Acasă Cultură Aurel Vlaicu (1882-1913) – o sută de ani de la „decolarea” spre...

Aurel Vlaicu (1882-1913) – o sută de ani de la „decolarea” spre eternitate

DISTRIBUIȚI

Galeria marilor personalități

Sub acest generic, în aula Academiei  Române  a fost omagiat  Aurel Vlaicu, acest Icar al românilor cum mai e numit, în cadrul unei sesiuni organizată de Secția de ?ê?£tiințe Tehnice.  Icar, pentru că, asemenea legendarului eroul din mitologia greacă, ultimul său zbor a fost unul frânt, purtându-l direct  în legendă, după ce și-a înscris numele între pionerii  aviației mondiale.   S-a întâmplat în ziua de 13 septembrie 1913, când încercând să traverseze Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, temerarul erou național s-a prăbușit în apropiere de Câmpina. Accidentul s-a datorat, după toate probabilitățile, unui atac de cord. Avea  de 31 de ani.  În alocuțiunea de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a vorbit despre Aurel Vlaicu ca „pionier al aviației mondiale, patriot, care și-a sacrificat viața pentru idealurile sale“. Ca despre un erou al națiunii a vorbit și acad. Ionel Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române, pentru că perfor­manțele în domeniul aviației au fost consonante cu idealurile națiunii. Nicolae Iorga scria: „Se uită bărbați politici, se uită scriitori de seamă. Pe el însă nu-l vom uita. Oricând îndrăzneala omenească va smulge aiurea succesele strălucite ale naturii învinse, nu vom privi cu invidie pe acel învingător, ci vom zice cu mândrie: „?ê?£i noi l-am avut pe Vlaicu“. Au urmat comunicările susținute de:  acad. Gleb Drăgan, președintele Secției de ?ê?£tiințe Tehnice – Aurel Vlaicu, pionier al aviației românești; prof. dr. Radu Homescu – Aurel Vlaicu – simbol al creației tehnice, unității și libertății naționale; prof. dr. Dumitru Acu, Universitatea Lucian Blaga – Sibiu, președinte ASTRA – Aurel Vlaicu și Asociația ASTRA; ing. Dan Antoniu – Aripa cu profil portant din proiectele lui Aurel Vlaicu și  ing. Ioan-Vasile Buiu – „VLAICU III“ – unele date și fapte despre soarta unui avion…orfan!
Născut la 19 noiembrie 1882 în comuna  Binținți, jud. Hunedoara, care astăzi îi poartă numele,  Aurel Vlaicu a urmat cursurile Colegiului Reformat și ale Liceului Calvin din Orăștie.  Încă de mic a manifestat un deosebit spirit creativ, făcându-și un fel de atelier unde construia fel de fel de mașini ingenioase, visând să construiască „o mașină de zburat“. ?ê?£i-a continuat studiile la Universitatea din Budapesta și la Ludwig-Maximilians Universität din München din Germania și, în 1907, obține diploma de inginer mecanic.  Citește mult, adună informații din revistele de specialitate mai cu seamă că, în 1903, frații Wright din SUA reușiseră să conceapă un aparat de zbor mai greu decât aerul „The Flayer“. În 1906, Traian Vuia se ridicase, ce-i drept pentru câteva minute,  cu aparatul său Vuia 1. Trei ani mai târziu, aviatorul francez Louis Blériot a reușit să zboare cu un monoplan peste Canalul Mânecii. Cu același neastâmpărat spirit creativ, continuă să facă proiecte și chiar mici invenții pe care le-a valorificat  în anii următori. Cam pe atunci, s-a  împrietenit cu Oskar Orsinus, nepotul patronului de la firma Opel, care îl  recomandă  să fie angajat la prestigioasa uzină de mașini din Germania și unde s-a  bucurat de întâile succese. Ar fi putut avea un viitor strălucit, profesional și material, dar a preferat să se întoarcă în țară, în anul 1908, la Binținți, consacrându-și întregul potențial creativ și   putere de dăruire împlinirii idealului său. Succesul nu a întârziat să apară. După o muncă neobosită, cu răbdare și speranță,  în anul 1909 a reușit să dea gata „prima sa mașină de zburat“, aeroplanul „A. Vlaicu“, cu care a făcut primele zboruri pe o poiană de la marginea satului său. Performanța lui Aurel Vlaicu se deosebește de cele precedente pentru că el a conceput, realizat și pilotat aeroplanul, deși nu avea încă carnet de pilot. Carnetul de pilot l-a luat mai târziu, când s-a înscris pentru  mitingul de la Aspern din Austria. Concurând cu avionul său „Vlaicu II“, aviatorul român a fost distins cu două premii, o reușită de excepție, așa cum o confirmă ofertele care i se fac și articolele din presa vremii.
