Sărbătoare de început a luminării sufletelor noastre, vestea cea bună a întrupării Mântuitorului din Duhul Sfânt și din Sf. Fecioară Maria ne întâmpină spre înălțătoare trăire spirituală ca un reînnoit început de drum, căci acesta este ritmul urcușului de la vremelnicie spre înveșnicire. Într-o zi ca aceasta apropiată de echinocțiu de primăvară, îngerul Gavriil a zis Fecioarei Maria: „Bucură-te ceea ce ești plină de har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”. Cu aceste cuvinte s-au ivit zorii mântuirii, a eliberării de toată răutatea și de toate răutățile, roade ale minciunii vrăjmașului și a neascultării întâilor oameni. Se plinea vremea când, încredințează Sf. Ap. Ioan, Cuvântul, cel prin care toate s-au făcut, plin de viața care „era lumina oamenilor; și „lumina întru întuneric și întunericul nu a cuprins-o…trup s-a făcut și S-a sălășluit întru noi”.
La Dumnezeu toate sunt cu putință
Cum anume s-a petrecut scrie Sf. Ap, Luca și rememorând s-o facem cercetând pe îndelete cât ne-am învrednicit pentru această bucurie și s-o facem privind a rugăciune la icoana Sf. Fecioare, care prin nașterea ei peste fire, s-a făcut Născătoare de Dumnezeu. Îi datorăm Fecioarei Sfinte schimbarea firii noastre din robi în fiii ai lui Dumnezeu, adică împreună cu Hristos moștenitori ai vieții de dincolo de hotarele morții. Sf. Ap. Luca spune cum, la plinirea vremii, îngerul Gavriil a fost trimis în cetatea Nazaretului la Fecioara Maria să-i vestească nașterea cea peste fire ca binecuvântare și, cu adevărat binecuvântare este apropierea lui Dumnezeu cum îndepărtarea de El este întuneric și osândă. Dăruită templului de când avea trei ani, Maria și-a petrecut în neprihănire viața până când, după rânduială, trebuia să intre în lume și când, pentru a fi ocrotită, a fost logodită cu Iosif. Sfinții Părinți spun că numele de Iosif amintește Iosif din Vechiul Testament care și-a păstrat curățenia și neprihănirea în lumea decăzută a Egiptului spre a înțelege mai limpede că Nașterea mântuitoare a venit de la Duhul Sânt și din cele ale acestei lumi. Își petrecuse ani de-a rând în rugăciuni și lecturi din Cartea Sfântă, cunoștea, neîndoielnic cele spuse de profetul Isaia, anume că „Fecioara va lua în pântece prunc” și va naște pe Cel care va fi „sfetnic luminat, Dumnezeu Tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”. În smerenia ei sfințitoare , Fecioara s-a tulburat necutezând să se creadă că tocmai ea este cea aleasă. Mai era și amintirea Evei cea amăgită de șarpe. Ca o mângâiere, îngerul i-a spus: „Nu te teme Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu…și vei naște Fiu și numele Lui va fi Iisus. Acesta mare va fi și Fiu al Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David…și împărăția lui nu va avea sfârșit”. Sf. Andrei Criteanul comentează că îngerul i-a spus „har pe care numai tu l-ai primit de la începutul veacurilor și nimeni altcineva”. În nevinovăția ei sfielnică, Maria a întrebat cum va fi posibil câtă vreme nu „știa de bărbat”. Împlinindu-și misiunea de a vesti pe Mesia, îngerul Gavriil spune Fecioarei și nouă trăitorilor în veac: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta și Sfântul care se va naște din tine Fiu al lui Dumnezeu se va chema”. Ca să fie mai convingător, mai spune că și ruda sa, Elisabeta, deși fără prunci și trecută de vârsta rodirii este în a șasea lună și, cum știm, după trei luni, l-a născut pe Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Mântuitorului. „Căci la Dumnezeu nimic nu e cu neputință.” Cel ce a zidit firea prin cuvânt o poate aidoma înnoi și înălța la demnitatea dintâi, după ce omul a căzut din viață în moarte. A făcut-o prin harul Său care nu este din rostul firii noastre, cum precizează un Sfânt Părinte iar noi mărturisim că numai Duhul lui Dumnezeu este dătător de viață.
