Acasă Cultură Despre creier și minte

Despre creier și minte

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu prof. univ. dr. Maria-Luisa Flonta, membru corespondent al Academiei Române

În comunitatea științifică se apreciază că acest secol va fi al neuroștiințelor. Recent, s-a anunțat că unul dintre cele două proiecte științifice în care Comisia Europeană va investi peste două miliarde de dolari este „Creierul uman“.
Cum sunteți specialistă în neurobiologie, care este locul acestei discipline în constelația neuroștiințelor?

Eu văd neurobiologia drept o posibilă nouă punte între științele vieții și disciplinele umaniste. Multe secole, perspectiva dualistă asupra omului a dominat fără replică: corpul a fost studiat de cercetătorii din științele naturii, mintea și sufletul au fost teritoriul umaniștilor. Neuroștiințele reprezintă azi o punte între științele naturii și disciplinele umaniste pentru că încearcă să înțeleagă fenomene care aparțineau în mod tradițional disciplinelor umaniste: minte, suflet, conștiință, liber arbitru (voința liberă), utilizând conceptele si metodele experi­mentale ale științelor naturii (biologie, chimie, fizică). Neurobiologia cercetează fenomenele care au ca rezultat ceea ce numim cu un termen global mintea.

Din această perspectivă, cum este interpretată atât de discutata relație dintre creier și minte?

O analogie, formulată de Patricia Churchland, este aceea că mintea este pentru creier ceea ce este mersul pentru picioare. Adică, mintea este un proces care se petrece în creier și, deși este, evident, extrem de complicat, el este generat de comportamentul unei mulțimi de neuroni cu moleculele asociate lor. În linii generale, se pot distinge trei tipuri de abordări prin care putem studia mintea, sau mai precis diferitele ei aspecte, cum ar fi conștiența, atenția, memoria, emoțiile, sentimentele, gândirea, empatia, moralitatea, înțelegerea altor minți. Una dintre abordări urmărește identificarea corelatelor neurale ale fenomenelor mentale. De pildă, în cazul percepției, cercetătorii încearcă să afle care sunt neuronii și zonele din creier activate pentru a produce percepția și cum contribuie aceste structuri la procesul care transformă semnalele senzoriale într-o cunoaștere despre entități, evenimente și situații din lume. Într-un mod similar se petrec lucrurile și atunci când ne referim la memorie, la învățare, la fixarea de scopuri și luarea de decizii, la conștiință. O altă direcție este stabilirea unor relații cauzale între funcția cerebrală urmărită și structurile neuronale implicate. Există două tipuri de teste pentru stabilirea determinărilor cauzale ale unui fenomen: a) cazul în care se poate genera conștiența într-un obiect inconștient, prin construirea și inserția de corelate neurale ale conștiinței, sau b) cazul în care se poate anula conștiența prin inactivarea corelatului neural al conștiinței.

Asta ar fi miraculos pentru unele maladii…

Ar fi promițător din multe puncte de vedere. O asemenea încercare a început acum șapte ani la ?ê?£coala Politehnică din Lausanne, unde un grup de cercetători condus de Henry Markram a inițiat un proiect de mari proporții, așa-numitul proiect „Blue Brain“. Scopul final al acestui proiect e reconstrucția in silico a creierului uman pe care să se poată face experimente, altfel imposibil de efectuat. De aici și până la obținerea unei structuri dotate, să zicem, cu o scânteie de inteligență, mai este încă un drum foarte lung, dar e un început promițător.

?ê?£i până atunci?

Deja astăzi putem înțelege mai bine disfuncționalitățile ce apar și produc unele boli psihice.

Boli care sunt tot mai frecvente și mai greu de tratat. Boala Alzheimer, de pildă, care a devenit aproape endemică.

Multe dintre aceste boli sunt produse de o funcționare defectuoasă a unei molecule sau a unei cascade moleculare din neuroni.

O altă direcție de cercetare?

O a treia direcție în care se așteaptă progrese în cunoașterea funcționării creierului constă în formularea unor ipoteze explicative, ale căror predicții pot sa fie confirmate sau infirmate experimental. Noi trebuie să imaginăm experimente care să confirme sau să infirme ipotezele avansate.

Neurobiologia este un fel de cheie care va deschide multe uși dincolo de care nu prea știm ce este?

