Home Economic-Financiar Noii proprietari ai retelelor electrice, obligati la investittii in zonele izolate

Noii proprietari ai retelelor electrice, obligati la investittii in zonele izolate

DISTRIBUIŢI

Privatizarea sectorului energetic va incepe cu achizitionarea de catre salariatii din sectorul de distributie a cel putin 10% din actiunile societatilor respective, conform unei intelegeri recente dintre sindicalistii din domeniu si ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu.


Plata, in trei ani

Initial, liderii sindicali au solicitat ca procentul ce va fi atribuit angajatilor sa fie de minimum 14%, insa, in urma negocierilor, el a scazut la 10%, ne-a declarat presedintele Federatiei Sindicale Energia Mileniului III, Dumitru Chirita.

Conditiile de plata a acestui pachet de actiuni nu au fost stabilite inca in detaliu, insa, potrivit legii, salariatii il vor plati esalonat, pe o perioada de trei ani. Pe de alta parte, daca investitorul strategic selectat ulterior pentru cumpararea pachetului majoritar de 51% va beneficia de facilitati suplimentare in ceea ce priveste conditiile de plata, acestea vor fi aplicate si asociatiilor de salariati din domeniu, ne-a mai declarat dl Chirita.

La intalnirea dintre sindicalisti nu s-a ridicat problema transferului gratuit al unei parti din pachetul total de 10% catre angajati. -Nu am discutat inca aceasta problema. Daca insa ne uitam la experienta fostelor tari comuniste, vom constata ca, de exemplu in Polonia, au fost adoptate asemenea solutii-, a mai spus liderul sindical.

Obligatii suplimentare pentru investitorul strategic

O data cu publicarea in -Monitorul Oficial- a strategiei de privatizare a sectorului de distributie a energiei electrice, autoritatile vor trece la faza negocierii propriu-zise cu investitorii interesati.

Acestia vor avea obligatii suplimentare din punct de vedere investitional, dupa cum a decis ministrul Popescu la intalnirea cu sindicalistii. Astfel, angajamentele referitoare la investitii nu se vor limita la cele direct productive, ci vor viza si imbunatatirea conditiilor de munca ale angajatilor.

Pe de alta parte, o conditie pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni va fi aceea de a investi si in dezvoltarea retelelor de distributie din zonele rurale si mai putin populate. -Aceasta pentru ca nu se poate ca distributia de electricitate sa devina numai apanajul marilor orase, in detrimentul locuitorilor din zonele izolate-, a explicat liderul sindical. O alta doleanta a sindicatelor a fost aceea ca, in nici un caz, privatizarea sectorului de distributie a energiei electrice sa nu conduca la aparitia unor tarife diferentiate in functie de criterii geografice. Cu alte cuvinte ca noul actionar majoritar sa nu exploateze la maximum zonele -bogate- sau sa impuna tarife prohibitive pentru zonele mai greu accesibile. Din acest punct de vedere nu vor fi probleme, avand in vedere ca ANRE deja lucreaza la o modalitate de impartire a contractelor de portofoliu pe cele opt societati de distributie (contractele incheiate intre societatile de distributie si principalii producatori de energie) in asa fel incat tarifele consumatorilor finali sa fie aceleasi la nivelul intregii tari.

-Cum cele opt societati de distributie au costuri diferite, va trebui sa echilibram aceste diferente din pretul de achizitie de la producatori-, au explicat reprezentantii ANRE. Ceea ce inseamna ca singura variabila cu care se poate jongla pentru a asigura consumatorilor finali un pret egal la nivelul intregii tari este modul de producere a energiei. De exemplu, in cazul in care o societate de distributie are costuri ridicate, contractul ei de portofoliu va include achizitia unei cantitati mai insemnate de energie produsa de Hidroelectrica, care, se stie, are cel mai mic pret. Pe acelasi principiu, societatile de distributie cu costuri mai mici vor achizitiona intr-o masura mai mare energie produsa de termocentrale.

Guvernul a aprobat, la sfarsitul lunii octombrie, strategia de privatizare a primelor doua societati de distributie a energiei – Electrica Banat si Electrica Dobrogea – prin vanzarea pachetului de 51% din actiunile celor doua societati. Ministrul industriei a declarat ca privatizarea pana la sfarsitul anului 2003 a celor doua distributii de energie, urmata de privatizarea a inca doua astfel de societati pana la sfarsitul lui 2004 reprezinta angajamente asumate de autoritatile romane fata de organismele internationale. -Procesele de privatizare a primelor doua societati de distributie, inclusiv selectarea consultantului, vor avea loc sub directa supraveghere a reprezentantilor Uniunii Europene, privatizarea acestora beneficiind de fonduri PHARE-, a mai spus dl Popescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.