Fericiți sunt cei care ascultă de cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc
Ascultând cu atenție cele spuse de Arhanghel, Sf. Fecioară rostește cuvintele pline de înțelepciune: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”, temei al lucrării mântuitoare. Cu adevărat, cuvintele sunt pline de înțelepciunea sfântă a smereniei în care a întrecut-o doar Fiul său. Mai târziu, când, ascultându-L pe Mântuitor, o femeie a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânul care Te-a alăptat”, răspunsul dat de Hristos este spre așezare în inimă a înțelegere și spre lucrare: „Într-adevăr, fericiți sunt cei ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc”, adică nu se depărtează pe căile rătăcite ale înstrăinării de Dumnezeu. Ce altceva a făcut Sf. Fecioară din momentul în care s-a încredințat cu întreaga ființă cuvântului pe care arhanghelul l-a adus de la Dumnezeu. Noi cei de astăzi, care clamăm peste tot libertatea și prea ades o asimilăm libertinajului de toate felurile, ne-am putea întreba cârtitor: Cum poate fi fericit cineva care ascultă și păzește cuvântul lui Dumnezeu? Mai întâi, istoria ne arată că adevărata libertate este a spune „Da” lui Dumnezeu , câtă vreme vedem că a-I spune nu, înseamnă a sluji lui Mamona înlănțuind-ne de bună voie în întunericul morții. Oare nu astfel au făcut primii oameni care l-a ascultat pe diavolul ce lipsit de curajul a-și vădi hidoșenia le-a vorbit prin șarpe punând minciuna început al rătăcirii spre moarte. ?ê?£i așa fiind, de ce fericit și ce este această fericire a cărei vestire este spre bucuria întregului neam omenesc. Nespus de simplu: pentru că Dumnezeu este Iubire și „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât, pe Fiul Său Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară și să aibă viață veșnică”. Această iubire face neîncetat ca toate să fie cu putință la Dumnezeu, cel care știe ce este cu adevărat spre binele nostru, îl și face chiar dacă, așa cum spune o rugăciune, noi „tăgăduim acest bine”. Iubirii lui Dumnezeu, Sf. Fecioară a răspuns cu iubirea ei pentru Dumnezeu, ascultând-I cuvântul neabătut și, urmându-L pe Fiul ei până la Răstignire, s-a bucurat de Învierea Sa și, mai apoi s-a mutat de la moarte la viață, unde neîncetat se roagă pentru noi, „fiii lacrimilor ei”. O face cu lacrimi neîncetate câtă vreme cu gândurile, cuvintele și faptele noastre, îl ținem pe Hristos răstignit, cum spunea Pascal, până la sfârșitul veacurilor.
Orice va spune El, faceți
Cuvintele „Fie mie după cuvântul tău” sunt începutul mântuirii, pentru că Dumnezeu dorește ca din propria libertate să-I urmăm, lucrându-ne mântuirea, sfârșitul întunericului și răului. Iubirea lui Dumnezeu pentru om se unește cu iubirea omului, prin Fecioara Maria, pentru Dumnezeu întru biruința Adevărului și a Vieții. Scrie Sf. Ap. Pavel că putem avea toate bogățiile, întreaga cunoaștere, credința tare, dar „dacă n-am iubire, nimic nu sunt”, cum, în sine, chiar spiritul de sacrificiu nu folosește fără iubire. Prin iubire suntem și, tot prin iubire, ne putem face folositori unii altora întru dăinuirea luminii dătătoare de viață sfințită și sfințitoare. Chipul Maicii Domnului, care din clipa răstignirii Fiului și Dumnezeului e s-a făcut maică a noastră îl recunoaștem în cuvintele apostolului neamurilor: „iubirea îndelung rabdă; iubirea se dăruie; ea nu invidiază; nu se trufește; nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviință; nu-și caută pe ale sale…nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește; pe toate le rabdă…iubirea nu trece.” Da, iubirea nu cade niciodată câtă vreme Dumnezeu Însuși este Iubire, iar ca virtute ea le depășește spre împlinire pe celelalte două – credința și speranța.
Să mai observăm, cum s-a făcut, puținătatea și simplitatea maiestoasă cuvintelor rostite de Maica Domnului, pilduitoare pentru mântuirea omului – fără de întruparea în fapte, cuvintele, oricât elocvente ar fi rămân sterpe și abia fapta le investește cu puterea ziditor. După ce a rostit „Fie mie după cuvântul tău”, vestitorul lui Dumnezeu a plecat iar Preacurata Fecioară mers la Elisabeta care, văzând-o, a simțit pruncul tresărind, s-a „umplut de Duh Sfânt” zicând: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău. ?ê?£i de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu. ?ê?£i fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse ei de la Dumnezeu”. Vedem, din nou, fericirea ca ascultare cuvintelor ce vin de la Dumnezeu pentru că ele sunt eliberatoare și Dumnezeu Însuși ascultă și împlinește cuvintele rugătoare ale celor drepți. Ne rugăm Maicii noastre prea-iubitoare știind că are „voirea împreună alergătoare cu puterea” și fără osârdie spre binele nostru.
Spre mereu aducere și ținere în minte și inimă sunt cuvintele pe care Fecioara – Maică a lui Dumnezeu le spune la nunta din Cana Galilei, întâia minune a Mântuitorului, când a preschimbat apa în vinul cel mai bun, al vieții: „Orice vă spune El, faceți!” Astfel vedem cum între „Fie mie după cuvântul tău” și „Orice vă spune El, faceți!” se cuprinde întreaga operă mântuitoare în care Maica Sfântă ne e mereu alături cu nesfârșită răbdare plină de iubire. S-a făcut ca în anul acesta dumineca dinaintea sărbătorii de Buna Vestire să fie a Sf. Cruci, când Hristos îndeamnă: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia cruce și să-mi urmeze Mie”. Din nou este vădit respectul lui Dumnezeu pentru libertatea fiecăruia – nu ne face promisiuni ce țin de prea plinul material al lumii, ci se spune chiar: „În lume necazuri veți avea”, iar Maica Sfântă le-a încercat din plin. Dar, adaugă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” și, după Înviere, ne asigură că e cu noi până la sfârșitul veacului. Astăzi suntem îndemnați pe un drum al demnității vrednice de fiii ai lui Dumnezeu, început cu „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu Tine” și răspunsul Fecioarei sfinte „Fie mie după cuvântul tău”. Să-l urmăm cu nedezmințită credință, întărită prin pocăință și sporită prin lucrarea faptelor bune, mărturisind că de-a pururi: „Cu noi este Dumnezeu”.
Elena Solunca Moise
