
Statele Unite au anunțat că vor trimite la Soci cea mai importantă delegație pentru o Olimpiadă de iarnă, 230 de sportivi urmând să apere culorile americane în stațiunea situată în partea de vest a Rusiei. Delegația americană cuprinde 125 de bărbați și 105 femei, urmând să fie condusă de vedetele schiului alpin, tânăra speranță Mikaela Shiffrin și veteranul Bode Miller. Cu această echipă, cea mai numeroasă trimisă vreodată de o țară la o Olimpiadă "albă", Statele Unite speră să atingă și chiar să depășească bilanțul de la Vancouver, din 2010, când au cucerit 37 de medalii, dintre care nouă de aur. "Echipa de anul acesta este un amestec excepțional între tinerețe și experiență", a comentat șeful misiunii americane Alan Ashley în cursul prezentării echipei olimpice americane. Din delegație lipsesc totuși nume mari precum Lindsey Vonn (schi alpin), Evan Lysacek (patinaj artistic) sau Apolo Ohno (short track). Vonn, medaliată cu aur la coborâre la Vancouver, și Lysacek medaliat cu aur la individual în 2010, au declarat forfait din cauza unor accidentări. Ohno, sportivul american cel mai prolific la JO de iarnă, cu opt medalii de aur, s-a retras. Rusia, țara gazdă, a anunțat o echipă de 223 sportivi pentru Jocurile de la Soci (7-23 februarie).
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















