Acasă Cultură Centenarul nașterii lui Emil Cioran (1911-1995)

Centenarul nașterii lui Emil Cioran (1911-1995)

DISTRIBUIȚI

Scriitura ca destin

Sesiunea dedicată nașterii lui Emil Cioran, membru postmortem al Academiei Române, a fost prefațată de o veste bună pentru Academia Română și pentru toți românii. După ce a câștigat prin licitație manuscrisele în limba română ale lui Emil Cioran, omul de afaceri George Brăiloiu a anunțat că le va dărui Academiei Române, considerând că „Academia Română, care are menirea de a păstra și cultiva limba română, este instituția care trebuie să aibă grijă de manuscrisele Cioran.“. Desfășurată în Aula Academiei Române, sesiunea omagială a fost moderată de acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române. Acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură, i-a înmânat dlui George Brăiloiu Diploma „Meritul Academic“ „pentru decizia de a recupera manuscrisele lui Emil Cioran și a le dărui Academiei Române“. În alocuțiunea sa, George Brăiloiu a mărturisit că una dintre slăbiciunile sale este „de a nu rata prilejuri care nu se mai întorc“. Așa că, „apariția pe piață, la vânzare,  a ceea ce numim astăzi Fondul Cioran la o sută de ani de la nașterea unuia dintre cei mai cunoscuți filosofi și scriitori pe care i-a dăruit lumii țara și limba noastră era, în opinia mea, o ocazie de neratat“. Apoi  a adăugat: „În fond, ceea ce va conta cel mai mult va fi faptul că, peste ani, nu va mai fi atât de importantă slăbiciunea mea de a nu-l pierde pe Cioran, ci faptul că el s-a întors acolo de unde a plecat, în limba lui“.  În prima parte a sesiunii au mai vorbit preotul I.  Streja și primarul Bucur Bogdan din Rășinari. În partea a doua a sesiunii au prezentat comunicări acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Irina Mavrodin, Monseniorul Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române, dr. Simona Modreanu, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Române, și Marin Diaconu.

Scurt itinerar biografic

Născut în anul 1911, la Rășinari, Emil Cioran a studiat filosofia la Universitatea din București și, în 1933, a plecat cu o bursă pentru continuarea studiilor la Berlin. După un an în care a fost profesor de filozofie la liceul „Andrei Șaguna“ din Brașov, a plecat la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, prelungită până în 1944. În anul 1934 îi apare prima carte, „Pe culmile disperării“, urmată de „Cartea amăgirilor“, mult-discutata „Schimbarea la față a României“, „Lacrimi și sfinți“ și începe să scrie „Îndreptar pătimaș“, rămasă inedită până în anul 1991. A făcut parte dintr-o generație tânără de intelectuali reprezentând existențialismul românesc; o generație pe care M. Eliade o caracteriza ca fiind „cea dintâi destul de liberă ca să poată acționa spiritualicește după voie, destul de înzestrată ca să poată crea – și totuși osândită să aștepte, să lupte ca să supraviețuiască și să-și risipească forțele în mărunțișuri“. Era o nemulțumire esențială, o dorință de schimbare profundă a lumii românești, ce ar fi trebuit să înceapă cu o schimbare spirituală.
În anul 1945 s-a stabilit la Paris, unde a locuit în Cartierul Latin până la sfârșitul vieții. În 1949 publica la editura Gallimard (unde i-au apărut majoritatea lucrărilor) „Tratat de descompunere“. Un an mai târziu, primea premiul Rivarol, după care a refuzat orice distincție. Au urmat „Silogismele amărăciunii“, „Istorie și utopie“, „Căderea în timp“, „Exerciții de admirație“, „Mărturisiri și anateme“, „Breviarul învinșilor“, celebrele „Caiete“, “Amurgul gândurilor“, „Clătinări“, „Sissi sau despre vulnerabilitate“, „Demiurgul cel rău“, care prin chiar titlurile lor dimensionează tematic opera acestui gânditor derutant de complex, cultivând cu talent singular paradoxul ca un mod de a se exprima. Neîmpăcat cu filosofia sistemică și speculațiile abstracte, se dedică propriei cugetări, mărturisind mai târziu că „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele“. Doar că, se știe, ca să scrii împotriva filozofiei, ești nevoit să faci filozofie.

