In sfarsit, dupa ce, ieri, angajatii societatii producatoare de semiconductoare Baneasa SA (fosta Intreprindere de Piese Radio si Semiconductoare – IPRS) au pichetat sediul APAPS, ministrul Ovidiu Musetescu s-a decis sa scoata la privatizare aceasta societate.
Din cauza tergiversarilor in cadrul procesului de privatizare, intreprinderea ajunsese sa fie debransata, pentru a doua oara in acest an, de la reteaua de alimentare cu electricitate. In consecinta, cu toate ca are comenzi, inclusiv la export, Baneasa SA nu poate sa-si reia ciclul de productie.
APAPS a anuntat ieri ca astazi va scoate la privatizare, prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, 3.793.610 de actiuni, reprezentand 51,40% din capitalul social al S.C. Baneasa S.A. Voluntari.
Obiectul principal de activitate al acestei societati comerciale il reprezinta producerea si comercializarea de componente electronice (diode de putere, tranzistori, circuite integrate, condensatori) si aparatura electronica/electrotehnica, executia unor operatii tehnologice in domeniul componentelor electronice la care se folosesc metalele pretioase. Pentru a participa la licitatie, potentialii cumparatori vor depune documentele de participare si ofertele finale la sediul Autoritatii pentru Privatizare, in plicuri sigilate, pana la data limita de 2 decembrie a.c.
Ceilalti actionari ai intreprinderii bucurestene sunt S.I.F. Oltenia, cu 28,88%, si cuponarii, cu 19,72%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















