Acasă Special Lumea araba nu poate accepta metodele Statelor Unite

Lumea araba nu poate accepta metodele Statelor Unite

DISTRIBUIȚI

Nu au intarziat sa apara reactiile unor state arabe care condamna vehement riposta militara americana in Afganistan. Irakul, Iranul, Vietnamul, Malaysia sunt state care au luat o pozitie ferma si au condamnat in mod oficial interventia militara a Statelor Unite.

Concomitent au avut loc numeroase manifestatii impotriva atacurilor din Afganistan, in principal in Pakistan, Kasmirul Indian si Indonezia.

Saddam Hussein vorbeste de -incalcarea legilor internationale-

Presedintele irakian, Saddam Hussein, a condamnat riposta americana din Afganistan, pe care a calificat-o drept -agresiune-, potrivit unui comunicat oficial transmis de televiziunea de stat irakiana, citata luni de AFP.

-Adevaratii credinciosi nu pot decat sa condamne aceasta actiune, nu pentru ca aceasta este comisa de America impotriva unui popor musulman, ci pentru ca este vorba de o agresiune care incalca legile internationale-, a subliniat seful statului irakian, intr-un comunicat difuzat la incheierea reuniunii cu consilierii prezidentiali – la care au participat si vicepresedintele Taha Yassin Ramadan, vicepremierii Tarik Aziz si Hikmat al-Azzawi.

In opinia autoritatilor de la Bagdad, riposta americana din Afganistan nu este decat -o metoda de destabilizare si de producere a dezordinii mondiale-.

Saddam Hussein este un dusman declarat al SUA, fiind singurul lider arab care nu a condamnat atentatele antiamericane comise pe 11 septembrie la New York si Washington.

Iranul considera atacurile -inacceptabile-

Iranul a condamnat cu hotarare loviturile americane asupra Afganistanului, considerandu-le -inacceptabile-, a anuntat agentia de presa iraniana.

-Atacurile la scara larga sunt inacceptabile-, a declarat ministrul afacerilor externe iranian, adaugand ca ele au fost -lansate fara consideratie pentru opinia publica mondiala, mai ales cea din tarile musulmane-.

Malaysia anunta ca nu poate sustine actiuni violente impotriva Afganistanului

Guvernul si opozitia islamica din Malaysia au condamnat la deschiderea lucrarilor Parlamentului malaysian raidurile aliatilor asupra Afganistanului, apreciind ca acestea sunt soldate cu moartea unor oameni nevinovati.

-Nu vom actiona si nu sustinem aceste actiuni-, a subliniat premierul malaysian, Mahathir Mohamad, cel mai influent membru al opozitiei si lider al Partidului Islamic Pan-Malaysian.

Unul dintre liderii spirituali ai partidului, Abdul Hadi Awang, a aprecizat ca riposta americana nu este altceva decat -un act de terorism- si a avertizat ca neutralizarea miliardarului de origine saudita Ussama bin Laden, principalul suspect in ancheta privind atentatele de la 11 septembrie din SUA, nu va duce decat la castigarea unor noi adepti ai extremistului.

-Chiar daca vor reusi sa-l omoare pe Ben Laden, vor aparea alti 100-, a avertizat Abdul Hadi Awang.

Malaysia, stat asiatic cu populatie majoritar de confesiune islamica, nu a inregistrat in randul populatiei o atitudine antiamericana de amploarea celei din Indonezia, fiind apreciata drept o tara musulmana moderata si una dintre cele mai stabile din sud-estul Asiei.

Lupta impotriva terorismului este sustinuta de Malaysia, dar nu si atacurile impotriva talibanilor aflati la putere in Afganistan, care ar putea declansa o -catastrofa- in acest stat, potrivit premierului malaysian.

Nu exista nici o garantie ca toti teroristii pot fi ucisi, vor aparea mereu altii, de aceea Guvernul de la Kuala Lumpur nu este de acord cu declansarea razboiului impotriva unor presupuse state teroriste, a continuat Mahatir Mohamad.

Libanul cere si acum o rezolutie ONU pentru actiunile SUA

Ministrul libanez de externe, Mahmud Hamud, a declarat ieri ca lupta antiterorista trebuie desfasurata sub egida ONU si propune organizarea unei conferinte internationale pe aceasta tema, relateaza AFP.

-Reamintim ca Libanul condamna terorismul, dar combaterea acestuia trebuie infaptuita sub egida ONU-, a declarat pentru AFP seful diplomatiei libaneze.

Pentru stabilirea conceptului de terorism si analizarea cauzelor acestuia se impune organizarea unei conferinte mondiale, potrivit aceleiasi surse.

Mahmud Hamud a subliniat faptul ca trebuie -sa se faca o distinctie clara intre terorism si dreptul popoarelor de a lupta impotriva ocupatiei straine-.

Pe de alta parte, prin lansarea ofensivei in Afganistan, SUA au pus statele arabe si musulmane in fata unui fapt implinit, ceea ce risca sa provoace reactii ostile antiamericane din partea acestora, a apreciat, la randul sau, ministrul libanez al informatiei, Ghazi Aridi, intr-un interviu acordat postului Future TV.

SUA au declarat deliberat atacul, inainte cu 48 de ore de reuniunea Consiliului Ministerial al Organizatiei Conferintei Islamice si de dezbaterile din cadrul Ligii Arabe, convocate pentru a stabili o pozitie comuna a lumii arabe si islamice fata de actuala situatie, potrivit aceleiasi surse. Ambele reuniuni ministeriale vor avea loc in cursul acestei saptamani, la Doha in Qatar.

Totodata, Libanul, Siria, Egiptul si Arabia Saudita au exprimat o atitudine rezervata, inainte de producerea ofensivei americane asupra Afganistanului, apreciind ca acest gen de actiune nu reprezinta o modalitate de rezolvare a problemei terorismului international, a conchis Ghazi Aridi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.