Unele uși care s-au deschis deja. Există cunoscuta dogmă potrivit căreia omul se naște cu un număr de neuroni care nu se mai multiplică, astfel încât, de-a lungul vieții, numărul lor scade. Ei bine, s-a descoperit că în hipocamp și în bulbii olfactivi există neurogeneză, adică sunt generați neuroni noi, pe tot parcursul vieții.

O veste bună. Ce înseamnă concret?

În primul rând, asta înseamnă că, pe termen lung, nu suntem condamnați la acel declin al capacităților mentale care este una din infirmitățile bătrâneții. Ce se mai știe este că exercițiul fizic stimulează acest proces de neurogeneză. Din păcate, mulți dintre noi nu ținem seama de această indicație pentru regimul de viață.

Au apărut în ultima vreme mai multe lucrări privind relația dintre neuro­biologie și fenomenul religios.

Încep cu o precizare. Trebuie distinse două lucruri. Mai întâi, există un interes pentru fenomenul religios din punct de vedere neurobiologic. Asta nu are nicio legătură cu credința și e bine să se știe că neurobiologia nu va răspunde la întrebarea dacă există sau nu Dumnezeu. Neurobiologia poate să descopere însă deosebiri în funcționarea creierului omului religios față de cel nereligios. Nu este însă vorba de argumente pentru sau împotriva credinței religioase.

De exemplu…

Medicul neurolog, Michael Trimble, care explorează o posibilă relație între creierul uman și religie, din punctul de vedere al expertizei lui în epilepsie, face observația că trăiri religioase intense apar adesea în perioada crizelor epileptice parțiale. Citează și exemple istorice: se spune că, pe drumul Damascului, Sfântul Pavel a suferit trei zile de orbire și a căzut de mai multe ori la pământ, având vedenii extatice. Sau Ioana d’Arc povestește: „Am auzit glasul îngerului…și am văzut o lumină mare“. O ipoteză ar fi că în astfel de stări subiecții devin sensibili la lucruri pentru care alți oameni nu au senzori. Ipoteza opusă ar fi, însă, că în aceste stări mentale imaginația are frâu liber și nu mai este controlată de rațiune, așa cum se întâmplă și în vise.

Atunci, unde e limita dintre normal și patologic?

După tot ceea ce am citit și am văzut, cred că nu poate fi trasată o limită precisă. Putem vorbi despre un continuum între normal și patologic.

?ê?£i totuși, când anume se poate considera un om bolnav?

Un om trebuie considerat bolnav și tratat ca atare atunci când devine nociv pentru el însuși sau pentru cei din jur. Rămâne ca societatea să se apere în momentul când cineva devine nociv.

Așa stând lucrurile, la ce ne putem aștepta?

La o adecvată înțelegere pentru că, înțelegând, poți ajuta mai bine. Mai precis, înțelegi că nu te poți purta cu un om bolnav la fel cum o faci cu unul sănătos, pentru că acesta reacționează altfel. ?ê?£i aici este esențială educația științifică. Pentru că există cazuri, ca acel cel magistral redat de Cristian Mungiu în filmul „După dealuri“, în care de fapt nimeni nu poate fi considerat vinovat de tragedia petrecută. De vină este numai ignoranța. Deci vinovatul originar este lipsa educației științifice, și amestecarea planurilor de influență.

Cum de v-ați consacrat acestei discipline științifice?

Este fascinantă.

Sunt mulți studenți interesați de neurobiologie?

Există un masterat de Neurobiologie care funcționează de 18 ani la Facultatea de Biologie a Universității din București și pot spune că sunt destul de mulți studenți care se îndreaptă spre neuro­biologie. Si pentru că zilele acestea profesorul nostru Grigore Strungaru a dispărut din această lume, vreau să spun că el a fost unul din inițiatorii acestui masterat.

Ce credeți că îi atrage pe studenți?

Există două motive. Primul, disciplina este foarte interesantă în sine. Să încerci să înțelegi ce se petrece cu tine însuți și cu restul lumii. Al doilea, sunt foarte multe locuri de muncă în străinătate în laboratoare de cercetare în neuroștiințe, unde se pot întreprinde cercetări de prim rang. Evident că și noi, în laboratorul departamentului, încercăm să antrenăm în cercetări neurobiologice pe cei mai buni studenți care s-au înscris la programul de master.

Va veni vremea când se va ajunge la descifrarea enigmelor care învăluie creierul omului,încă o ființă necu­noscută?

Ce pot să spun este că tindem spre acest lucru, dar până unde vom ajunge vom vedea. Până atunci, rezultatele parțiale sunt foarte importante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.