Home Politic Predoiu vrea un cadru politic predictibil pentru a face România atractivă investitorilor...

Predoiu vrea un cadru politic predictibil pentru a face România atractivă investitorilor străini

DISTRIBUIŢI

Prim-vicele PDL Cătălin Predoiu a declarat ieri că România trebuie să funcționeze în continuare pe principiile unui stat de drept, iar în sfera economică să existe un climat predictibil dat de o viață politică mai așezată. "Cred că România are nevoie de mai mult calm și mai multă predictibilitate în viața politică, pentru a atrage investiții și a crea locuri de muncă. Aceasta nu înseamnă să abdici de la principii și proiecte precum independența justiției și combaterea corupției, dimpotrivă", a declarat Predoiu, după ce șeful statului a spus că este "mult prea flexibil și împăciuitor". "Da, vreau să aduc Pacea și Liniștea românilor, ca să-și poată construi bunăstarea. Am adus Pacea în sistemul judiciar, cu consimțământul Premierilor Tăriceanu, Boc și al Președintelui Băsescu", a scrie Predoiu. În opinia sa, "această pace în Justiție" a adus României patru rapoarte pozitive pe justiție și patru coduri fundamentale, precum și Legea micii reforme, care a ajutat la pedepsirea marilor corupți.

Dragoș Stănculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.