Home Bref Îngeri și demoni

Îngeri și demoni

DISTRIBUIŢI

 

S-a stabilit: pe 20 august au loc consultările partidelor pe tema Codului Fiscal unde din punctul de vedere al premierului-fantomă Ponta, „linia roșie este 20% TVA”, cum era inițial. Scăderea la 19% s-a făcut la cererea PNL care ulterior a constatat (după Iohannis) că nu există sustenabilitate pentru asemenea relaxare – atitudine pe care Ponta o consideră străină de interesele țării: „se dorește ca România să fie o colonie”. Dai în Cod, dai în independența țării. Și a cui colonie am fi? Nu se știe. Ce se știe este că există riscul pierderii fondurilor europene (între 7-10 mld euro) alocate României de UE pentru perioada 2007-2014 (plus un an de grație) și neatrase de guvernele noastre independente. Pesemne că n-au vrut să ia banii înainte ca să nu-și creeze obligații și să nu-și strice reputația de ladies. Ministrul finanțelor a meditat îndelung la destinul politicienilor în epoca actuală: „am intrat în politică știind că îngerii nu trăiesc pe pământ; dacă oamenii ar fi îngeri, n-ar mai fi nevoie de guvernare”. Adânc spus! Asemenea fraze te pun pe gânduri oricât de profan ai fi. Înger și demon, vorba poetului. Sau, cum zice un cântec la modă: și îngerii au demonii lor. Apărută ca un îngeraș la B1tv, dna Udrea a vorbit două ore despre soarta crudă a țării sub demonii DNA și SRI: „nu mai e nimeni care să spună adevărul, toată clasa politică e terorizată de frică”. Pustiu, teroare, abuzuri! Și nu din partea corupției ci chiar a DNA și SRI pe care dna Udrea regretă că le-a susținut. Dacă știa c-or să se atingă și de ea, evident n-o făcea. Poate n-o făcea nici acum dac-o lăsau în pace. Anul trecut și-a dat seama că „sub pretextul luptei anticorupție, DNA și SRI își întăresc propria putere și elimină pe toți cei care puteau fi lideri politici sau economici”. Practic, binomul demonic DNA și SRI luptă acum împotriva țării, băgându-i elita la zdup. Care, altminteri, era armata îngerilor. Stop. Ne-am cam săturat de puritatea corupților. Sigur că SRI e părtaș (dacă nu direct coautor) la marile tunuri date economiei prin „miliardarii” proveniți din structurile sale (Cocoș însuși se ducea periodic la SRI, după cum mărturisea dna Udrea) și pe care acum îi „reevaluează” sau îi înlocuiește dar asta nu înseamnă că respectivii sunt nevinovați. Dimpotrivă, au întrecut orice măsură. Căzută din sistemul care a răsfățat-o un deceniu întreg, dna Udrea consideră acum că atingându-se de marii corupți, DNA „distruge antreprenoriatul țării și locurile de muncă” lipsind țara și de serviciile sale: „dacă intram în turul doi la prezidențiale, eram liderul opoziției, iar dacă câștigam, astăzi România făcea ceva”. Făcea pe naiba. Uneori îți vine să crezi că nu mai e nimic de făcut.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.