Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Home 2014
Anuale: 2014
„Rugina cafelei” ne pune în pericol diminețile
Fermierii din America Centrașă se conbfruntă cu o problemă extrem de serioasă. Ciuperca „Hemileia vastatrix”, cunoscută sub numele de „rugina cafele” a provocat daune...
Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie
Medicii din spitale și policlinici vor da pacienților, la externare, scrisoare medicală pentru doctorul de familie, și nu "fițuici scrise de mână", iar cei...
Ryan Giggs, final de carieră la 40 de ani
Mijlocașul Ryan Giggs, ajuns la 40 de ani, a anunțat că s-a hotărât să agațe ghetele în cui, după ce și-a petrecut întreaga carieră...
Celula „Corneliu Coposu” din Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri,...
Celula „Corneliu Coposu” de la Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri, în cadrul seriei de manifestări care marchează 100 de ani de la...
Cum tratează italienii un român cu handicap locomotor
Un deţinut român cu dizabilităţi este în continuare într-un penitenciar din Italia, unde a încercat de două ori să se sinucidă, deşi un ordin...
Ofiţeri chinezi, inculpaţi în Statele Unite pentru spionaj economic
Cinci ofiţeri ai armatei chineze au fost inculpaţi, în Statele Unite, pentru spionaj economic care a vizat şase companii americane, anunţă procurorul-general american, Eric...
Mazăre despre afacerile din portul Constanța: „Nu sunt prieten cu Șova,...
Edilul Constanței, Radu Mazăre, a spus, luni, întrebat dacă are vreun interes în Portul Constanţa, că dacă ar fi vrut să aibă vreo afacere...
Zlatan Ibrahimovici va avea statuie de ceară la Paris
Atacantul lui Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, va fi reprezentat în cadrul muzeului figurilor de ceară „Grevin”, din capitala Franței. Suedezul s-a prezentat deja la...
Negocieri cu scandal între Mazăre și sindicaliștii din Portul Constanța
Întâlnirea dintre Radu Mazăre și sindicaliștii din Portul Constanța nu a ajuns la rezultat, iar cele două părți s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliștilor...
Parcările de bloc, la minimum cinci metri de ferestre
Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanță de cel puțin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activități de...
Papa Francisc vizitează Ierusalimul la jumătate de secol de la prima...
După jumătate de secol de la prima vizită a unui papă pe Pământul Sfânt, papa Francisc aduce cu el, la 24 mai, la Ierusalim,...
Doar cinci din 12 directori ai companiei Poșta Română au renunțat...
O parte din echipa de management a Poștei Române a renunțat benevol la clauzele din contractul individual de muncă referitoare la plata unor salarii...
Louis van Gaal a bătut palma cu Manchester United
Clubul englez Manchester United a traversat un sezon foarte slab după retragerea din activitate a celebrului Sir Alex Ferguson, antrenor de care se leagă...
Medici renumiți pe plan internațional vin la București pentru a consulta...
O comisie de medici, din care fac parte Profesorul Fatih Agalar (chirurgie gastrointestinală), Profesorul Altan Kir (chirurgie toracică) şi Profesorul Nazim Serdar Turhal (oncologie...
Bufonul Rogozin caută să le bage din nou bățul prin gard...
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin dă o nouă reprezentație de cum să devii penibil ca om politic de vârf. Acesta încearcă să speculeze râca eternă...
„Fiara” vrea să continue la CSMS Iași
Formația CSMS Iași este foarte aproape de promovarea în primul eșalon, ocupând, în acest moment, pe locul I al play-off-ulul Seriei I a Ligii...
Aura Ion ar putea fi deshumată
Procurorii de la Parchetul Instanței Supreme au dispus o nouă expertiză medico-legală în cazul Aurei Ion, întrucât concluziile raportului de autopsie din 10 februarie...
Lui Papahagi i-a trecut. Mizeria traseismului nu mai are miros pentru...
Tentația ciolanului este mare. Chiar dacă mimează principialitate, cei care prind gustul politicii nu se mai pot lăsa. Așa s-a răzgândit un alt „cruciat”...
Parlamentarii dorm din nou pe ei. Cu războiul la poartă, Tăriceanu...
Parlamentul României dovedește din nou că are două viteze: încet și pe loc. Din cea de-a doua categorie face parte și inițiativa fostului premier...
Mafiotul italian arestat în România, în topul infractorilor periculoși din Peninsulă
Vincenzo Cesarano, liderul unui clan Camorra arestat în România, figurează pe lista celor mai periculoși infractori italieni, fiind acuzat de încasare de taxe de...
CSU Craiova are drumul liber spre Liga I
Echipele din Liga a II-a sunt în mijlocul play-off-ului de promovare în Liga I, dar e posibil ca nu toate cele care obțin acest...
Meciul politic Zgonea-Antonescu: revanșa din opoziție
Chiar dacă nu mai sunt pseudo-colegi la guvernare, Zgonea și Antonescu nu încetează să se atace reciproc. Frustrările personale nu au încetat nici după...
Patru judecători de la Tribunalul București, bănuiți de șpăgi
UPDATE Unul din cei patru magistrați este Mircea Moldovan, care nu a fost de găsit în vila sa din Voluntari pentru a fi escortat...
Tăriceanu se dă și el „independent” la Senat după modelul patentat...
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu nu pierde nicio zi în fruntea Senatului României fără a-și arăta ipocrizia bine instruită. După ce a părăsit rândurile...
Deputatul ”Puișor”, în vizită la procurori
Deputatul Florin Popescu s-a prezentat luni la Parchetul instanței supreme pentru a ridica o copie a dosarului în care este cercetat pentru conflict de...
Sondaj INSCOP: Majoritatea românilor se consideră neinformați cu privire la activitatea...
69 la sută dintre români se consideră mai degrabă neinformați cu privire la activitatea Parlamentului European, iar 68,4 la sută în ceea ce privește...
Flavius Stoican bagă rezervele în ultima etapă
FC Botoșani are șanse din ce în ce mai mari de a termina cu un succes acest sezon, caz în care ar fi sigură...
Șahul va fi studiat în școli, ca materie opțională
Federația Română de Șah a semnat un acord cu Ministerul Educației pentru ca, din toamnă, șahul să fie introdus în școli, ca materie opțională....
Revoluționarii protestează în Piața Victoriei împotriva Guvernului Ponta
Un grup de aproximativ o sută de revoluționari s-au adunat în Piața Victoriei, unde au protestat împotriva Guvernului, pe care-l acuză de neacordarea tuturor...
Ciprian Marica, ridicat în slăvi de presa din Spania
Atacantul Ciprian Marica a fost omul meciului pe cate echipa sa, Getafe, l-a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Rayo Vallecano. Fotbalistul român a...
Revoluționarii protestează în Piața Victoriei împotriva Guvernului Ponta
Un grup de aproximativ o sută de revoluționari s-au adunat în Piața Victoriei, unde au protestat împotriva Guvernului, pe care-l acuză de neacordarea tuturor...
Doi din trei români au datorii de peste 5000 de lei
Doi din trei români sunt îndatoraţi, în jumătate din cazuri sumele datorate depăşind 5.000 de lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea firmei...
















































