Acțiunile Fondul Proprietatea (FP) au fost suspendate de la tranzacționarea la BVB după ce Curtea de Apel București (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului din septembrie 2010 prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator.
Acțiunile au fost suspendate la ora 13:03, ultima cotație din piață fiind de 0,525 lei, în stagnare față de referință. La acest preț, capitalizarea Fondului este de 7,233 miliarde lei (1,58 miliarde euro). Fondul este al treilea emitent de la BVB, după capitalizare.
În 21 decembrie 2011, Tribunalul București a constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 a fost modificat actul constitutiv, iar Franklin Templeton a fost numit administratorul Fondului Proprietatea.
Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel București, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acționar al Fondului Proprietatea.
Instanța Curții de Apel București a respins, miercuri, recursul Fondului Proprietatea, menținând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului București. Decizia Curții de Apel București este irevocabilă.
Administratorul Fondului Proprietatea arăta, într-un comunicat din decembrie 2011,că hotărârea Tribunalului București de anulare a deciziilor AGA din 2010 de la Fondul Proprietatea, printre care numirea Franklin Templeton ca administrator al FP, nu are "impact material asupra Fondului", având în vedere deciziile acționarilor din cele mai recente adunări.
Fondul Proprietatea este o societate de investiții de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate abuziv de statul comunist și sunt imposibil de retrocedat în natură.
La finalul lunii septembrie, investitorii instituționali străini aveau 50,91% din capitalul social al Fondului, respectiv 53,26% din drepturile de vot.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















