Acasă Cultură Agricultura – domeniu strategic al securității alimentare

Agricultura – domeniu strategic al securității alimentare

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu acad. Cristian Hera, Vicepreședinte al Academiei Române


Proclamată ca Ziua Mondială a Alimentației în 1979,ziua de 16 octombrie amintește de anul 1945,  când s-a înființat FAO. Cu acest prilej, Academia Română a organizat dezbaterea națională „Agricultura – domeniu strategic pentru securitatea și siguranța alimentară“.

Care sunt factorii care modelează relația securitate – insecuritate alimentară?

Ziua de 16 octombrie marchează nu numai ziua de „naștere“ a FAO și a Zilei Mondiale a alimentației,ci și a celui mai mare agronom roman, Gheorghe Ionescu-?ê?£ișești, pe care l-am aniversat la 16 octombrie 2010 la 125 de ani de la nașterea sa. Referitor la securitatea alimentară, aceasta depinde în primul rând, de producțiile realizate de diferitele culturi agricole sau animale din diferite zone, dar și de creșterea populației, care pune presiune cantitativă în procesul de producere a hranei. Din punct de vedere demografic, sunt diferențe privind ratele de creștere, evoluția veniturilor populației, politicile publice de susținere a dezvoltării durabile, protecția și asistența socială. Mai sunt și factorii secundari ce privesc regimul alimentar, tendințele de schimbare a exigențelor și preferințelor oamenilor. Conform ultimelor date FAO, pe plan mondial, securitatea alimentară cunoaște un proces de redresare și participanții la summit-ul „Millenium III“ s-au angajat ca până în anul 2015 să se ajungă la 870 de milioane de oameni față de cei aproape un miliard cât sunt acum. E greu dacă ne gândim că ONU prevede ca, până în anul 2050, populația planetei poate ajunge la aproximativ nouă miliarde de oameni.

Care este necesarul de hrană și constrângerile ce-i pot împiedica realizarea?

Pentru cele 7,3 miliarde de oameni care trăiesc în prezent pe Terra, necesarul de hrană este satisfăcător, subnutriția fiind o consecință a repartiției deficitare și accesului diferențiat la hrană. În ordine, constrângerile sunt schimbările climatice globale și efectul lor asupra resurselor naturale care au dus la criza ecologică, criza energetică, criza financiară și economică. Mai nou, a apărut o adevărată competiție între hrana pentru oameni și „hrana“ pentru mașini. Se apreciază, bunăoară, că, în 2006 fabricile de etanol din cereale pentru mașini au dus la o creștere sporită a cererii mondiale și la triplarea prețului mondial la grâu, porumb, soia. În acest an, datorită secetei în SUA nu s-a mai fabricat etanol din cereale. După Lester Brown, o scădere de 12% pe persoană, se va ajunge la o însemnată o accentuare a foametei.

Salvarea este, firește, în agricultură. Ce fel de agricultură?

Agricultura durabilă și performantă cea convențională și cea biotehnologică, care s-a dovedit a fi un partener valoros în optimizarea productivității agricole. În oricare dintre opțiunile pentru viitor, este necesară multă responsabilitate față de pământ, pentru că, după cum scris A. Töffler, „Pământul nu l-am moștenit de la părinții noștri, ci îl avem împrumutat de la copiii noștri.“ Au fost trase semnale de alarmă, au fost elaborate documente și amintesc Raportul Brundtland în care au fost emise principiile directoare pentru dezvoltarea durabilă, care să îndepli­nească cerințele prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare să-și satisfacă necesitățile. În anul 1972, la Conferința ONU de la Rio de Janeiro, s-a semnat un acord internațional de cooperare echitabilă pentru protecția integrității sistemului ambiental și al dezvoltării durabile. Lester Brown, președintele Institutului de Politică a Pământului, în cea mai recentă carte a sa, „Mobilizarea generală pentru salvarea planetei“, arată că aceasta înseamnă „restructurarea fundamentală a economiei globale pentru stabilizarea climatică, eradicarea sărăciei, stabilizarea climatică, eradicarea sărăciei, stabilizarea demografică, refacerea sistemelor a economiei și, dincolo de toate, renașterea speranțelor.“

Mai departe de principii, care este, concret, rolul solului?

