
Chiar dacă păreau incompatibili pe viață, cei doi aprigi dușmani președintele Traian Băsescu și cel al Senatului, Crin Antonescu ar putea să-și dea mâna pentru a-l răpune politic pe tânărul premier Victor Ponta, căruia i s-au urcat la cap obiceiurile despotice ale mentorilor săi, Adrian Năstase și Ion Iliescu. Totul a plecat de la declarațiile lui Băsescu făcute luni seară cum că PSD nu poate da șeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susținut în turul 2 de toată dreapta și este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăța pe liberal ce are făcut. PSD nu poate da României președintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da președinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o șansă în plus ca să dea președinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, și celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui", a spus Băsescu. Întrebat cum le va fi celor din PSD cu Crin Antonescu președinte, Băsescu a răspuns: "Mai rău decât cu mine". Fără a avea vreo simpatie aparte pentru Crin, șeful statului a reușit din nou să bage zâzanie în USL. După declarațiile acestuia ridicate la fileu, Crin l-a plesnit și el pe Ponta căruia i-a spus direct că fără PNL, PSD nu va avea șanse la Cotroceni. Antonescu, a declarat, marți, că este de acord cu analiza făcută de președintele Traian Băsescu în privința unui candidat al PSD la alegerile prezidențiale și un eventual eșec, menționând că este o apreciere corectă. Crin nu este deloc naiv să creadă că Băsescu și-a schimbat comportament și îl susține până în pânzele albe, doar că îi convine să se ridice pe valul anti-Ponta creat de Băsescu. "Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidențiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul", a mai precizat Antonescu.
Ruperea USL nu se va produce, deși au voci pro și din interior
Pentru a nu tulbura prea mult apele, Crin a revenit și a pledat pentru actuala alianța a USL-ului. "Văd (declarația președintelui Traian Băsescu — n.r.) într-un singur fel: USL nu se rupe. Noi suntem în fața unei realități și din păcate în fața mai multor ipoteze. Ipotezele nu sunt elaborate sau vehiculate doar de adversari politici, cum este domnul Traian Băsescu, uneori ele au venit și din interiorul alianței. Ceea ce contează pentru mine este realitatea actuală, USL și angajamentul asumat de partidele noastre în fața cetățenilor. Eu, în toate declarațiile mele, mi-am exprimat hotărârea de a ne ține de cuvânt sub toate aspectele înțelegerii politice. USL există și ea trebuie să existe până în 2016, așa că ipoteza pe care o analiza domnul Băsescu aseară (luni seară — n.r.) nu este de analizat. Prefer realitatea", a subliniat Antonescu.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















