Acasă Cultură O COMEDIE SINISTRA

O COMEDIE SINISTRA

DISTRIBUIȚI

(In ziua de 19 martie 2001, inainte de denuntul impotriva patriarhului Teoctist, am rostit in fata plenului Senatului citeva ginduri referitoare la legea cu dosarele de Securitate si la efectele aplicarii ei de catre Consiliul cu pricina. Le voi rezuma aici, deoarece, dupa mai mult de 5 ani, sunt cu totul actuale.)

Am spus intii, in preambul, ca 1) interesul meu in aceasta chestiune este unul pur intelectual, intrucit, ca parlamentar, am fost verificat – asa ca opiniile mele nu au nimic de -auto-protectie-; si 2) ca, in ciuda vederilor mele negative, nu instig la nerespectarea legii, ci, cel mult, sugerez indreptarea ei pe cai parlamentare.

Acestea fiind zise, am trecut la fond. Mi-am exprimat intii profunda indoiala ca aceasta lege si aplicarea ei ar avea un caracter popular si salutar. Socot ca subiectul pasioneaza o minoritate infima, in timp ce Romania adinca e framintata de cu totul alte dureri: saracie lucie, injustitie paroxistica, insecuritate sociala. Am mai spus, de asemenea, ca am serioase dubii in privinta mult vinturatei afirmatii (dintr-o anume restrinsa zona a intelectualitatii romane) cum ca aplicarea acestei legi (adica actiunile Consiliului pentru Studierea etc.) ar aduce o -purificare- a societatii romanesti. E un slogan bombastic. Eu cred ca, dimpotriva, efectele nu sunt decit de ingrosare a confuziei si de raspindire a unui damf de murdarie indistincta1). Ne zbatem in mizerie, vraiste si nedreptate – si in loc sa ne vedem de treaba coplesitoare pe care o avem, rascolim maniacal incerte laturi care, pentru cei mai multi si mai reprezentativi dintre romani, n-au nici o legatura vie cu prezentul.

Consideratiunile de mai sus tin inca de aspectul general al problemei. La modul concret, aplicat, reprosurile mele esentiale sunt doua la numar, intemeiate, ambele, pe o logica juridica elementara, la nivelul bunului-simt.

1. FAPTAS SI COMPLICE. In toata tevatura generata de dosare si de Consiliul de Studiere a acestora, victime sunt asa-numitii -informatori-. Acestia sunt supusi unei urite pedepse, unui adevarat linsaj moral (au fost cazuri deja). Dar respectivele persoane, chiar daca au fost intr-adevar informatori, n-au fost, in aceasta calitate, decit niste simpli -complici-. Ei erau ultima veriga dintr-un lant lung. Acesti -complici- sunt azi piriti opiniei publice de Consiliu. Complicii carui faptas, insa? Iata intrebarea esentiala. Nici Securitatea ca institutie in ansamblu, nici ofiteri anume de Securitate nu au fost obiect al unei sentinte definitive. Asadar, in sens juridic strict, nu exista faptas. Neexistind un faptas dovedit, e absurd sa-i pedepsesti pe ipoteticii complici. Si totusi este ceea ce, sfidind ratiunea, se intampla de la o vreme incoace…2)

2. CULPA GENERICA? Persoanele incriminate de legea in cauza si de Consiliul ei sunt supuse oprobriului public pentru -colaborare- cu Securitatea. Las* ca, intrucat Securitatea n-a fost judecata si condamnata drept criminala, colaborarea cu ea nu apare mai vinovata, daca ne situam in linie riguros juridica, decat colaborarea cu Partidul Comunist Roman, cu Sfatul Popular sau cu Institutul de Geriatrie. Dar ce inseamna asta -colaborarea cu-? Este aceasta o culpa indiscutabila? Figureaza ea in vreun Cod Penal sau macar in cele 10 Porunci? Nu. Cum se poate sa distrugi destine, cum se poate sa aduci oameni in pragul sinuciderii, cum se poate sa batjocoresti vieti plecind de la o vinovatie eminamente neprecizata?! Nu exista culpa generica. E ca si cum un tribunal ar trimite pe cineva la inchisoare pentru ca a savirsit nu -viol-, nu -furt-, nu -inselaciune- sau altceva de acest gen, ci pentru… -fapte rele-! Daca un ins a colaborat cu Securitatea si vrem sa-l declaram vinovat (fie si doar moral) pentru asta, trebuie sa se probeze ferm cu ce raufacator anume a conlucrat si, mai ales, ce ticalosie anume a facut sau a provocat: a bagat pe cineva inocent la inchisoare, a fost batut, ranit, omorit cineva, a fost cineva deposedat de bunuri sau de drepturi etc. Altminteri, aceasta denuntare publica a unor oameni pentru ca au -colaborat- (vag!) cu o institutie care era legala (si utila in anumita masura) este o sinistra comedie tragica.

________________

1) In cuvintul rostit in Senat folosisem metafora -vidanjei-. Parca spre a ma confirma, in emisiunea de la TVR-1 din 26 martie 2001, Andrei Plesu a comparat activitatea Consiliului din care face parte (text din 2001) cu o -sistematizare a unei haznale-…

2) V. si Daniel Barbu, Politica memoriei: inocenta publica impotriva culpei private, in revista Idei in dialog, nr. 1, oct. 2004, pp. 11-13. (Nota ulterioara)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.