Home Economic-Financiar Seceta și-a pus amprenta asupra sectorului vitivinicol

Seceta și-a pus amprenta asupra sectorului vitivinicol

DISTRIBUIŢI

Seceta și-a pus amprenta asupra sectorului vitivinicol, dar nu în egală măsură cu ceea ce s-a întâmplat la culturile arabile, a declarat,  pentru Agerpres, Emil Dumitru, director în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
'Noi spunem că există o producție medie bună, vom avea niște vinuri de calitate și nu a afectat (seceta n.r.) în așa măsură încât să fie o problemă cu cantitatea de vin pe care România o produce în mod constant anual. Sunt întrunite toate premisele pentru a avea noi consumatori, pentru a avea un vin de calitate din producția anului 2012', a spus Dumitru. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Pe de altă parte, acesta a arătat că Ministerul Agriculturii a făcut eforturi susținute pentru ca sectorul vitivinicol să aibă o alocare financiară importantă, care se ridică la 42 milioane de euro anual. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Avem o absorbție de 100% a fondurilor europene destinate măsurilor de sprijin pentru sectorul vitivinicol. Acest lucru s-a datorat faptului că nu au fost niște măsuri excesiv de birocratice și România a instituit printr-un ordin de ministru în 2007 pentru prima dată măsura de reconversie, restructurare, reîntinerire a plantațiilor viticole pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii din sectorul vitivinicol', a spus Dumitru. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit acestuia, România este o țară cu tradiție vitivinicolă în Europa viticolă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Mai avem foarte mulți pași de parcurs. Se dovedește faptul că avem o apetență destul de mare pentru accesarea acestor fonduri (fonduri europene n.r.) și sumele alocate României sunt insuficiente, motiv pentru care în viitoarea Politică Agricolă Comună am inițiat deja niște negocieri cu Comisia Europeană și cu ceilalți parteneri din celelalte state membre nou aderate, astfel încât României să îi fie alocate niște sume mai mari pentru aceste măsuri. Vița de vie este amplasată în anumite zone de favorabilitate unde celelalte culturi nu se pot amplasa și Ministerul Agriculturii, prin politicile publice poate să încurajeze absorbția fondurilor europene și totodată să încerce, pe cât posibil, să diminueze concurența neloială pe care vinurile din comerțul intracomunitar le fac vinurilor autentice românești, să încurajăm vinurile de calitate, acele vinuri care prezintă însemn de certificare aplicat de către instituția din subordinea Ministerului Agriculturii, de către Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole. ', a mai afirmat oficialul MADR. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, declara, recent, că producția de vin din acest an va înregistra o scădere cu circa 30 de procente față de anul trecut, înghețul târziu din primăvară și seceta afectând puternic culturile de viță de vie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, culese de inspectorii din teritoriu, producția de vin a fost anul trecut de 4,05 milioane de hectolitri, în creștere cu 23% față de anul 2010, când aceasta s-a cifrat la 3,28 milioane de hectolitri. Cu toate acestea producția totală de vin a României poate fi mai mare în condițiile în care apar și cantitățile obținute de micii producători. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În 2011, românii au consumat cu 15% mai mult vin de calitate comparativ cu anul 2010, numărul însemnelor DOC (Denumire de Origine Controlată) apropiindu-se de nivelul de 32,765 milioane.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.