
Un document incendiar a transpirat, ieri, în mass-media centrală referitor la planurile USL de a desființa toți pilonii pe care se sprijină sistemului de justiție din România și implicit statul de drept. Cu alte cuvinte, încă o dovadă că USL dorește instaurarea unei stări anarhice în România pentru ca apoi să își poată instaura un regim autocrat în care toate instituțiile statului să se subordoneze direct politicului. O situație extrem de gravă care în plan intern ar echivala cu instaura unei conduceri neo-ceaușiste iar în plan extern ar scoate România din parteneriate precum UE sau NATO, obiective la care România a visat, a plătit cu vârf și îndesat și acum se bucură de ele. Documentul amintit este un acord semnat de copreședinții USL Victor Ponta, Daniel Chițoiu și Daniel Constantin cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SMCD) și alte organizații sindicale și ale societății civile care prevede desființarea Curții Constituționale, ANI, DNA, CSM sau CNSAS. Acordul menționează că liderii USL sunt de acord, "în principiu", cu lista obiectivelor propuse de entitățile componente ale CNSC, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. „Conducerea Uniunii Sociale Liberale (USL) este de acord, în principiu, cu lista obiectivelor propuse de entitățile componente ale Consiliul Național al Societății Civile (CNSC) prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD). Începând din 18 iulie 2012, până la debutul campaniei electorale parlamentare, fiecare punct va fi redactat de comun acord în formă definitivă, în baza discuțiilor cu reprezentanții fiecărei structuri a CNSC care l-a propus”, se precizează în corpul acestui acord care are anexată tocmai acea „listă” la care se face referire în interiorul documentului și care prevede desființarea instituțiilor de drept prezentate mai sus.
Colonelul Dogaru confirmă veridicitatea documentului
Confirmarea că acest document este real a venit rapid din partea celeilalte părți semnatare. Colonelul Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), a confirmat existența acestui document și a precizat că „este un acord de principiu, urmând ca fiecare punct să fie discutat. Sunt 53 de semnatari din partea noastră, fiecare cu obiectivele lui“. „Noi, militarii, vom discuta probleme legate de structurile militare și de pensii. În rest sunt apanajul celorlalte organizații. Dar în ce privește DNA, de la mine a venit ideea. Năstase a inventat PNA, Macovei l-a băgat în curtea justiției sub numele de DNA și toate discuțiile au fost când Băsescu voia sa îi schimbe pe Văcăroiu și Năstase. Este o instituție de tip stalinist“, a declarat Mircea Dogaru, citat de Hotnews. Întrebat când ar trebui sa intre în vigoare prevederile acestui acord de principiu, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate a declarat ca „totul este negociabil”. „În funcție de rezultatul negocierilor, vom susține pe unii sau pe alții în alegeri“, a adăugat Dogaru. „Este inutil să se încerce acuzarea domnilor Daniel Chițoiu, Victor Ponta și Daniel Constantin. Dânșii au avut bunul simț să accepte dialogul cu societatea civilă. Ce va rezulta vedem în toamnă“, a precizat Dogaru. Același document alcătuit de Consiliul Național al Societății Civile (CNSC – un grup alcătuit din 53 de ONG-uri) a fost prezentat și Administrație Prezidențiale în luna februarie a acestui an fără a primi niciun răspuns.
