
Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în 2012 este cu 34% mai mare decât cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată anul trecut, în condițiile în care în primele nouă luni 16.481 de companii nu au mai avut bani să-și plătească datoriile,cu 7,6% mai multe decât în 2011.
"Criza se prelungește în România, având în vedere că încă se înregistrează o creștere a numărului de insolvențe. Pentru sfârșitul anului estimăm o creștere cu 10% față de anul trecut pentru că în octombrie, noiembrie și decembrie se va înregistra o medie de 2.000 de cazuri pe lună", a declarat marți Constantin Coman, country manager Coface România.
Totodată, datoriile cumulate de firmele în insolvență în acest an sunt cu 50% mai mari decât cifra de afaceri, nivel inferior celui înregistrat de firmele insolvente în 2011, pentru care valoarea datoriilor era dublă comparativ cu cea a cifrei de afaceri. Totodată, pierderea în 2012 a fost de 17% din afaceri, sub nivelul din 2011, de 20%.
Gradul de îndatorare al acestor firme a fost de 55% din active, față de 116% în 2011.
Din total, 86% dintre firmele în insolvență în acest an sunt microîntreprinderi, dar acestea reprezintă sub 10% din cifra de afaceri consolidată, 12% din numărul de salariați și 0,5% din valoarea cumulată a datoriilor.
Ponderea firmelor mijlocii, mari și foarte mari a reprezentat 3-4% din totalul insolventelor din primele noua luni din ultimii trei ani, însă ponderea cifrei de afaceri a acestora în totalul afacerilor companiilor intrate in insolvență a crescut semnificativ, de la 40% în 2010 și 38% în 2011 la 70% în anul 2012.
"Acest lucru arată ca nu avem încă un mediu economic propice. Chiar dacă au tăiat din costuri, s-au restructurat, acestea nu au mai rezistat și au intrat în insolvență", a explicat Coman.
Cele mai mari creșteri privind numărul de insolvențe nou deschise s-au înregistrat în comerțul cu amănuntul – 17,74%, tranzacții imobiliare – 14,04%, hoteluri și restaurante – 13,44% și transporturi-11,76%.
Ponderea primelor trei sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare pe rol în insolvență în cifre absolute (comerț cu amănuntul, comerț cu ridicata și distribuție, respectiv construcții) a variat în ultimii cinci ani între 50% și 54%.
Dan Marin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















