
Experții polonezi trimit o avertizare, potrivit căreia, în 2010 și 2011, Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 1.000 de ani. Aceștia susțin că principalul motiv ar fi reducerea vitezei curentului nord-atlantic Gulfstream, care păstrează echilibrul climatic pe Terra și care, treptat, nu mai încălzește vechiul continent.
Reducerea de două ori a vitezei curentului oceanic Gulfstream, comparativ cu anii trecuți, ar avea directă legătură cu răcirea Europei, potrivit oamenilor de știință.
În curând, apele calde aduse de acest curent nu vor mai putea compensa frigul adus de masele de aer rece din Arctica. Gulfstream sau Curentul Golfului acționează ca un „radiator“ pentru partea nordică a continentului european. Potrivit unui expert de la Institutul de Meteorologie și Gospodărirea Apelor din Polonia, aceste schimbări sunt deja vizibile în Norvegia și alte țări scandinave. Acesta a afirmat că, în cazul în care Gulfstream va dispărea în totalitate, Europa se va confrunta cu o epocă glaciară, iar în Scandinavia este de așteptat formarea unui mare ghețar.
Unii observatori susțin că pentru încetinirea curentului ar fi de vină avaria apărută pe 22 aprilie la platforma petrolieră Deepwater Horizon, a companiei BP, din Golful Mexic, chiar locul unde se formează Gulfstream.
Până la 760.000 de tone de țiței s-au deversat în ocean în perioada dintre sfârșitul lunii aprilie și sfârșitul lunii iulie. O parte din petrol a trecut din Marea Caraibelor în Oceanul Atlantic, contribuind la diminuarea vitezei curentului, care transformă astfel tot mai puțină apă caldă.
În ciuda acestor avertizări, unii experți internaționali sunt de părere că este prea devreme pentru a se putea vorbi despre o încetinire a Gulfstreamului. Oceanograful NASA, Josh Willis, a demonstrat anterior că în ultimii 18 ani curentul oceanic a crescut în intensitate și a devenit chiar și mai cald. Timp de aproape două decenii, Josh Willis a colectat datele navelor de cercetare, precum și înregistrările făcute de sateliți care urmăresc suprafețele mărilor și oceanelor.
Primele informații despre încetinirea curentului Gulfstream au apărut în 2005, când oceanograful britanic Harry Bryden a publicat un articol referitor la încetinirea circulației maselor de apă din Gulfstream cu 30%, în comparație cu anul 1957.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