Este vorba de un rol de dublă securitate, alimentară și a mediului, mai întâi prin producerea de hrana pentru oameni și furaje pentru animale și de materii prime pentru industriile conexe, textilă și energetică. Solul mai are un rol benefic în moderarea climatului, prin sechestrarea carbonului, în purificarea, filtrarea și conservarea apei, în menținerea biodiversității și ca arhivă a istoriei pământului. Toate conduc, pe căi specifice, la bunăstarea economică, încât, pe drept cuvânt, Gheorghe Ionescu-?ê?£ișești afirma că „indiferent cui aparține, pământul are o funcție socială…dacă pământul dispare, dispare veșnicia“.

O altă criză care se agravează este cea a apei.

Apa este considerată „cheia de boltă“ a dezvoltării agriculturii, apreciindu-se că, în prezent, sunt utilizate 70% din totalul resurselor de apa dulce, urmând ca, până în 2030, acest procent să crească cu 30%-60%. O provocare severă este diminuarea acestor resurse odată cu creșterea exponențială a cererii ce pot duce la un „dezastru“

?ê?£i România?

România se încadrează în categoria țărilor cu resurse utilizabile de apă relativ sărace. Țara noastră are o cantitate de 2660 mc apă utilizabilă față de media europeană de 4.000 mc .

Apreciați că schimbările climatice globale reprezintă cea mai gravă provocare a mileniului III și principalul răspunzător este omul.

Este cea mai gravă provocare prin influențele dramatice asupra mediului, a resurselor naturale, dincolo de capaci­tatea de reziliență și duce la imposi­bilitatea realizării securității alimentare, favorizând instalarea crizelor economice și sociale.

Au mai fost și ani secetoși…

La noi, seceta este un fenomen ende­mic cu impact negativ asupra creșterii și dezvoltării plantelor de cultură. Încă Gheorghe Ionescu-?ê?£ișești atrăgea atenția că în decursul a o sută de ani, în Muntenia și Moldova trei ani au fost foarte secetoși, 58 secetoși, 15 foarte ploioși și 24 ploioși. Se constată o creștere a frecvenței și gravității secetei și o accentuare a procesului de deșertificare, accentuate de schimbările climatice globale. Sinteti­zând, se poate spune că schimbările climatice afectează agricultura, restrângând zonele favorabile pentru culturi, impunând schimbări radicale ale sistemelor de exploatație, ale sortimente de genotipuri vegetale, ale tehnologiilor de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor, a sistemelor de asigurare a ecosanogenezei în ansamblu, diminuând recoltele până la dispariție.

Se vorbește mereu mai mult, deși cam în pustiu, despre pericolul care amenință biodiversitatea. Cu ce efecte?

Restrângerea biodiversității, deter­minate de factori antropici și schimbările climatice globale au efecte păgubitoare asupra agriculturii. Între ele, pierderea unor specii cu caractere valoroase, dispariția unor insecte polenizatoare, a unor specii de păsări și animale utile și a unor microorganisme implicate în cicluri biologice esențiale.

Există un singur remediu: cercetarea științifică.

Într-adevăr, cercetarea științifică este cel de al doilea pilon, „forța motrice a agriculturii“. Misiunea cercetării știin­țifice este inovarea și implementarea noului în producția agricolă. Noi avem 86 de ani de cercetare agricolă instituțio­nali­zată care, pe fondul alinierii la preo­cupările științei mondial, a înregistrat numeroase priorități. Am putea vorbi foarte mult, mă voi rezuma să spun că s-a străduit și, în mare parte a reușit, să asigure premizele pentru dezvoltarea fluxului de produse alimentare.

?ê?£i perspectivele?

Strategia Europa 2020 indică trei priorități: creșterea inteligentă – dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere și inovare; creșterea durabilă – promovarea unei economii mai eficiente, mai ecologice și competitive; creșterea favorabilă incluziunii care presupune coeziune socială și teritorială.

Ca să terminăm într-o notă optimistă, ce putem spera de la dezvoltarea durabilă și performantă a agriculturii?

Imens. În ordine, ar fi, mai întâi realizarea securității alimentare naționale și chiar a unor disponibilități pentru export. Mai înseamnă contribuție sporită la constituirea PIB, creșterea veniturilor producătorilor, creșterea disponibilităților de biomasă. Nu în ultimul rând, schimbarea statutului fermierului în relațiile cu consumatorii și favorizarea dezvoltării rurale durabile. Gândind și acționând astfel avem toate șansele ca această criză, să fie transformată într-o oportunitate pentru dezvoltare și inovare.

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.