
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât, luni, menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, au anunțat reprezentanți ai BNR, într-un comunicat de presa.
În ședința din 7 ianuarie 2013, Consiliul de Administrație a hotărât, de asemenea, gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar, menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
"BNR va monitoriza atent evoluțiile interne și ale mediului economic internațional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu și a stabilității financiare. Analiza celor mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici relevă întreruperea tendinței ascendente a ratei anuale a inflației, precum și o redresare lentă a economiei românești pe fundalul recesiunii din economiile zonei euro. Rata anuală a inflației a coborât la nivelul de 4,56 la sută în luna noiembrie 2012 față de vârful anului trecut de 5,33 la sută consemnat în luna septembrie, confirmând astfel disiparea treptată a efectului inflaționist al unor factori pe partea ofertei. Rata anuală a inflației de bază CORE2 ajustată a rămas la nivelul de 3,3 la sută în luna noiembrie 2012.
Dinamica modestă a producției industriale și a comerțului cu amănuntul, precum și prelungirea recesiunii economice în zona euro, de natură să exercite efecte adverse asupra exporturilor românești, sugerează persistența deficitului de cerere agregată. În același timp, similar evoluțiilor din majoritatea economiilor statelor membre ale Uniunii Europene, creditul acordat sectorului privat înregistrează o încetinire. Componentele sale relevă evoluții divergente, creditul în valută consemnând o reducere a dinamicii sale", arată comunicatul.
Potrivit oficialilor BNR, politica monetară a rămas prudentă, urmărind ancorarea anticipațiilor inflaționiste și conservarea perspectivelor de revenire a ratei anuale a inflației în apropierea țintei pe termen mediu.
"Controlul ferm al lichidității exercitat de BNR în perioada recentă, coroborat cu respectarea parametrilor fiscal-bugetari asumați, finalizarea procesului electoral și formarea noului guvern au contribuit la îmbunătățirea percepției de risc suveran a investitorilor ceea ce s-a reflectat favorabil în atenuarea presiunilor asupra cursului de schimb și dobânzilor interbancare. Perspectivele rămân favorabile revenirii ratei anuale a inflației în interiorul intervalului-țintă până la finele anului curent, dar se mențin riscurile și incertitudinile legate de evoluțiile mediului extern, ale fluxurilor de capital, ale prețurilor administrate, precum și ale unor prețuri volatile. În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit", explică CA.
Comunicatul arată că "aceste decizii vizează reluarea și consolidarea procesului de dezinflație, a cărui perspectivă este în continuare marcată de riscuri și incertitudini legate de evoluțiile pe plan intern, inclusiv de persistența unor rigidități structurale în economia românească, dar și de procesul de redresare a economiei zonei euro și a celei la nivel mondial".
Păstrarea conduitei prudente a politicii monetare, inclusiv prin calibrarea optimă a instrumentelor de care dispune banca centrală, este esențială pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu privind stabilitatea prețurilor și cea financiară, ca fundamente ale unei creșteri economice sustenabile. Ambele procese vor contribui la asigurarea condițiilor necesare reducerii durabile a costului creditului în lei, stimularea economisirii în monedă națională și la asigurarea sustenabilității deficitului extern prin limitarea dependenței de finanțările externe, subliniază comunicatul.
CA al BNR reiterează că BNR monitorizează atent evoluțiile interne și ale mediului economic internațional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilității prețurilor pe termen mediu și a stabilității financiare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















