Acasă Actualitate Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu apostolii

Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu apostolii

DISTRIBUIȚI

Sf. împărat Constantin împreună cu maica sa Sf. Elena sunt numiţi întocmai cu apostolii pentru că odată cu ei s-a făcut trecerea de la Imperiul păgân la Imperiul creştin, a încetat prigoana creştinilor şi, prin reformele făcute, a pus temei istoriei bizantine. Împăratul Constantin este numit „cel Mare“, deoarece, cum apreciază specialiştii, a luat două mari decizii care au schimbat istoria: adoptarea creştinismului ca religie oficială a Imperiului Roman şi construirea oraşului Constantinopol  devenit capitală a Imperiului în locul Romei. Născut în 274, la Naissus (astăzi în Serbia), Constantin cel Mare era  fiul lui Constanţiu Chlor şi al Elenei. Erau vremuri deosebit de tulburi, cu  lupte pentru putere şi cu persecuţia creştinilor care a dat mulţi martiri, ştiuţi şi neştiuţi. În confruntarea armată din 312 cu Maxenţiu pentru conducerea Imperiului, Constantin, după cum relatează istoricul Eusebiu din Cezarea în lucrarea „Vita Constantini“, a avut o viziune care i-a schimbat viaţa  şi cursul istoriei. Ziua în amiaza mare, a văzut pe cer o cruce strălucitoare în jurul căreia erau înscrise cuvintele: „In hoc signo vicens“, „prin acest semn vei învinge“, pe care a văzut-o şi garda sa. În noaptea care a urmat, Constantin l-a văzut pe însuşi Iisus Hristos care i-a spus să facă un steag sub formă de cruce pe care să-l poarte în război pentru a fi apărat de primejdii. Aşa a şi făcut împăratul şi l-a biruit pe Maxenţiu. în 313, Constantin a dat cunoscutul edict de la Milano, prin care s-a dat libertate religioasă tuturor cultelor, deci şi celui creştin, punându-se capăt celor aproape trei secole de prigoană. Cum partea de răsărit a Imperiului era stăpânită de Lucinius, edictul nu s-a aplicat, creştinii suportând acelaşi regim de persecuţie. Prin anul 324, a început un război între cei doi, din care Constantin a ieşit biruitor, devenind împărat peste tot Imperiul Roman.

