Acasă Politic Antonescu: USL sub 50% înseamnă eșecul proiectului politic și îmi dau demisia...

Antonescu: USL sub 50% înseamnă eșecul proiectului politic și îmi dau demisia din fruntea PNL

DISTRIBUIȚI

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că în situația în care USL va obține la parlamentare un scor sub 50%, acest lucru va însemna "eșecul proiectului politic" format de PSD și PNL, iar din partea sa va determina demisia din fruntea partidului.
Întrebat, la Realitatea TV, ce ar însemna din punct de vedere politic pentru el un scor de sub 50% pentru USL, Antonescu a răspuns: "Ar însemna categoric un eșec, l-am văzut și pe domnul Ponta declarând că nu dorește să fie premier – deși presupunând că am avea 49, 45, 42, e clar că am fi tot prima forță politică și cred că ar fi de datoria noastră să căutăm o combinație de guvernare. Ar fi și pentru mine un eșec".
El a precizat că un astfel de eșec ar însemna inclusiv o demisie a sa din fruntea partidului.
"Eu cred că asta trebuie să se întâmple și asta se va întâmpla, cel puțin în ce mă privește (…) În momentul în care am mizat foarte mult, am pledat pentru această opțiune, am construit această opțiune, psihologic și politic totul s-a construit pe o majoritate absolută. Dacă obținem mai puțin de 50%, asta înseamnă că și PSD și noi obținem mai puțin sau în orice caz mai puțin decât am fi mers separați, nemaiavând nici atuu de a impune practic un premier. Și atunci, sigur că înseamnă eșecul proiectului", a explicat liderul PNL.

Antonescu: Garantez unitatea USL la guvernare până în 2014, când sper să fiu ales președinte
"Cel târziu în 2014 eu sper să ajung prin votul cetățenilor președinte, deci eu vă pot garanta unitatea USL până în 2014", a susținut liderul PNL.
Antonescu  a admis că pot să intervină foarte multe "dificultăți de parcurs" între PSD și PNL, după ce au fost câștigate alegerile iar soluțiile pot să difere.
"Nu pot să spun ce și când se va întâmpla. Pot să spun, să garantez chiar, că voința politică la nivelul conducerii PNL și bazei sale, a corpului parlamentar care vine, ca și la PSD din câte îmi dau seama, este să reușim un ciclu de guvernare în așa fel încât, simplu spus, ceea ce construim împreună acum să prezinte un fundament. Cu alte cuvinte, dacă după 2016 nu vom mai fi împreună – ceea ce e foarte probabil – unii dintre noi vor rămâne la guvernare – că vor fi ei, că vom fi noi. Atunci, oamenii ăștia vor construi mai departe, nu vor strica din nou ce s-a făcut în ciclul anterior pentru că au fost și ei parte în această construcție", a susținut Antonescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.