
Sute de persoane au participat duminică la un marș pașnic la Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, după o săptămånă de jafuri și violențe care au șocat țara.
Tatăl unuia dintre cei trei bărbați călcați de mașină și uciși în timp ce încercau să apere un magazin de jefuitori în Birmingham a declarat că marșul îi dă putere.
La manifestație au participat locuitori ai orașului de diferite credințe și clase sociale, iar evenimentul a inclus discursuri, rugăciuni și concerte ale unor formații locale. Un oficial din poliție a apărat acțiunile forțelor de ordine, care au fost criticate de Guvern pentru că nu a acționat suficient de repede și de hotăråt împotriva jefuitorilor. „Sunt convins că ofițerii mei au dat dovadă de un mare curaj“, a declarat șeful poliției, Chris Simss. „Îi vom aduce în fața justiției pe cei care au încălcat legea și vom arăta compasiune celor care merită compasiune“, a adăugat el.
La Londra, 16.000 de polițiști au fost desfășurați în continuare pe străzi în weekend, pentru a evita noi violențe. Peste 1.600 de persoane au fost arestate în orașele din țară, iar aproape 800 au fost condamnate.
Între timp, premierul britanic, David Cameron, a cerut duminică „toleranță zero“ față de bande după revolte, dar se confruntă cu nemulțumirea poliției, care contestă recrutarea unui agent din New York pentru a ajuta Scotland Yard. Guvernul din Marea Britanie a decis să apeleze la ajutorul unui agent american, specialist în lupta împotriva bandelor, considerånd că acestea au jucat un rol major în revolte. Cameron a criticat metodele folosite de forțele de ordine britanice, depășite de situație la începutul violențelor. „La început, poliția a tratat situația ca și cum ar fi fost vorba doar despre o problemă de ordine publică, în timp ce era vorba despre criminalitate“, a explicat premierul. Mai mult, acesta a promis luni că se va ocupa de problema „prăbușirii morale“ a societății, care a contribuit, potrivit lui, la declanșarea valului de violențe urbane. El a asigurat că va demara un „război total“ împotriva bandelor, estimånd că eliminarea acestora este o nouă prioritate națională. De asemenea, Cameron a vorbit de reforme ce vor viza școlile, ajutoarele sociale, familiile, educația copiilor, comunitățile și problemele culturale, juridice și birocratice ale societății britanice.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