Părinţii creştinilor

Victoria împăratului Constantin a fost o una politică dar şi una a creştinismului, fără ca rezultatele să fie văzute deîndată, pentru că de-a lungul celor 15 ani reformele au fost făcute cu diplomaţie şi statornicie. Dând dovadă de înţelepciune politică, împăratul a tolerat toate celelalte culte, favorizând însă pe creştini, însă el a continuat să se închine lui Apollo pe care îl considera mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Abia la sfârşitul secolului IV, pe vremea lui Teodosie I, religia creştină a fost autorizată ca singura religie a Imperiului. Dintre măsurile favorabile creştinilor vom aminti doar că a dat Bisericii puterea de a elibera sclavi  şi dreptul de a judeca pe cei care nu voiau să fie judecaţi de stat, numindu-se chiar episcop al treburilor din afară a Bisericii. Spre a-l cinsti pe Hristos, a oprit pedeapsa cu moartea prin răstignire, a decretat dumineca zi de odihnă şi a dat bisericii dreptul de moştenire pentru averile celor care nu aveau moştenitori. Din raţiuni strategice, economice şi nu numai, a decis mutarea capitalei Imperiului în oraşul Bizanţ, unde a construit oraşul care îi poartă numele – Constantinopol. În mai puţin de şase ani, la 11 mai 330, a fost inaugurată „Noua Romă“ şi, la slujba oficiată în Biserica Sf. Irina, oraşul a fost închinat Sfintei Fecioare. Noua ctitorie deosebit de frumoasă s-a extins de la an la an, a crescut numărul bisericilor creştine, s-a dezvoltat o intensă şi rodnică activitate teologică. Nu a întârziat însă, din păcate, să apară şi reversul: în noile condiţii de libertate şi toleranţă, ereziile au devenit  îngrijorător de agresive, cea mai cunoscută fiind aceea  a lui Arie. Controversele cu această erezie au ţinut  aproape cinci secole după care dreapta credinţă a ieşit învingătoare şi între roadele ei avem mereu actualele scrierii ale unora dintre cei mai de seamă Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Monoteist, Arie, preot în Alexandria,  nu înţelegea şi nu admitea taina Sfintei Treimi, esenţială pentru creştini, susţinând că dacă Tatăl are atributul veşniciei, Fiul este o creatură şi, în consecinţă, nu este de esenţă divină. Această neînţelegere şi discordia care a generat-o a făcut multe victime printre creştini, fapt ce nu avea cum să-l mulţumească pe împărat. În dorinţa de a vedea unitatea creştinilor, a intervenit personal şi a convocat, în 325, primul Sinod de la Niceea (astăzi Iznic, Turcia), unde, după îndelungate dezbateri, erezia lui Arie a fost condamnată. Cei 318 episcopi care au participat (între ei Sf. Nicolae şi Sf. Spiridon) au făcut să biruiască adevărul că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl, care L-a născut „mai înainte de toţi vecii“ şi au fost elaborate primele şapte articole din Crez, pe care le împărtăşim şi astăzi. Atunci a fost stabilită data de sărbătorire a învierii Domnului, care era celebrată la date diferite de comunităţile creştine. S-a hotărât ca toţi creştinii să prăznuiască Paştele după echinocţiul de primăvară în prima zi de duminecă după luna plină.
Sf. împărăteasă Elena, căreia fiul său i-a dat cel mai înalt titlu, augusta, este cunoscută îndeosebi pentru că a aflat Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul  şi cuiele. Potrivit tradiţiei, Sf. Elena a mers la Ierusalim, unde, pe Golgota, au fost găsite, firesc, trei cruci (a Mântuitorului şi a celor doi tâlhari), şi cum nu se ştia pe care a fost răstignit Hristos s-a întâmplat o minune – crucea Mântuirii a înviat un tânăr care murise. Mulţime multă era acolo şi ca să fie văzută de toţi cei care erau de faţă, patriarhul Macarie a înălţat Sf. Cruce, „stingătoarea focului rătăcirii“ şi a zis: „Doamne miluieşte“. Era într-o 14 septembrie Sf. Cruce a fost aşezată în biserica Sf. Mormânt din Ierusalim. Împărăteasa Elena a mai înălţat biserici la Bethleem, Nazaret şi în alte locuri sfinte, pe care le-a înzestrat cu tot ceea ce era necesar pelerinilor.
Pe tot parcursul împărăţiei sale, Constantin a sprijinit creştinismul, a ridicat numeroase biserici şi, în timpul său, Georgia şi Armenia au trecut la creştinism. Deşi a făcut atât de mult pentru creştini, nu a primit botezul decât în anul 337, când, după Paşte, Constantin s-a îmbolnăvit şi a dorit să fie încreştinat de episcopul Eusebiu. Se povesteşte că, după primirea botezului, a renunţat la veştmintele împărăteşti şi s-a îmbrăcat, ca neofit, în alb. A trecut la Domnul la Nicomidia în anul 337 şi trupul său a fost dus cu onorurile cuvenite la Constantinopol. Pentru meritele sale deosebite în oficializarea şi organizare bisericii creştine, împăratul Constantin cel Mare şi maica sa Elena sunt veneraţi ca sfinţi în bisericile ortodoxe, greco-catolice şi cele vechi orientale.
Trecând dincolo de numeroasele şi încâlcitele evenimente istorice, dintre care am amintit doar câteva, rămâne supremă Crucea pe care Constantin a văzut-o pe cer ca semn proniator cum s-a şi dovedit şi pe care împărăteasa Elena a aflat-o pe Golgota înălţând-o ca mereu reînnoită biruinţă. Cele mai multe dintre icoane îi înfăţişează pe cei doi „părinţii bisericii“ de o parte şi cealaltă a Crucii biruitoare. Cum în aceste zile trăim  în lumina învierii, închinându-ne Crucii, cinstind  pe cei doi sfinţi ne rugăm: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
Celor care au ca ocrotitori pe Sf. împăraţi Constantin (de la constant, ferm) şi Elena (torţă,făclie, foc sacru şi, după unii autori, lumina soarelui) le dorim mulţi şi buni şi frumoşi ani, cu sănătate şi bună rodnicie în tot ce fac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.