Premierul Adrian Nastase a efectuat saptamana trecuta o vizita in Franta, prima de la instalarea echipei premierului Raffarin. Intr-un interviu acordat RFI, primul-ministru a afirmat ca imaginea negativa pe care Romania o are acum, cel putin in Franta, se datoreaza unui dublu context. Pe de o parte, eliminarea vizei pentru cetatenii romani in spatiul Schengen, pe de alta parte aparitia in Franta in perioada pre- si post-electorala a unei noi politici menite sa ofere mai multa securitate cetatenilor francezi.
Intrebat daca Romania este capabila sa joace rolul de tara-frontiera a Europei, Nastase a spus ca -avem o responsabilitate fata de noi insine (…) dar avem o responsabilitate si fata de UE-. Dar tocmai UE ne-a criticat pentru semnarea cu SUA a acordului privind acordarea imunitatii. -Acum cativa ani, in 1997, Romania nu a putut deveni membra a NATO. Americanii si-au exprimat rezerve. Trebuia sa ne asiguram ca decizia Senatului american va fi de data aceasta pozitiva. Nu am fost insa constienti ca, pe fondul unei dezbateri asupra identitatii europene, aceasta problema a CPI va lua amploare-, a dezvaluit premierul. Momentul Praga, unde Romania are mari sanse sa fie invitata sa adere la NATO, -va insemna pentru noi sfarsitul razboiului rece (…) pentru ca acordurile de la Ialta din 1945 au hotarat izolarea Romaniei-. Insa pentru UE, romanii mai au de asteptat. Aderarea in 2007 in loc de 2004 -va avea un impact negativ, dar el va fi atenuat cu ajutorul relatiilor bilaterale, mai ales cele cu Franta, de asigurare a liberei circulatii a romanilor in Europa-.