Home Politic Revizuirea Constituției se transformă într-un eșec pe care PSD vrea să-l treacă...

Revizuirea Constituției se transformă într-un eșec pe care PSD vrea să-l treacă pe nota de plată a PNL

DISTRIBUIŢI

Revizuirea legii supreme s-a dovedit a fi în cele din urmă încă un eșec al USL, din cauza divergențelor și folosirea acestei teme nu în beneficiul societății, ci pentru reglările de conturi dintre deținătorii puterii executive – președinte și premier. Inițial, PSD și PNL și-au împărțit temele mari pe care voiau să le treacă cu majoritatea largă din Parlament de 70%, respectiv reorganizarea administrativă a României și revizuirea Constituției. Prima dintre acestea a eșuat lamentabil după ce Curtea Constituțională a decis că reorganizarea făcută pe genunchi de Dragnea nu vine în beneficiul cetățeanului, ci doar întăresc puterea baronilor locali pe care vicepreședintele PSD îi slujește cu atâta credință pe lângă Ponta. În ceea ce privește revizuirea Constituției, PSD a jucat inițial un joc de emasculare a puterii din mâinile președintelui, într-un scenariu în care l-ar fi susținut pe Antonescu pentru Cotroceni. Numai că lucrurile au luat o altă turnură în PSD, acolo unde se dorește acapararea totală a puterii și se pare că social-democrații vor arunca un candidat în luptă, fie că vorbim de „independentul” Sorin Oprescu sau chiar Victor Ponta. Așadar, PSD nu mai are niciun interes din punct de vedere politic ca legea supremă să fie în vreun fel amendată pentru a nu știrbi din prerogativele viitorului președinte pe care speră să-l dea într-o formă sau alta. Tocmai din această cauză, PSD a încercat să saboteze pasiv revizuirea Constituției, iar stângăcia celor de la PNL a desăvârșit „opera”.

Noua constituție – neconstituțională

În acest context politic, judecătorii Curții Constituționale au găsit, ieri, la finalul unei ședințe, nu mai puțin de 25 de elemente de neconstitutionalitate, potrivit unor surse din cadrul instituției, citate de Mediafax. Judecătorii au dat deja votul în legătură cu decizia Curții, urmând să fie redactată minuta care va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial. Curtea Constituțională a început vineri dezbaterea proiectului de modificare a Constituției. La finalul reuniunii de sâmbătă, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, declara că fuseseră analizate primele 102 articole, el precizând că au fost găsite elemente de neconstituționalitate la aproximativ 10 articole.

Noi certuri

Oficialii din Kiseleff s-a grăbit să dea imediat un comunicat de presă după verdictul Curții, cum că reprezentanții USD în comisia de revizuire a Constituției vor vota pentru revizuirea proiectului conform celor semnalate de Curtea Constituțională. PSD consideră că proiectul de revizuire a legii fundamentale trebuie să întrunească, înainte de votul final din Parlament, toate condițiile și standardele pe care Curtea Constituțională sau Comisia de la Veneția le formulează. Reacția nu s-a lăsat prea mult așteptată din partea unui PNL iritat. Deputatul liberal Alina Gorghiu, membru al Comisiei de revizuire a Constituției, susține că USD emite comunicate de presă în mod "prematur și ușor infantil" pe subiectul modificării legii fundamentale, fără a avea grup parlamentar și folosind "truisme pe bandă rulantă".

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.