S-a rafistolat guvernul. Ei, şi? E de observat cît de mult a ajuns politica o activitate -în sine- şi întoarsă doar către sine, suficientă sieşi, ca şi colecţionatul de insigne sau mersul la stadion. -Palpitantă- şi la fel de găunoasă, în fond, ca şi un meci de fotbal, se uită constant că rostul fundamental al politicii e de a îmbunătăţi viaţa oamenilor, nu de a fi un spectacol de încăierare. Imensa mediatizare a acestei sterilităţi zbîrnîitoare o transformă în obiect de pasiuni vîrtoase, de pariuri şi calcule combinatorii, de tăieri de fire-n patru şi lucrături parşive. Dacă un ministru nu e un ins care face bine mulţimii, e un rahat. S-a schimbat ministrul Muncii. Ce ne pasă mie, cetăţean de rînd şi altor milioane ca mine, că a venit altul? Spune cineva că ăsta noul are de gînd ca, de mîine, cum-necum, să mărească pensiile? Nu spune. Atunci cu ce e mai bun cel nou decît cel vechi şi cu ce mă încălzeşte schimbarea?! Altul la Agricultură. O să fie mai ieftină pîinea? O să fie mai multe legume şi fructe românesti pe piaţă, la preţuri cinstite? Ţi-ai găsit! Altul la Nuştiuce. Are el o soluţie de ieftinit gazul, curentul electric? Nici pomeneală. Atunci ce rost are tam-tamul? Schimbăm un şofer ciung cu unul chior.
Găsesc tare neînţeleaptă mişcarea premierului Tăriceanu. Dacă în cutare domeniu, cel mai bun specialist, cu stofă de şef şi cu idei de bine, e un cetăţean român de etnie maghiară, foarte frumos, nu e nicio problemă, pune-l ministru. Dar să te înhăitezi făţis cu o organizaţie cu ţeluri iredentiste cum e UDMR, să-l ţii mînă dreaptă (vice-premier) pe un ins nefrecventabil ca Marko Bela, care anunţă furibund, într-o manieră extremistă blamată de toată Europa civilizată, că el luptă împotriva prevederilor Trianonului (adică vis/z/ează retrasarea graniţelor), că doreşte să scoată o bucată din teritoriul ţării de sub autoritatea statului român şi să facă acolo un fel de stat-în-stat – înseamnă să nu-ţi pese de moştenirea marilor Brătieni şi, de dragul menţinerii în jilţ, să cochetezi cu iresponsabilitatea. Şeful secund al Guvernului României e un politician care se declară în slujba Ungariei şi care a sprijinit din plin netrebnicele demersuri din zona Harghita-Covasna referitoare la aşa-zisa -autonomie- (demersuri ilegale, dar neîmpiedicate de nimeni, care, aşa cum anticipam, au generat hîrtii fluturate acum prin diverse cabinete europene şi o să ne dea bătăi de cap).
Că PSD-ul sprijină aşa o încropeală este evident o perversitate. N-or fi avînd interes Geoană şi ai lui să meargă liberalii bine. Că prin asta susţin o politică antinaţională – nu-i doare capul. N-au mai făcut-o? În 1999, Adrian Nastase scria că Monumentul Generalilor (ucigaşi de români) de la Arad e -o sfidare dispreţuitoare a actualilor guvernanţi adresată întregului popor român şi o provocare intolerabilă şi inconştientă din partea unor forţe revanşarde maghiare- (Dimineaţa, 5 oct. 1999-), ceea ce nu l-a împiedicat să patroneze reamplasarea lui, în anul 2004, cu mare pompă (după ce, în 1925, fusese scos de I.I. Brătianu).
În fine, că 303 parlamentari şi-au dat entuziast girul acestei făcături e lesne explicabil, nu şi scuzabil. Spaima de anticipate şi de pierderea locului a zămislit vreo 50 de voturi mai mult decît cifra PNL + PSD + UDMR. În total, cu vreo 70 mai mult decît era nevoie. Un vot aproape ceauşist (92%), încă un gest prin care Parlamentul îşi stirbeşte ce i-a mai rămas din prestigiu.
…Mă uit pe lista miniştrilor. Tot felul de -nimeni- (tocmai ca să treacă) sau foşti-şi-reciclaţi. Printre ei, la Educaţie şi Cercetare, un june de 32 de ani care s-a ilustrat prin ce? Prin aceea că s-a pretat să participe ca -marfă- la un aşa-numit -tîrg de bărbaţi-, spectacol de un gust mai mult decît îndoielnic, unde femei neavînd ceva mai bun de făcut şi vag excitate căscau ochii la masculii care se exhibau erotico-provocator pe scenă – printre ei, şi actualul… ministru al Educaţiei! – şi, după preferinţe, îi -cumpărau- sau nu, banii urmînd să meargă cine ştie unde.
Bună ţară, rea tocmeală.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane