Alegeri
Liberalul Vasile Datcu a anuntat ca, in 24 iunie, la Braila, vor avea loc alegeri municipale ale PNL. Cel care s-a ocupat de procesul de reorganizare a PNL Braila a declarat ca Biroul Permanent Central a validat, la inceputul acestei saptamani, lista cu membrii PNL care si-au reconfirmat calitatea de liberali, adaugand ca, in acest moment, organizatia municipala a PNL numara 487 de membri cu drept de vot. Vasile Datcu a aratat ca doreste sa convinga cat mai multe persoane sa candideze, pentru ca electoratul sa aiba de unde alege, insa numai pe baza unor programe, nu pe vorbe, de care toata lumea s-a saturat. (C.S.)
Comemorare
Conservatorii si-au gasit radacinile istorice. Ei l-au omagiat, ieri, pe Barbu Catargiu, unul dintre cei mai reprezentativi oameni politici ai secolului XIX.
La initiativa Institutului de Studii Politice Conservatoare, zeci de conservatori bucuresteni au depus coroane de flori la bustul marelui om politic aflat in Piata Unirii si au tinut un moment de reculegere.
Figura emblematica a istoriei Romaniei, conservatorul Barbu Catargiu a detinut in mai multe randuri functia de ministru.
El a fost intemeitorul primei formatiuni politice conservatoare romanesti pe care a condus-o pana in 1862, an in care a fost asasinat la 8 iunie. (C.M.)
Amenintare
Eventuala numire a lui Voiculescu in functia de vicepremier provoaca agitatie. Consilierul pe probleme de securitate nationala, Marius Oprea, ameninta ca va demisiona in cazul in care Dan Voiculescu va fi numit in functia pe care a eliberat-o Copos. Oprea a declarat la Radio Guerilla ca liderul conservator l-a acuzat ca ar fi ofiter al Securitatii.
Consilierul de stat spune ca a publicat foarte multe articole despre afacerile lui Voiculescu si ca nu poate lucra in aceeasi echipa cu presedintele Partidului Conservator. (C.M.)
Acuzatii
Primarul municipiului, Buzau Constantin Boscodeala, este acuzat ca acorda ilegal prime suspecte salariatilor de la primarie, conform site-ului Informatia.ro. Camera de Conturi a descoperit recent ca edilul-sef a acordat anul trecut sporuri pentru subordonati contrar prevederilor conform carora functionarii publici primesc doar veniturile stabilite prin lege. Astfel, Primaria Buzau se afla, pentru a doua oara, in mijlocul unui scandal legat de acordarea de sporuri salariale ilegale. (C.S.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















