Home În Lume SUA și NATO luptă în Libia alături de soldați al-Qaida, dușmanii lor...

SUA și NATO luptă în Libia alături de soldați al-Qaida, dușmanii lor din Afganistan

DISTRIBUIŢI

După 10 ani

După aproape zece ani de la teribilul atac al lui Osama bin Laden și al grupării sale teroriste al-Qaida asupra turnurilor gemene din New York, SUA s-au „aliat“ cu dușmanul. După atacurile din 11 septembrie 2001, Statele Unite au declarat război al-Qaida, care se duce atât în Irak, cât șI în Afganistan. Costurile acestor două războaie se ridică la 1.600 miliarde dolari, ele având ca scop tocmai eliminarea inamicului alături de care luptă acum forțele americane și ale NATO.
Comandantul rebelilor care luptă contra trupelor lui Gaddafi, Abdel-Hakim al-Hasidi, a recunoscut că are parte de sprijinul luptătorilor al-Qaida.
Liderul rebelilor libieni i-a descris pe membrii al-Qaida drept „buni musulmani, care luptă împotriva invadatorului“.
Declarația lui al-Hasidi a venit la scurt timp după ce șeful statului Chad, vecin cu Libia, a declarat că luptătorii al-Qaida au furat de la rebelii libieni arme sofisticate, inclusiv rachete, pe care le-au scos din țară și pe care au de gând să le folosească în operațiunile proprii.
„Avem informații sigure. Suntem foarte îngrijorați pentru regiune. Al-Qaida în Maghrebul Islamic a profitat de situația din Libia pentru a-și procura arme grele care au fost transportate în zona Sahelului“, a declarat o sursă din Mali.

Astăzi dușman, mâine aliat

Forțele SUA duc în prezent un război în Libia în numele unor rebeli în ale căror rânduri s-au înrolat și jihadiști ce au luptat împotriva Americii în Afganistan și Irak.
Abdel-Hakim al-Hasidi, unul dintre liderii forțelor pe care SUA le sprijină în Libia, a fost în Afganistan în 2002 pentru a lupta împotriva „invaziei străine“ – adică a trupelor americane care au atacat în Afganistan ca răspuns la atacurile din 11 septembrie. Al-Hasidi a declarat unui cotidian italian că a fost capturat în 2002 la Peshawar, în Pakistan, a fost predat forțelor americane și apoi ținut în Libia, unde a fost eliberat în 2008.
Al-Hasidi a mai mărturisit că a recrutat circa 25 de libieni care să lupte împotriva forțelor americane din Irak.
Al-Hasidi a insistat că luptătorii săi sunt patrioți și buni musulmani, nu teroriști, dar a recunoscut că și „membrii al-Qaida sunt buni musulmani și luptă împotriva invadatorului“. La începutul acestei luni, al-Qaida a lansat un apel către susținătorii săi, cărora le-a cerut să sprijine revolta libiană.
De asemenea, surse guvernamentale britanice și americane au afirmat că al-Hasidi a fost membru al „Lybian Islamic Fighting Group“, care a ucis sute de militari libieni în atacuri de gherilă date în 1995 și 1996 în jurul orașelor Benghazi și Derna.

Primele victorii ale rebelilor

Rebelii libieni au preluat sâmbătă controlul în orașele strategice Ajdabiya și Brega, din estul Libiei, fiind primele lor victorii majore de la începutul operațiunii internaționale împotriva forțelor lui Muammar Gaddafi, în urmă cu o săptămână. Luptele cele mai dure par să se fi derulat la Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli, unde avioanele franceze de vânătoare au distrus la sol cel puțin șapte aparate militare libiene, venind astfel în ajutorul rebelilor asediați de forțele pro-Gaddafi. În est, tot cu susținere aeriană internațională, insurgenții au recâștigat controlul asupra orașului strategic Ajdabiya, aflat la 160 de kilometri de Benghazi, fieful opoziției, apoi ar fi reușit să preia controlul și în orașul petrolier Brega, aflat la 80 de kilometri mai la vest.
Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut duminică diplomaților să încerce să inițieze un dialog cu Libia, pentru a suspenda folosirea armelor de către toate părțile, un apel ce pare să vizeze inclusiv forțele internaționale.
Potrivit unei declarații a ministrului italian de Externe, Italia și Germania pregătesc o propunere comună privind Libia, care va presupune o încetare a focului, exil pentru colonelul Gaddafi și crearea unui coridor umanitar.
Europa a fost divizată în privința modului în care să acționeze în Libia, Germania împotrivindu-se opțiunii militare. Nici Italia nu a acceptat cu prea mult entuziasm această perspectivă, dar și-a pus totuși bazele la dispoziția coaliției internaționale. Încetarea focului ar urma să fie monitorizată de Națiunile Unite, iar Turcia ar fi dispusă să se ocupe de instituirea unui coridor umanitar permanent.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.