Fîlfîie de ceva vreme prin spaţiul mediatic un fel de cuvînt compus care seamănă cu o pereche de gărgăriţe în rut. Cuvîntul cu pricina este fabulospirit, dar el apare şi în variantele fabulouspirit, fabolosspirit. Năzdrăvănia (ne-zdravăn) a fost produsă în laboratoarele de comunicare ale MAE, în scopul înalt, nobil şi măreţ de a -contura imaginea României-, de a -poziţiona România ca pe o ţară cu oameni spirituali-. Nu a fost uşor. S-a încercat întîi cu sarmale şi cu mămăligă. Eşec. -Nu a mers nici cu sarmalele, nici cu mămăliga-, după cum se arată într-un comunicat de presă semnat de purtătoarea de cuvînt a MAE, d-na Corina Vinţan. Dar departamentul de comunicare nu a disperat. A stins aragazul şi a aprins cuptorul cu microbazaconii. De fapt, un cuptorotelefon, cu care s-a sunat la firma -GAV Scholtz & Friends-. Helpajutor! a scîncit MAE, ne trebuie un sloganoconcept! No problem, a replicat GAV, şi cît ai zice broascopeşte, a şi zămislit unul de să stea motanopisica în mustăţi. Ba chiar cel mai aldracoşmeker dintre friends, probabil şeful, a şi apărut la televizor, volubil, sfîrîitor, titirez, şi perora: vedeţi, eu povestesc, fabulez, sunt român, deci fabulospirit, aia e!
Vă invit să ne aşezăm strîmbodrept şi să judecăm. Româna creeaza foarte uşor concepte concubinate. De la struţocămila lui Cantemir, drumul e deschis şi larg, e de ajuns un – o- la finele primului cuvînt şi poţi să-i uneşti pînă şi pe Tări cu Băse. Anarho-sindicalism, ştiinţifico-fantastic, vaso-dilatare, spaţio-temporal etc. Numai că trebuie să ştii româneşte ca să faci miciurinisme d-astea. Zmeurostejarul merge pe hîrtie, da-n pămînt nu creşte. Cam aşa e şi cu siamezii Scholtz-Vinţani.
Cuvîntul nascocit de MAE & Friends ca să reprezinte România e, după opinia mea, o aiureală puştească. Mai întîi, că nu spune nimic specific despre feldeinţa (cuvîntul e tot al lui Dimitrie Cantemir = firea, felul de a fi) româneasca. În al doilea rînd, că lingvistic e comic şi – mai grav – triplu echivoc. Primul gînd (cel normal) pe care-l ai cînd îl citeşti e că se referă la fabulă. -Spirit de fabulă- – e singura descifrare corectă a acestei combinaţii. Fabula, ştim bine, e o poezie în care trăsături sau metehne umane sunt personificate de animale. Ar reieşi, deci, că noi, românii, ori suntem mari fabulişti (nu suntem!, tot La Fontaine rămîne ăl mai mare fabulotitan), ori gîndim animalier: unde pune Hegel Idee, noi punem Mîţă…
A doua posibilitate – dar mult mai restrînsa, forţată – de lectură ar fi fabulos spirit. Cuvîntul -fabulos- e destul de flu: el înseamna -foarte mare, teribil, extraordinar, nemaipomenit, fantastic, minunat; inventat, plăsmuit, ireal-. Adică noi, românaşii, spunem despre noi înşine străinilor că suntem foarte mintoşi, avem un spirit ceva de speriat, nemaivăzut şi ireal. Francezii, nemţii, evreii, italienii, grecii ş.a. nu au spirit din ăsta ca noi, praf i-am făcut, o să slăbească de invidie.
În fine, a treia posibilitate de lectură – la fel de zănatecă – ar fi fabul(aţie) spirit, adică -spirit de fabulaţie- (pe asta şi pedala unul din mămicotăticii vocabulei). Adicătelea, noi românii le cam inventăm. Născocim vrute şi nevrute, capitala noastră -de suflet- rămîne Scorniceşti. Scornicim planetaro-cosmic. Munchhausen şi Pinocchio sunt nişte aschimodii lîngă noi, la fabulat fabulos batem tot.
Cam asta se înţelege, stimabile cititoroprieten, din trăsnitoaltoiul lui MAE şi-al prietenilor săi bine plătiţi. -Ca în fieşce ţară / Cele mai multe rele nu vin de pe afară; / Nu le aduc streinii: ci ni le face toate / Un pamîntean d-ai noştri, o rudă sau un frate- – scria, la 1842, un fabulofabulist român, Grigore Alexandrescu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane