Oamenii sunt foarte nemultumiti de felul in care se fac recrutarile la noi. Foarte, foarte nemultumiti. Unii sunt suparati de-a binelea, indignati, revoltati… Pentru ei, fetele de la HR sunt niste toante, managerii habar nu au cum, si mai ales cu cine trebuie condus un business, cei din firmale de recrutare sunt superficiali si nu au habar cu ce se mananca miile de joburi pentru care au de recrutat, si asta cand nu sunt niste nenorociti sau corupti de-a dreptul. Atat de suparati sunt, incat nu considera ca mai merita sa fie atenti la ceea ce scriu in CV si, mai ales, cum scriu. Ce pot cei care citesc sa inteleaga din lucrurile sofisticate si atat de specializate pe care le fac ei? Si, oricum, joburile bune se dau pe pile, angajatorii nu se uita decat la salariul pe care il ceri etc., etc. Si, oricum din nou, ce poti vedea intr-o foaie de hartie? Omului trebuie sa-i citesti in ochi, trebuie sa stai de vorba cu el cateva ceasuri, daca nu chiar cateva zile la rand, sa-l simti, sa-i privesti in suflet, sa-i simti energia, sa-i surprinzi aura de deasupra capului.
Tare surprinsi ar fi acestia sa afle cat de mult pot deduce toantele si nenorocitii din foaia aceea de hartie si din cele cateva randuri din e-mailul cu care e trimisa aceasta hartie. Ar ramane consternati, dupa care aceasta uluiala s-ar transforma in revolta. Cum sa judeci un om dupa cateva randuri aruncate pe un petic de hartie? Omului trebuie sa-i citesti in ochi, trebuie sa stai de vorba cu el cateva ceasuri, daca nu chiar cateva zile la rand, sa-l simti, sa-i privesti in suflet, sa-i simti energia, sa-i surprinzi aura de deasupra capului…
Dar, inainte de a-l privi in ochi, toantele si nenorocitii privesc la e-mailul pe care l-ai trimis, la ce ai pus acolo, la cat de mare e, la ce tip de fisier folosesti, ce format, ce scrie in caseta tehnica (properties) a fisierului, daca folosesti un format predefinit sau daca ti l-ai facut singur, cate pagini are, cat sunt marginile, cum folosesti spatiul, in general, ce fonturi folosesti, ce dimensiune de caracter, ce culori, cate si ce elemente de subliniere folosesti, ce elemente de decor, care e spatierea dintre randuri, cum faci alinierile, cum pozitionezi randurile si cuvintele in format, cat de stabila e structura la reformatare sau la redimensionare, cat de consecvent ai fost in folosirea elementelor de formatare si de subliniere, ce consideri relevant sa treci in CV si in mesaj, cat de mult amesteci informatiile relevante cu cele nerelevante, daca pastrezi coerenta, acelasi nivel de semnificatie si de detaliere, cat e informatie redundanta, cata din informatia obligatorie lipseste, daca e sintetic CV-ul, schematic sau narativ, daca si ce abrevieri folosesti, cat de mult faci pe desteptul folosind intentionat termeni pe care stii ca aceia care nu sunt in domeniul tau nu ii vor intelege, ce poza folosesti, ce fundal are, cum esti imbracat, cand a fost facuta, ce pozitie, ce postura, cate, si, mai ales, ce greseli de gramatica si de alt fel sunt, cum arata adresa personala de e-mail, ce incerci sa ascunzi sau sa minimalizezi, si cate si mai cate, despre care nu-ti dai seama ca le-ai scris, totusi, in CV, fara sa stii…
Sigur, fiecare dintre aceste detalii poate ca nu spune mare lucru despre tine, insa toate la un loc da, spun destule. Nu despre cata contabilitate sau cata inginerie stii, insa despre cum esti si despre cum faci lucrurile. Daca toate aceste infinitezimale indicii arata cu degetul intr-o singura directie, atunci micile concluzii se insumeaza si iese una mai mare.
O toanta sau un nenorocit cu experienta, care fac asta pe banda rulanta, citesc totul fotografic, nu secvential, in cateva zeci de secunde, cu tot cu continutul “efectiv”, adica ce scoli ai, pe unde ai lucrat si pe ce posturi, ce altceva mai stii. In mai putin de un minut, deci, trebuie sa ti se puna o “eticheta”. La noi, eticheta aceasta e compusa din sase coduri: doua legate de domeniu, doua de job, unul de nivelul managerial si un cod care s-ar putea numi, pe scurt, “calitativ”. Eu folosesc un sistem de clasificare a domeniilor pe doar doua niveluri, insa e foarte extins pe orizontala. Altii prefera gruparea inversa, cu multe ramificatii in adancime, pe verticala. Oricum ar fi, insa, codul pe care il primeste fiecare e destul de complex.
Or, sansele sa fii chemat la interviu, sau la orice alt fel de intalnire, sunt legate direct de cat de precis a fost acest cod la inceput, adica de cat de buna a fost evaluarea pe CV. Daca nu e bine pus, toata lumea are de pierdut, evident: nu esti chemat cand ar trebui, si esti chemat cand nu ar fi cazul. Dupa intalnire se pune codul “final”, cel care cuantifica valoarea candidatului in banca noastra de date, cod care are o “valabilitate” de cel putin un an; extrem de rar se intampla sa “avansam” sau sa “retrogradam” pe cineva intr-un interval mai scurt de atat. Si poate ca e bine de stiut ca 80 – 90% dintre codurile pe care le punem la prima evaluare, direct pe CV, raman identice si dupa intalnire, adica “definitive”. Asta spune ceva, si fiecare intelege ce vrea de aici.
Voi scrie in zilele urmatoare despre cum am facut odata o recrutare direct din CV-uri, si nu a mai fost nevoie sa ma intalnesc cu vreun candidat. Si de acolo va intelege fiecare ce vrea…