Compania Hidroelectrica a amanat cu 15 zile data-limita pana la care investitorii interesati de achizitionarea unor grupe de microhidrocentrale pot depune documentele de participare la licitatie, a declarat, ieri, directorul general al societatii, Traian Oprea, citat de Mediafax. Initial, termenul de depunere a ofertelor a fost 21 octombrie, iar vanzarea activelor urma sa aiba loc pe 31 octombrie pentru grupul de microhidrocentrale amplasate in bazinul raului Doftana, judetul Prahova, si pe 1 noiembrie in cazul altor doua grupuri din judetul Valcea, respectiv trei unitati situate pe raului Manaileasa si alte doua microhidrocentrale de pe raul Horezu. Oprea a precizat ca a fost luata aceasta decizie dupa ce societatea a primit foarte multe solicitari de amanare din partea firmelor interesate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