„Descind direct din Rugăciunea unui dac“

O personalitate complexă, un personaj fascinant și controversat și, afirma acad. Eugen Simion, „un spirit al fragmentelor și nu al totalității, un mare stilist comparat cu Voltaire, un prozator esențial, un moralist care a negat toate valorile în afară de poezie, metafizică, muzică și mistica sfintelor“, un „Iov fără credința în Dumnezeu“.  Paradoxul Cioran se dezvoltă parcă într-o reacție în lanț, poate din convingerea că „îndoiala, numai aceasta este solidă“. La aproape 40 de ani, a schimbat limba maternă cu limba franceză, în care a strălucit într-o dramatică „schimbare a identității“. Limbajul negației aproape obsedante  devine „un exercițiu al spiritului“, o provocare la gândire, „un nihilism integral“ mers până acolo încât a propus „o etică a violenței“ și un fel de terapie de șoc. „El place și astăzi cu deosebire oamenilor tineri și este imitat în ideile negaționiste, pentru că el însuși a fost un spirit tânăr și revoltat care a cultivat dorința de schimbare.“
Pentru Irina Mavrodin, Cioran a intrat și a marcat conștiința europeană și, la fel cu Eugen Ionescu, a reușit „să iasă din cercul vicios în care literatura română este prinsă și acum: cercul vicios al unei literaturi care aspiră puternic să se manifeste pe scena europeană și universală și care nu o poate face din cauza limbii de mică circulație în care este scrisă“. El fost „traducătorul absolut“, care „se traduce pe sine odată cu fiecare vorbă scrisă“. S-ar putea vorbi de un fenomen Cioran, pentru că aflăm la el o dinamică a triadei limba română, limba franceză și „traducere“, în care „cel de al doilea se sprijină pe primul și pe al treilea“. În același spirit, Simona  Modreanu consideră că „Cioranul român își transpune viața în cuvinte; Cioranul francez viețuiește în cuvânt, trece de la cuvânt la trăire, ridică expresia la demnitatea de experiență originară, lăsând să se dezvolte acea sămânță de ironie paradoxală, universală, infinită și instabilă, și atunci, scriitura înălțată la rangul de principiu autonom devine destin“. Este o șansă și neșansă a exilului în altă limbă și o cheie a înțelegerii paradoxului o găsim în propriile cuvinte: „Nu există ceva mai mizerabil decât cuvântul și totuși prin el ne înălțăm la trăiri de fericire… Supremul atins prin vocabulă, prin simbolul însuși al fragilității“.  
Ubicuitatea discretă a îndoielii cheamă întrebarea: Care este relația cu Dumnezeu? Analizând operele sale, Ioan Robu răspunde prin patru cuvinte-cheie, folosite chiar de Cioran: „Totul în mine se face rugă și blasfemie, totul devine chemare și refuz“. Așa fiind, s-ar putea prea bine să i se potrivească spusele lui despre un interlocutor: „în taină este credincios, altfel n-ar lua o poziție atât de tăioasă împotriva religiei“. Sau în altă parte: „Dumnezeu există chiar și când nu există“. Concluzia: „Nu a avut o religie, dar a trăit nostalgia religiei“ și de aceea „seamănă cu un val care lovește ritmic țărmul, fugind iar și iar de adâncul tainelor și-l vrăjesc“.
Cioran mărturisea că întreaga sa filozofie se conține în „Ruga unui dac“ a lui  Eminescu, „al cărui ton violent, rostit ca un blestem și nu ca o iertare, mi-a plăcut întotdeauna“. De aici a început convorbirea avută cu Mihai Cimpoi din care cităm: „Eminescu este sursa României… ne mântuie de condiția noastră mediocră. Am spus-o și după revoluția din 1989 că el izbăvește România de toate păcatele… Ruga eminesciană, după mine cea mai clarvăzătoare și mai crudă din câte au fost scrise, a stat la temeiul volumelor «Pe culmile disperării» și «Tratat de descompunere», unde totul este atât de apropiat de excesele dacului, precum și a meditației asupra destinului, istoriei, categoriilor existenței din «Caiete» și din alte volume ale mele. Recunosc încă o dată: Descind direct din Rugăciunea unui dac“.
Sesiunea a fost prefațată de vernisajul unei expoziții la sala Th. Pallady a Bibliotecii Academiei Române, unde au vorbit acad. Eugen Simion și Dan Hăulică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.