Denunțarea instituțiilor „staliniste” – DNA, ANI, CCR și CNSAS
La secțiunea „obiective imediate” din cadrul documentului semnat de către triada USL Ponta-Chițoiu-Constantin, semnatarii sunt de acord, cu „desființarea structurilor de poliție politică de tip stalinist și a instrumentelor de tip politic precum Curtea Constituțională, ANI, DNA, CNSAS, etc”. De asemenea, cu un reflex desprins din orice manual care urmărește pașii unui lovituri de stat, SMCD-ul lui Dogaru și USL sunt de acord pentru un control mai bun asupra mijloacelor de informare, respectiv TVR. „Consiliul de administrație al televiziunii publice să aibă în componență doi membri ai CNSC”, mai dispune înțelegerea dintre SMCD și USL la punctul 10. Mai precis între Mircea Dogaru și șefii USL. Întrebat ce crede despre reacția pe care oficialii de la Bruxelles o vor avea față de aceste obiective, președintele SCMD a avut o reacție extrem de virulentă la adresa UE. „Uniunea Europeană este moartă, un spanac de expresie germană manipulat de ruși. Ea s-a îndepărtat definitiv de obiectivele inițiale, cea mai rămas acum din UE nu este decât o adunătură de gangsteri. Noi nu trebuie să fim slugile lor, pentru că avem resurse și fără noi nu se poate. De unde atâta preocupare? Te pomenești că nu mai poate căuta baba Dochia găina de ou, de atâta grijă față de Uniunea Europeană”, a declarat Mircea Dogaru.
Ponta se fâstâcește cu explicații jenante
Pus în fața acestui scandal de proporții, Ponta s-a fâstâcit din nou, dând vina pe „intoxicările” PDL și B1 TV. Prezent într-o conferință de presă, acesta s-a scuzat într-un mod patetic și prin omisiune. Ponta a venit în fața jurnaliștilor doar cu prima pagină a documentului, încercând să mintă că doar pe aceea a semnat-o. Asta în condițiile în care textul documentului vorbea clar de o serie de obiective cuprinse într-o listă care decurgea în josul paginii. Premierul Victor Ponta a prezentat jurnaliștilor, într-o conferință de presă susținută ieri la Guvern, acordul pe care susține că l-a semnat cu reprezentanții Consiliului Național al Societății Civile și care conține acordul de principiu al USL pentru lista obiectivelor propuse de structurile Consiliului. „Documentul prezentat în media nu are nicio legătură cu USL, întâmplător m-am uitat și eu acolo și sunt o mulțime de lucruri aberante. Nu am văzut niciodată acele pagini (cu obiectivele-n.r.), nu le-am semnat niciodată și nu au nicio legătură cu acordul nostru“, a spus Ponta. „Este o intoxicare tipică de campanie a PDL-ului disperat că pierde la referendum. Eu am semnat un acord de o pagină în care se spune foarte clar că, începând cu 18 iulie și până la debutul campaniei electorale parlamentare, deci până în noiembrie, fiecare punct va fi redactat de comun acord în baza discuțiilor cu reprezentanții fiecărei structuri. În rest, nimic altceva nu am discutat, iar nebunii din astea cu desființat Curtea Constituțională și…sunt băgate de la PDL și de la Băsescu, disperați fiind că pierd referendumul. E tipic, inctoxicările tipice de la PDL de natură securistă“, a spus Ponta.
Dogaru: „USL avut patru luni acordul la dispoziție, l-au semnat și nu au avut nicio obiecție”
Acestă declarație vine în condițiile în care Mircea Dogaru confirmă că au fost negocieri pe toate punctele din lista acestui document iar el este jurist de profesie, fapt pentru care nu putea „omite” prevederile unui liste amintite încă din debutul acestui document. „Materialul este din ianuarie l-am discutat cu liderii USL până în luna aprilie, urmând să-l semneze ei atunci. Lista a rămas neschimbată, iar ei l-au semnat, iar o parte din obiective au fost îndeplinite“, a declarat colonelul în rezervă Mircea Dogaru. El a precizat că liderii USL nu au avut obiecții asupra niciunui punct cuprins în acest document. Întrebat de gandul.info dacă cei de la USL sunt de acord cu aceste puncte, liderul SCMD a spus că cei de la USL sunt de acord cu toate punctele cuprinse în lista de obiective. Mai mult, el a susținut că cei de la USL au avut la dispoziție documentul patru luni de zile. „Ei au avut patru luni acordul la dispoziție, l-au semnat și nu au avut nicio obiecție. Curtea Constituțională dublează Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA dublează Parchetul General, nu se justifică. Sunt instituții bugetivore, care nu se justifică și care dublează instituții ale statului și arme politice în mâna unora și altora. Le-a făcut Năstase pentru el și au încăput pe mâna altora, dar asta e altă problemă. Ei au semnat protocolul cu noi. Materialul respectiv l-au avut la dispoziție patru luni“, a declarat Dogaru.
