“Norocul” Romaniei firesti inseamna jertfa, eroism si intelepciune

“Buletinul Bibliotecii Romane” din Freiburg – Germania este, in acest an, o Carte a Centenarului Reintregirii. Aceasta tiparitura romaneasca, cea mai valoroasa dinre cele care apar astazi peste hotare, s-a impus de cativa ani printre evenimentele noastre editoriale de prim rang, dar se pare ca, mai nou, lucrurile bune nu mai trebuie neaparat pedepsite, ci trecute cu vederea. Oricum insa, ea adauga anual pagini cu miile – de studii si alte felurite contributii, care valorifica si imbogatesc patrimoniul cultural si de civilizatie al romanilor din cuprinsul si dinafara granitelor tarii. Anuarul, numit cu modestie “Buletinul…”, este initiativa si lucrarea ilustrului si neobositului scriitor si director al Bibliotecii Romane din Freiburg, dr. Mihai Neagu, despre care un roman consacrat in strainatate, dar prea putin stiut in tara, dr. Mihail Mihailide scrie, in editia 2018 a volumului alcatuit an de an de dr. Mihai Neagu: “ Cunoscutul psihiatru, homeopat, scriitor si iatroistoric face o exceptionala opera de redare in spatiul public a scrierilor mai putin cunoscute sau inedite ale unor personalitati romanesti din exil (cel mai adesea) ori care – prin absurditatea unui regim politic acum defunct – erau puse in tara sub obroc ori drastic cenzurate pana la evenimentele din 1989”.
Anul Centenarului Romaniei Mari prilejuieste o prezentare ampla a evenimentelor de acum o suta de ani si a reverberatiilor lor care “lucreaza” si astazi istoria prin contributii semnate de nume prestigioase . Din ideile exprimate mai de curand despre actul Reintregirii retinem acum doar replica prof. dr. Matei Cazacu la spusa celebra a lui Petre P. Carp, precum ca “Romania are atata noroc, incat nu-i mai trebuie oameni de stat”. (Cat noroc a avut in deceniile ce au urmat, se stie.) Peste timp, istoricul roman contemporan infirma fara putina de tagada ideea “norocului”, intrucat ( si aici este de reprodus un fragment mai amplu) bilantul inregistreaza “800 000 de morti, deci peste zece la suta din populatie (din care 2/3 victime civile rapuse de tifos, holera, foame si frig); tara pradata doi ani intregi (1916-1918) de patru armate dusmane, in proportii greu de imaginat: 33 de miliarde de lei aur (…); tezaurul Bancii Nationale, al Arhivelor, Academiei, manastirilor si bisericilor, particularilor etc., pus in siguranta la Moscova si returnat doar partial” , restul fiind evaluat azi la 25 miliarde de dolari.
Pentru ca acest “noroc”, cladit pe jertfa si dezastre, sa se implineasca romanii si carmuitorii lor de atunci s-au invrednicit in eroism si sacrificiu, intelepciune politica si diplomatie, asteptare si rabdare.
In momentul Centenarului Romaniei Mari, studiul acad. Victor Spinei privitor la cele mai vechi marturii privind latinitatea si unitatea etnica a romanilor este pe cat de senzational, pe atat de revelator – uneori pana la senzational. Cea mai veche atestare a etnonimului Rumeni se afla intr-o geografie anonima italiana din prima jumatate a anilor 1300, iar sintagma “dubla Valahie” este mentionata ceva mai tarziu, dar in acelasi secol, intr-o scriere istorica a diplomatului francez Philippe de Mezieres.
Studiul acad. Victor Spinei este si de acuta oportunitate. Cei care, in tara sau aiurea, incurca din nestiinta sau cu premeditare Centenarul Reintregirii tarii cu nasterea statului romanilor, s-ar putea apleca spre lamurire asupra acestor pagini – de referinta – despre vechimea, sorgintea latina, statornicia si perenitatea romanilor si a avatarurilor zbuciumate dar cu implinire victorioasa ale asezarii lor statale.