6% pentru 2013.  Nici știrista din studioul televiziunii, nici producătorul emisiunii nu au sesizat ridicolul situației, în care prezentau un eșec drept o mare realizare,   așa că au continuat să dezbată „succesul“ economic al guvernului Ponta prognozat de o instituție financiară respectabilă. ?ê?£i, pentru a spori credibilitatea dezbaterilor, a fost rugat să comenteze prin telefon și consilierul guvernatorului BNR, eternul Adrian Vasilescu. Ajuns la o vârstă la care memoria îi poate juca ușor feste, Vasilescu și-a dat și el cu părerea despre prognoza Băncii Mondiale, invocând calculele specialiștilor de la Washington, previziuni făcute pe laptop-uri ș.a.m.d. Una peste alta, concluzia a fost una singură, spre mulțumirea conducerii de partid și de stat uselist: guvernul Ponta ne aduce creșterea economică mult așteptată. O „creștere“ de la 2,8 la 1,6%, după cum anunță Banca Mondială, dar vorba aceea,  nu poți lăsa întotdeauna adevărul să-ți strice o știre bună. Or, după nenumărate bobârnace luate zilele trecute de cabinetul Ponta , pe tema pensiilor care vor crește cândva, dar nu se știe când sau pe tema reformei cu iz etatist din sănătate, era nevoie ca de aer de o știre pozitivă, care să ne arate că cei 60% dintre români care au pus ștampila pe USL   nu au greșit  pe 9 decembrie 2012. Iar dacă știrea bună nu a venit, trebuia inventată, că doar nimeni nu se mai împiedică de adevăr zilele acestea. Modul în care o știre negativă a fost transformată într-o știre pozitivă, pentru a manipula mințile și sufletele românilor, arată, la o scară mai mică, modul în care funcționează astăzi societatea românească. Albul devine negru, negrul devine alb și în acest gri murdar cotidian adevărul de cele mai multe ori nici nu mai contează.

Iulia Nueleanu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.