Galeria de langa Teatrul Nottara continua traditia expozitiilor incitante, cu opere semnate de artisti din primul esalon al plasticii romanesti contemporane. De data aceasta, ne atrage atentia o selectie de grafica creata de Done Stan, nume cunoscut publicului romanesc si strain nu numai din personalele sale de la Simeza (1983 – Portretul Pasarii Care Nu Exista; 1989 – Fanar) sau de la Accademia di Romania din Roma, Ostersund (Suedia), organizate rar, cu parcimonie, deci cu atat mai asteptate, sau din participarile la expozitii internationale de la Berlin, Brno, Tokio, Praga, Tunis, Alexandria – Egipt, Barcelona, Bologna, Damasc, Argentan sau Singapore, dar si din grafica de carte in care capacitatea sa de deschidere catre orizonturi culturale variate se traduce in rezultate de multe ori spectaculoase. De altfel, in sirul distinctiilor care ii onoreaza creatia, cele dedicate acestei parti a operei sale sunt cele mai numeroase: mentiune, in 1966, la Leipzig pentru ilustratii la Mutter Courage; medalie de aur, in 1971, la concursul -Cele mai frumoase carti- de la Bucuresti; diploma de onoare pentru Pseudocynegetikos a lui Odobescu, premiul de grafica al UAP pentru ilustratiile la Atlas de sunete fundamentale de St. Aug. Doinas (1988); Premiul National pentru conceptie artistica in domeniul cartii (2003). Enumerarea este selectiva.
Revenind in Galeria Simeza, ne intampina peste 20 de lucrari a caror contemplare provoaca, in acelasi timp, la reflectie si la un zambet amuzat. Compozitii bine structurate, in care finetei liniei i se aliaza o cromatica sugestiva, cu preferinte catre partea calda a spectrului, ne invita intr-o lume sofisticata, in care umorul, ironia, sarcasmul uneori sunt dublate de o accentuata senzualitate. Combinatia este, desigur, generata de structura artistului, dar si de o interiorizare a culturii plastice, care ne obliga sa recunoastem ca -picassienele- personaje feminine, goyestii comedianti sunt, de fapt, creatii autentic -donestaniene-. Personaje si obiecte se suprapun partial in compozitii de sorginte suprarealista, ca in Paradis inert, de exemplu, visurile animalelor fantastice sau ale intruparilor burlesti se intretaie, elementele lucrarii ignorand categoric normele fizice (Precara libertate a visului), un qui pro quo subtil devine subiectul real al unor piese (Ursarul, Reflectie in oglinda). Artistul poseda stiinta jocului de planuri in interiorul compozitiei combinat cu acela din fiecare element in parte, pe care se amuza sa ni-l si sugereze uneori verbal: Joc de aparente, Amintirea coloanelor, Ispita hazardului. Figurilor geometrizate de multe ori, ca in Dialog geometric sau Betia miscarii li se alatura sugestivitatea cromaticii in jurul careia se structureaza lucrarea. Marul rosu domina Varsta uimirilor, rozurile viorii ale fularului-pasare pune accentul principal in Confratele meu citadin. Un univers aluziv se construieste sub ochii privitorului, tinta vizata fiind visceralele impulsuri (Temnicerul ispitelor), dorinta evadarii sau automatismul imaginarului de factura istorica (Solia, Tentatia).
Modernitatea lui Done Stan sta in egala masura in viziunea plastica, in zborul dezinvolt peste si prin normele stilistice, in sarcastica (uneori) compunere postmodernista a lumii. Iar farmecul lucrarilor lui, acela care ajunge si la privitorul avizat, si la amatorul intamplator de frumos, vine din aparent vioaia si indiscutabil sagalnica aplecare asupra universului uman al autorului. Done Stan observa, analizeaza, descompune si recompune lumea exterioara si pe aceea a impulsurilor si emotiilor omenesti cu intelegere, cu participare afectiva. Si cu lucida apreciere a realitatii. Forta lui sta tocmai in capacitatea de a participa la -ospat-, de a -tulbura- figurile si spatiul si de a -restabili echilibrul-.
In cea de-a doua sala, ascunsa in primul moment privirilor din cauza plasarii pe simeza, exista o lucrare semnata de Alexandru Done. Un Portret. Un comentariu al tatalui realizat de fiu ca semn de recunoastere, de distantare si de continuitate in acelasi timp. Iar portretul, vag si suficient de precis totodata, il transforma pe autor in confrate al personajelor din propriile lucrari. E drept, un confrate deloc comod, dar plin de tandrete si intelegere pentru eternele -pacate omenesti-.
Expozitia de la Simeza te lasa sa pleci cu un sentiment tonic, in pofida eventualelor satire, cu convingerea ca exista totusi precara libertate a visului si echilibrul restabilit.
