Deși reprezentă Legislativul, cu voie de la Hrebenciuc, șeful Camerei Deputaților Valeriu Zgonea tânjește și el să facă precum președintele Traian Băsescu care recent a vizitat șantierele din vestul țării. Așadar, Zgonea s-a „cocoșit” și el un pic pe șantierele patriei, ieri, în județul Maramureș. El s-a arătat interesat în discuțiile purtate cu reprezentanții administrației locale de starea infrastructurii și a vizitat complexul monahal Sfânta Ana – Rohia. Liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean, a declarat ieri pentru Agerpres, că președintele Camerei Deputaților a fost preocupat de starea infrastructurii rutiere și a îndemnat autoritățile să acceseze fonduri europene pe proiectele corespunzătoare lăsând în grija statului investițiile de anvergură. "Au fost discuții concrete pe o serie de proiecte pe care administrația județeană le are în derulare, dar am avut și o altă abordare în privința aducerii Maramureșului în zona de interes a economiei și a turismului", a spus Gabriel Zetea.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