Cu aceeași tenacitate inventivă merge mai departe deși este conștient că nu-i bani proprii nu-i prea ajung și nici cei primiți de la prietenii săi de la ASTRA. Pleacă la București, în 1909 și reușește să strângă suma necesară pentru cumpărarea motorului, a materialelor necesare și a tehnicienilor care să-l poată ajuta efectiv. Cum niciodată nu a avut o constituție robustă, acum muncind câte 10-12 ore pe zi dă semne de oboseală. Îi vine în ajutor Octavian Goga, de care l-a legat o frumoasă prietenie, care se adresează lui Spiru Haret solicitând să-l ajute, convins fiind de calitățile de excepție ale lui Vlaicu. Al. Djuvara, ministru de externe se adresa unor jurnaliști: „Să fim mândri că a venit vremea să cheltuim banii statului și pentru invenții românești, menite să ne aducă felicitările și stima lumii.“  În urma acestei intervenții, Aurel Vlaicu este angajat ca inginer la Arsenalul Armatei din Dealul Cotrocenilor, unde i se creează condiții favorabile pentru realizarea avionului Vlaicu I. Lucrurile și-au urmat cursul lor firesc și, în iunie 1910, începe rulajul la sol cu noul aparat, zburând circa 50 de metri la o înălțime de 3-4 metri. Desigur, nu era un record ieșit din comun, dar a fost, cu siguranță, o confirmare ce a înscris  România a între primele trei țări din lume, după SUA și Franța în care a fost inventat, construit și pilotat un avion de concepție proprie. Evenimentul a avut un deosebit ecou național și internațional iar regele Carol entuziasmat i se adresează: „Bravo, Vlaicule! Ai zburat!“. În „L’independence Roumanaine“ consemna: „zborul de aseară constituie un record și mai scump patriei noastre căci este vorba de o invențiune românească și care înseamnă un pas înainte chiar pentru progresul întregii omeniri…a fost o victorie a întregului neam românesc.“
Timpul lucrează în favoarea aviatorului român care capătă experiență, face noi zboruri, la înălțimi mai mari. În 16 septembrie 1910, din ordinul lui Carol I zboară pe traseul Slatina – Piatra Olt la înălțimea de 500 m.  pe vânt puternic. S-a consemnat atunci o altă prioritate – primul avion militar din armata română, pentru că a dus un mesaj oficial într-un loc unde se făceau manevre militare.
 În 1911, Aurel Vlaicu începe construirea aparatului Vlaicu II la ?ê?£coala de Arte și Maserii din București. Noul aparat era mai ușor cu o sută de kg. iar motorul era situat deasupra aripii asigurând o stabilitate mai bună. Cu acest avion, numit și Vlaicu II, aviatorul a făcut mai multe zboruri în marile orașe ale țării, a participat la mitinguri și a fost distins cu două premii în Austria. În presa vremii apar multe articole în care este îi este apreciat talentul de inventator și pilot. „Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu pe un avion original, construit chiar de zburător…De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu un entuziasm de neînchipuit.“  În anul 1912, Academia Română îi acorda premiul „Gheorghe Lazăr“, în valoare de 5.000 lei pentru lucrarea „Aeroplanul Vlaicu“.
?ê?£i a venit ziua de 13 septembrie 1913, când,  în cursul unei încercări de traversare a Munților Carpați, avionul Vlaicu II s-a prăbușit în apropiere de Câmpina. Raportul său, Gh. Negrescu nota că pe față i se putea citi „o sfântă expresie de liniște, liniștea datoriei împlinite până la capăt, pe care a iubit-o cu toată dragostea și credința sufletului său luminat de flacăra creației divine“.  A rămas ultima creație, Vlaicu III, primul avion cu carenaj metalic din lume, finalizată de Giani Magnani și Constantin Silișteanu. S-a întâmplat  că, în timpul ocupației germane, avionul a fost expediat la Berlin și de atunci nu se mai știe nimic.
În 1948, Academia Română, recunoscându-i meritele excepționale de pionier al aviației i-a acordat titlul de membru post-mortem. Încheiem cu cuvintele lui Nicolae Iorga: „?ê?£oimul nostru ardelenesc a lunecat din slava cerului și s-a sfărâmat de acest pământ aspru, care l-a sfărâmat pe acela ce dorea să se desfacă de robia lui cea grea…?ê?£i de aceea la nimeni nu s-a uitat nația cu ochi atât de bucuroși, scăldați în lacrimi și totuși plini de raze, decât la dânsul“. O facem și noi astăzi la un veac după plecarea acestui geniu și erou  spre nesfârșirea spre care a tins cu atâta ardoare.  

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.