Acasă Veto BUNURI DISPĂRUTE, LA NIVEL ÎNALT

BUNURI DISPĂRUTE, LA NIVEL ÎNALT

DISTRIBUIȚI

Se vorbește mult, zilele astea, de averile demnitarilor (miniștri, parlamentari etc.) și creșterile lor fabuloase. Niște cărți pe care le-am citit în zilele libere de sărbători au oarece legătură cu subiectul. Jaful în România nu a început alaltăieri.
Mai întîi, prin volumul Marele rapt regal al lui Mihai Pelin (Ed. Kullusys, București, 2007, 188 pp.+16 planșe) sunt readuse în discuție cele 42 de tablouri de mare valoare (artistică, dar și materială), pe care regele Carol I le-a lăsat prin testament "Coroanei României" și care azi nu se mai află în spațiul mioritic. În noiembrie 1947, călătorind la Londra la nunta reginei Elisabeta, regele Mihai I le-a scos din țară. Dar aceste bunuri nu-i aparțineau. "Coroana României" e o instituție a Statului Român, ca și, de pildă, un minister. Obiectele din minister nu sunt proprietatea ministrului. Bunurile Coroanei României nu sunt ale familiei regale. Cu mărturii și documente, Mihai Pelin merge pe urma tablourilor (unele au fost vîndute în mod discret, în privința altora au fost doar tentative, blocate de intervenții oficiale din țară), evocă și mai vechiul proces intentat pentru recuperarea lor (lăsat de autorități în coadă de pește, în vremea cînd prim-ministru era Victor Ciorbea) și pune într-un mod convingător problema unei acțiuni ferme prin care statul să reintre în posesia valorilor de care a fost păgubit. "Predăm întreaga documentație de care dispunem Procuraturii Generale a României", declară autorul la p. 120.
Tot despre valori excepționale, evaporate cu înalte complicități, e vorba într-un substanțial capitol al memoriilor în dialog (cu Florentina Chivu) ale arhitectului Camil Roguski, apărute sub titlul Ceaușescu: adevăruri interzise (la Ed. Lucman, București, 2007, 320 pp.). Mai întîi, cîteva amănunte tragic-pitorești despre al doilea covor, ca mărime, din lume (18/30 m): "Cei 200 de soldați pe care îi aveam pentru paza bunurilor destinate dotării Casei Republicii au dispărut. Cine a vrut și cine n-a vrut a venit să fure din casa Republicii. Despre covor știau și unii oameni de pe șantier, dar și alții, dintre păzitori. Aceștia știau pe unde se află. Au vrut să-l fure. Au tăiat un sfert, dar și-au dat seama că și un sfert era prea greu de furat. Și atunci au tăiat numai bordura. (…) Văzînd ce hoții și ce jafuri aveau loc, am făcut fel de fel de adrese și scrisori, mai ales către noul ministru al Industriei, gen. Victor Stănculescu. Nu mi-au răspuns. Am făcut și la Ministerul de Interne. Mi-au zis că MI nu are oameni pentru pază…" (p. 213).
Jaf în toată regula, uneori "oficial", s-a desfășurat și la Comitetul Central. "Erau două camere pline cu bunuri de artă. N-am mai găsit nimic. Toate birourile și toate dulapurile erau sparte și dinăuntru se luase totul. Lumea spunea că s-a căutat arhiva. Nu s-a luat nimic din arhivă. (…) După o lună de zile, după două luni de zile, încă se cărau dulapuri și birouri. Unde s-or fi dus nu știu, dar s-a luat foarte mult. Cu aceste bunuri știu că s-au dotat sediile viitoarelor partide. (…) După ce s-a mai liniștit lumea, au început să apară cereri pentru bunurile de la C.C. sau ale lui Ceaușescu. Solicitanții erau multe fețe cu posturi importante și, dacă nu ei, neamurile lor. S-au dus la șefii mei cei noi. S-a dat gratis tuturor partidelor tot ceea ce au cerut. Viitorilor deputați sau celor care erau pe acolo, lor și familiilor lor, li s-a dat cît au cerut. (…) M-a scîrbit faptul că oameni cu avere, oameni foarte sus-puși, au venit să se ploconească și să ia cîte un bun. (…) De ce nu se cercetează ce s-a întîmplat cu bunurile care au aparținut C.C.? Eu știu precis oameni care au furat cu sacii." (pp. 228, 229, 264).
Nu foarte deosebit, în esență, s-au petrecut lucrurile la locuința lui Ceaușescu: "Intraseră și luaseră tot ce era pe acolo. Vă spun cu mîna pe inimă că cei care au luat primii au fost securiștii, cei din casă. Ăștia au știut unde sunt banii, dolari sau nedolari, unde sunt bijuteriile. Cînd a intrat poporul, acestea erau deja luate" (p. 230). La fel la Palatul și Muzeul Cotroceni (p. 265), vila din Olănești, Palatul Snagov și altele. "Sunt convins că multe lucruri au ajuns la conducători. O să-mi spuneți: numiți hoții. Mi-e foarte greu să-i spun, chiar dacă-i știu. Documentele mele sunt ceea ce am văzut" (p. 265).
Dacă Procuratura chiar vrea să facă dreptate, începînd cu începutul, lucrări și persoane ca acelea din care am citat mai sus îi pot fi foarte utile. Numai să vrea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.