Tratatul bilateral de protectie a investitiilor semnat de guvernul SUA si cel al Romaniei in 1994 a fost modificat ieri, in sensul armonizarii cu cerintele UE, prin semnarea, la Bucuresti, a unor scrisori ce contin cateva intelegeri-cadru intre cele doua state. Ceremonia schimbului de scrisori a fost oficiata din partea americana de ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest, iar din partea romana de ministrul delegat pentru comert, Eugen Dijmarescu. Aceasta -actualizare- a tratatului bilateral intre SUA si Romania vine ca urmare a intelegerii politice semnate luna trecuta de catre SUA si reprezentantii UE privind investitiile straine in tarile membre si candidate UE. Romania, ca si Bulgaria, de altfel, a semnat aceasta actualizare a acordului cu SUA in ciuda faptului ca nu se afla in primul val al tarilor candidate la UE, pe baza mandatului dat de Guvernul Romaniei negociatorilor cu UE. -Acest schimb de scrisori este bazat pe o intelegere care a fost negociata aproape doi ani in capitalele statelor noastre si la Bruxelles si reprezinta o aducere la zi a legislatiei in materie de tratate privind investitiile straine-, a declarat Eugen Dijmarescu. Ministrul roman a declarat ca documentele semnate ieri contin doua elemente principale care completeaza cadrul juridic in acest moment: derogarile in ceea ce priveste regimul tranzactiilor de capital si angajamentele ce gireaza performantele investitiilor straine. De asemenea, documentele semnate ieri au fost transferate si in acte nationale, printr-un protocol aditional.
Semnarea si schimbul scrisorilor intre SUA si Romania reprezinta, deopotriva, un semnal politic si economic pentru investitorii din cele doua tari. La sfarsitul lunii august, investitiile americane se ridicau la 700 milioane de dolari, situand aceasta tara pe locul patru in topul investitorilor straini.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















