ORI-ORI. Să reflectăm puţin. Preşedintele Băsescu spune, în auzul a milioane de martori, că la ministerul cutare se duc valize cu bani şi că prim-ministrul ştie asta de doi ani. Abia împinsă de la spate, procuratura a catadixit să se ocupe de acest denunţ (de parcă l-ar fi făcut nu şeful statului, ci nea Costică oligofrenul, la beţie) de o gravitate excepţională. Primul aspect: dacă organele de anchetă confirmă, premierul trebuie să înfunde puşcăria (complice la dare şi luare de mită). Dacă nu confirmă, preşedintele trebuie să sufere consecinţele penale ale unei calomnii sinistre. Al doilea aspect e că preşedintele ar trebui să dea socoteală de ce, dacă ştia că premierul ştie de doi ani, nu a vorbit decît cu ocazia (întîmplătoare) a unei emisiuni de televiziune? şi de ce la televizor? Dacă eu aflu că vecinul şi-a omorît soţia, sun la Parchet, nu la TVR!
NOI NU. 46 de state semnează, la Oslo, o Declaraţie împotriva folosirii bestialelor bombe cu fragmentare. România nu semnează. Ţine, cumva, această armă perversă şi respinsă de aproape întreaga lume raţională, de tradiţia militară a poporului român? Sau ţine de altceva?
SENAT ILEGAL. Senatul României lucrează ilegal. Reamintesc art. 152 din Regulamentul Senatului: -Moţiunile adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt OBLIGATORII PENTRU GUVERN ŞI MEMBRII SAI, precum şi pentru celelalte persoane vizate-. Senatul a adoptat o moţiune care solicita Guvernului demiterea unui ministru. Totuşi, Curtea Constituţională a decis că Guvernul NU e obligat să se execute. Deci, Regulamentul Senatului e neconstituţional şi ce se întîmplă acolo e în afara legii.
ARMATA SINDICALA. De la începutul începutului am fost împotriva invaziei americane în Irak. Totuşi, drept să spun, eu chestia asta, cu militari americani care apar la televizor şi spun că ei -nu sunt de acord cu acest război-, că -luptă degeaba-, că -războiul n-are rost- – n-o înţeleg. Ce fel de armată e aia în care subordonatul vine şi zice, în public (atenţie: în public!, nu doar în faţa comandantului!), -ăsta nu e un război bun-?! Subordonatul are un singur drept democratic: acela de a nu executa ordinele ilegale, neregulamentare. Atît. Armata nu e parlament, nici sindicat, şi comandantul nu pune la vot decuseară: -Soldaţi, atacăm mîine sau nu? Cine e pentru? Cine e contra? Se abţine cineva? Vanitatea ar trebui să-mi fie gîdilată de faptul că şi soldatul american a ajuns la vorba mea din 2003 (v. http://www.pruteanu.ro/6atitudini/2003.02.17(razboi-irak).htm) – dar raţiunea e mai vînjoasă şi se miră că aceşti militari nu sunt deferiţi Curţii Marţiale şi judecaţi pentru defetism.
FAŢADA UCISA. Clădirea Universităţii din Bucureşti, clădire emblematică pentru Capitală, nu mai există. Ea a devenit un simplu suport pentru nişte imense cearşafuri de material plastic cu reclame ordinare pentru diverse produse comerciale. Aş vrea să ştiu: arhitecţii noştri au emigrat cu toţii? Nu vede nimeni această oroare?
EV MEDIU. După tot ce am citit şi văzut, sunt convins că Holocaustul a existat şi a fost poate cea mai monstruoasă crimă din istoria umanităţii. Pe de altă parte, însă, nu încetez să mă mir cum poate funcţiona în legătură cu acest fapt istoric, în secolul XXI, în ţări europene civilizate, o lege inchizitorială, care sancţionează delictul de opinie pur ştiinţifică. E ca şi cum Lobacevski ar fi băgat la închisoare pentru că nu e euclidian, sau un fizician, pentru că ar spune că după calculele sale, viteza luminii nu e de 300.000 km/s, ci de 260.000 km/s.
PROPORCARIA. În preajma şi în timpul unei noi -sărbători a îndrăgostiţilor-, cu ocazia căreia se vindeau milioane de inimioare kitsch, un post de televiziune umplea în neştire micul ecran cu reclame de o golănească trivialitate (pune-i-o! bagă-i-o!), care păreau inspirate de campania din şcoli a unui băietan ras în cap (s-o facem legal!). Ştiu că, mai nou, elevele de 12 ani primesc formulare care le chestionează cîte avorturi au făcut – dar eu, de modă veche, întreb: chiar ne-am porcit de tot?
-MOLDOVA MARE-. D-lui Voronin i s-a urcat statalitatea la cap. I-a venit un fel de idee a Moldovei Mari, prin care năzuieşte să-i scoată pe bieţii -minoritari- moldoveni de prin Suceava, Paşcani ori Bacău de sub nemilosul jug românesc. Pornirea d-sale e foarte gimbirlie, în fond e plină lumea de inşi care se cred Napoleon, dar, dacă România nu e sat fără cîini, oare acest cetăţean turmentat nu trebuia să primească o replică?