În momentul de faţă, piaţa de profil se confruntă cu o cerere de spaţii de birouri care depăşeste cu mult oferta, relevă o analiză din piaţă. Pană la sfarşitul anului se estimează că la nivel naţional oferta de spaţii de birouri va fi de circa un milion de metri pătrati, urmand ca pe următorii 2-3 ani să fie livarţi pe piaţă nu mai puţin de 1,3 milioane de metri pătraţi. -S-au anunţat foarte multe proiecte interesante care for fi dezvoltate în 2-3 faze ce se vor întinde pe următorii 3 ani. Acest lucru este benefic pentru cererea în continuare ridicată pe piaţă şi abia după 3 ani, ne-am putea gandi la un echilibru între cerere şi ofertă-, se arată în studiul unei prestigioase companii de consultanţă imobiliară. Tot lipsa lipsa spaţiilor de birouri determimă companiile să se orienteaze cu cel putin un an înainte, asupra proiectelor care se anunţă pe piaţă.
Potrivit analizei, pentru companiile care îşi aleg spaţiu de birou contează în primul rand locaţia, mai mult decat chiria pe metru pătrat. Nu în ultimul rand, termenul de livrare al spaţiilor de birouri este foarte important. Datele din piaţă arată, de asemenea că spaţiul alocat în medie unui angajat este de 10 metri pătrăţi. Evident, în cazul call-center-urilor, unde se lucrează numai pe open-space, întalnim o suprafaţă de 7 metri pătraţi per angajat. În ceea ce priveşte perioada medie pentru care companiile închiriază un spaţiu pentru birou, există un minim acceptat pe piaţă, pentru schemele de clasa A, şi anume contracte de închiriere pe minim 5 ani. Avantajul este clar prin evitarea cheltuielilor legate de procesul de relocare în sine, repetabile din 3 în 3 ani, cum se întampla în anii trecuţi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















