Home Veto GINDURI DESPRE OCTAVIAN PALER

GINDURI DESPRE OCTAVIAN PALER

DISTRIBUIŢI

Despre scriitorul care devenise, în anii din urmă, un adevărat raisonneur naţional am scris de multe ori, de-a lungul timpului. Iată cîteva omagiale spicuiri:

Septembrie 1972:

…Aceste Drumuri prin memorie sunt nu numai una dintre cele mai bune relatări de călătorie din literatura română, dar şi, pentru vremea din urmă, un volum de proză cu totul de excepţie, datorat unui scriitor – adică poet şi om de cultură – în cel mai vibrant sens al cuvîntului. (…)

Octavian Paler este un virtuoz al spunerii cadenţate şi memorabile, frază după frază putînd rîvni la demnitatea de maximă sau butadă:

-Mă tentează gîndul că legendele au murit pe Olimp din lipsă de oxigen, altitudinea cu care le-a obişnuit Fidias fiind cea a Acropolei-. -Marea e ea însăşi un sfinx labil, în devenire continuă, care numai la ţărm are putinţa să-şi precizeze un profil durabil-. -Nilul nu curge prin spaţiu, ci prin timp-. -Rătăcirile ar fi cumplite dacă n-am avea fiecare o Ithacă proprie, interioară-. (…)

Cartea, eveniment al scrisului artistic românesc, este o splendidă contopire a cugetării asupra Omului în timp, asupra acestei păsări Phonix care este cultura, cu descrierea picturală, plină de culoare şi fior, a unor spaţii pe care însuşi Cronos şi le-a ales drept mormînt. Este mărturia unui spirit mobil înlăuntru şi în afară, răsfrîngînd şi receptînd cultură în orice împrejurare s-ar afla, avid de călătoria pe care o simte ca pe o licoare ce ne strecoară în vinele sufletului timp creator, spaţiu plăsmuit – adică umanitate. Călătoresc pentru a fi tot mai om, în întindere şi în adîncime, iată ce are de comunicat, la sfîrşitul maratonului său spiritual, autorul, mînat de bunul adevăr că drumul cel mai scurt spre tine însuţi înconjoară pămîntul.

Sunt sigur că umbra cuvintelor acestei cărţi fermecătoare se va imprima durabil în solul prozei noastre. (Drumuri prin memorie. Egipt. Grecia, Ed. Albatros, 1972)

Iulie 1986:

Om de munte, Paler vădeşte, în tot ce scrie, o nepotolită foame de mare, o funciară nostalgie a Mediteranei. (…) Solemn pînă la sacerdotal, Octavian Paler intră, flancat, în stînga, de zei şi cortegiul lor de basme etern tîlcuitoare, în dreapta, de umbrele tutelare ale scriitorilor-gînditori…

Mereu vocabule ca destin, fericire, tandreţe, singurătate, speranţă, iubire împanaşează fraza care (ca să pastişez maniera autorului), vrea să aducă îngîndurarea lui Pascal, grandoarea programatică a lui Malraux, incandescenţa interogativă a lui Camus.

Rege Midas al reflexivităţii, tot ce atinge Paler se face eseu, şi mai ales confesiune. Autorul rosteşte ades cuvîntul -eu- şi totuşi aflăm derutant de puţin despre omul Paler. Tendinţei de a se mărturisi i se opune, în scrisul lui Octavian Paler, cea a ridicării la concept, la arhetip sau, cel puţin, de a se drapa în parabolă. (Un muzeu în labirint, Ed. Cartea Românească, 1986)

Aprilie 1995:

Octavian Paler are un fel de timiditate, de retractilitate, de arhi-decenţă de om-de-munte, care-l opresc să-şi ducă pînă la capătul dinspre eu confesiunile. El e mereu tentat să descindă în memorie, dar – pentru epocile de adult, tînar, adolescent – ca într-o bibliotecă sau ca într-o pinacotecă. Singurul chip de anume pregnanţă pe care plonjeurile în amintire ale lui Paler îl scot la suprafaţă este cel al copilului care a fost: cu -pălăria rotundă şi neagră, cu bor mic, specifică portului din Făgăraş, pantalonii albi, strînşi, camaşa de bumbac, lăsată peste pantaloni şi încinsă cu o curea- (p. 114), aflat mereu -în gardă-, ca o -sălbăticiune care stătea retrasă, însă nici nu renunţa să urmărească ce făceau ceilalţi-. Celelalte vîrste sunt escamotate, sau simple pretexte (fără carne, fără timp) de a evoca locuri, stări, atitudini. (…)

Fundamental, Paler nu e romancier, nu creează făpturi şi conflicte, ci un cugetator care povesteşte, un La Rochefoucauld român trecut prin Camus, Malraux şi Auschwitz, care dă maximelor sale dimensiuni de nuvelă, un camilpetrescian, cu sonorităţi de violoncel şi orgă, care, în ziduri, lagune, tablouri, pieţe, palate, munţi – vede gînduri şi afecte, translînd totul în cheie sufletească. (Rugaţi-vă să nu vă crească aripi, Ed. Albatros şi Universal Dalsi, Buc., 1995)

Iulie 1996:

…Autorul precizează intenţia unei atitudini prudente, între Scylla americanolatriei şi Charybda americanofobiei. Paler duce cu el o îndelungă meditaţie despre europenitate şi destinele acestei feldeinţe spirituale. Psihologic, -sentimentalul greoi şi lipsit de dezinvoltură- (cum se proclamă) nu face priză cu aplombul yankeu standardizat. Reacţiile sale curente în faţa Americii nu sunt, s-o spun clar, de încîntare (…) Admiră rece, fără participare, excelenta funcţionalitate americană. Contemplativul raţional din el e crispat de cultul acţiunii şi al izbînzii lucrative. Stilul e mai mult behaviorist, ca o materie primă pentru eventuale reflecţii ulterioare. Oamenii descrişi în acest jurnal sunt aproape numai americani de origine română, şi scriitorul e atent cu predilecţie la dubla lor natură: dorul de mititei, foamea de hot-dogs.

Paler, vorba lui Sandburg, e (aici) un animal marin, care merge pe pamînt, dar de fapt vrea să zboare. (Aventuri solitare – Două jurnale şi un contrajurnal, Ed. Albatros, Buc., 1996)

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.