Fostul „coleg al lui Mihai Viteazul”, Vali Zgonea, recidivează. Mobilat cu idei care de care mai trăsnite, Zgonea a comis-o din nou pe cea mai importantă temă de politică externă a României – aderarea la spațiul Schengen. Glumeț de Oltenia, după cum îl știm deja, Zgonea a declarat ieri că va discuta cu oficiali francezi, în vizita pe care o va face la Paris, despre intrarea României în Schengen, arătând că asocierea temelor de campanie din Franța cu problematica comunităților de romi este "un clișeu". Poate unul de radiografie în zona capului, zona acolo unde trebuie domnul Zgonea să facă un control pentru astfel de afirmații. Dar Zgonea nu s-a oprit aici, într-o încercare de a vorbi despre adevăratul clișeu că problema rromă este una a întregii UE, nu numai a României.
"Mă întrebam dacă nu cumva domnul ministru Valls dacă-l vedea pe Brâncuși, acum 100 de ani, cu barba lui, într-o piață să cumpere cele bune, nu-l dădea afară din Franța. Poate era mai bine pentru noi, că aveam toate sculpturile în România", a mai arătat Zgonea. Nu știm exact care este logica lui Zgonea pe această afirmație: fie că Brâncuși era țigan care putea fi dat afară din țară, fie că arăta ca un cerșetor de etnie rromă numai bun de expulzat. El a adăugat că vrea să discute cu președintele Adunării Naționale din Franța pe acest subiect și consideră, în continuare, valabilă varianta premierul francez care a spus, în vizita oficială la București, că susține nemijlocit România în integrarea etapizată în Schengen. Noile declarații ale lui Zgonea făcute într-o logică de clasa a patra vin înainte ca acesta să plece, mâine, la Paris, pentru a face lobby pentru România. Cu astfel de politicieni dorim noi să obținem un succes pe Schengen!
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