Fierbe Kiseleff-ul
Turbați de apariția acestui document incendiar care dovedește încă o dată că planul USL este unul identic cu cel al unei lovituri de stat, comunicatorii din Kiseleff au ieșit imediat cu un răspuns vitriolant plin de epitete care nu fac parte din uzul comunicării rece a comunicatelor de presă. „Uniunea Social Liberală condamnă manipularea mizerabilă promovată în media, din zona președintelui suspendat Traian Băsescu, cu privire la acordul semnat între USL și Consiliul Național al Socieății Civile (CNSC). O privire, nici măcar foarte atentă, arată oricui că ceea ce a semnat conducerea USL cu CNSC este o declarație de intenție și nu are nicio legătură cu documentele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Anexa prezentată în presă nu face obiectul acordului de colaborare! Ea nu a fost adusă la cunoștința conducerii USL și foarte multe din punctele incluse pe respectiva Anexă nu vor fi recunoscute de USL“, se arată într-un comunicat al Uniunii.
Prins cu motanul în sac, FACIAS-ul lui Felix o dă cotită
Nu mai puțin de 52 de ONG-uri și unul pe persoană fizică de profesie grevistă a foamei – celebra profesoară din Caracal, Cristiana Anghel – sunt cei care au mandat SMCD-ul lui Dogaru să poarte discuții cu USL. Imediat după izbucnirea scandalului, primul care s-a dezis de document a fost FACIAS, organizația non-guvernamentală a lui Felix Voiculescu și a cărătorului său de geantă prin care se punea presiune pe guvernul Boc. „FACIAS nu a participat la discuțiile purtate în cadrul ultimelor întâlniri ale CNSC și nici la cele ale CNSC cu reprezentanții USL. Documentul prin care s-au făcut propunerile conducerii USL nu poartă semnătura și ștampila directorului FACIAS“, precizează organizația referindu-se la „acordul încheiat între conducerea Uniunii Social Liberale și Consiliul Național al Societății Civile (CNSC) prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), comunică ONG-ul din curtea Grivco, cu toate că acesta este membru al Consiliului Național al Societății Civile.
Nici liberalii cu ștate vechi nu mai suportă dictatura USL
În cazul acestui scandal, liberalii cu vechime în partid sunt deciși să nu mai tolereze ieșirile USL și în special „sectei politice” promovate de Crin în interiorul PNL. Surse din PNL au precizat că există în interiorul partidului o serie de voci cu greutate că vor boicota în nume personal acest referendum. Scopul este declanșarea unui congres extraordinar în urma căruia Crin să își facă bagaje și să plece de la șefia acestui partid care apoi va fi repus pe direcția de dreapta. Fără a mai continua concubinajul conjunctural cu PSD. Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 din București și membru al PNL, i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui interimar al Partidului Național Liberal, Daniel Chițoiu, "referitor la protocolul semnat de liderii USL cu reprezentanții unor ONG-uri". "Am luat act cu stupoare de informațiile publicate în mass-media de astăzi, 26 iulie 2012, conform cărora dumneavoastră, în calitate de co-președinte al Uniunii Social-Liberale (USL), ați fi semnat un protocol prin care angajați Partidul Național Liberal în susținerea unui „punct programatic de guvernare” ce prevede desființarea unor instituții democratice fundamentale ale statului român", se arata în scrisoarea deschisă trimisă de Chiliman după ce Victor Ponta a ieșit și a spus că nu a semnat decât prima pagina a acestui document.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















