
Danemarca intenționează să revendice Polul Nord și zone aflate în apropierea Groenlandei și a insulelor Feroe. Adoptarea de către Danemarca a planului „Strategie pentru Arctica 2001-2020“ riscă să creeze tensiuni în relațiile cu Rusia, SUA, Canada și Norvegia, țări riverane cu interese în zonă. Topirea banchizelor și noile tehnologii au determinat o creștere a interesului pentru această zonă cu resurse importante de hidrocarburi. Conform Institutului american de geofizică, în interiorul Cercului Polar s-ar putea afla o cincime din rezervele de hidrocarburi încă nedescoperite din lume, respectiv 13% din petrol și 30% din gazele naturale. Convenția ONU privind dreptul maritim (CNUDM) spune că țările care formulează astfel de revendicări trebuie să le anunțe în maxim zece ani după ce ratifică documentul. Danemarca a ratificat convenția în 2004.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















