Acasă Cultură Cultura unui popor nu poate fi promovată în afara limbii naționale

Cultura unui popor nu poate fi promovată în afara limbii naționale

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu prof. univ. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române

La Conferința internațională „Limba română – limbă a integrării europene“ care a avut loc la Chișinău
de Ziua limbii române, ați susținut prelegerea cu tema „Limba română modernă și modelele europene“. Care este motivația acestei opțiuni tematice?

Conferința științifică organizată la Chișinău de Ziua limbii române a fost un prilej bine-venit de a sublinia și argumenta rolul jucat de limba pe care o vorbim în păstrarea și consolidarea unității de neam, în promovarea și dezvoltarea culturii românești. Iar acest rol a fost pus cel mai mult în evidență în perioada de moder­nizare a limbii noastre de cultură, începută în epoca iluministă, atunci când intelectualii români de frunte, grupați în așa-numita ?ê?£coală Ardeleană, au promovat, din rațiuni deopotrivă culturale și politice, modelul latinesc. Model european prin excelență, pus permanent în relație, nu doar în spațiul românesc, cu modelele italienesc și franțuzesc, aflate și ele la baza culturii românești moderne. Am subliniat în cadrul acelei prelegeri caracteristicile de bază ale limbii române, singura descendentă a limbii latine în zona centrală și sud-est europeană, a cărei supraviețuire într-o „mare slavă“ a fost considerată pe bună dreptate „un miracol“. M-am referit la forța și la vitalitatea care au făcut ca româna să-și păstreze intactă, în lipsa contactului cu limba-mamă, latina, structura morfologică originară și fondul principal de cuvinte, mărci identitare indiscutabile. Am avut în vedere rezistența de care a dat dovadă româna în veacurile în care slavona a fost limba oficială a ortodoxiei central și sud-est europene, reușind să se impună ca limbă de cult și implicit ca limbă de cultură și având, în foarte scurt timp, o evoluție remarcabilă. Nu puteam lăsa deoparte în acest elogiu adus limbii române deschiderea ei deosebită spre tot ce este nou și extraordinara capacitate de asimilare a elementelor străine, devenite rapid bun propriu, adaptate adică la structura și la fizionomia sa, transformate din împru­muturi adesea „de lux“ în componente utile pentru o comunicare diversificată socio-cultural și bine adaptată la circumstanțe și la niveluri de comunicare dintre cele mai diferite, la stiluri și la registre stilistice diverse și bine închegate. Iar modelele urmate programatic începând din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea au fost modelul latinesc și modelele oferite de limbile franceză și italiană, limbi-surori potrivite cu structura și cu originea limbii noastre. Sub influența acestor modele, limba și cultura românească „au ars etapele“, s-au occidentalizat și modernizat în mai puțin de un secol. A fost astfel întărit și evidențiat fondul latinesc.

Care au fost relațiile dintre limba română la diferitele modele europene – franceză, germană și acum engleză și care consecințele?

Am făcut diferență între influențe de tipul celor exercitate de anumite limbi de cultură, precum germana sau engleza, influențe soldate de regulă cu asimilarea unui inventar de cuvinte, deci cu rezultate de tip cantitativ, și rolul jucat de modelele latinesc, italienesc și franțuzesc, ce au acționat totdeauna în corelație. Acestea au lăsat urme nu doar în vocabular, care a fost substanțial îmbogățit, înnoit, specializat și diversificat, ci și în alte compartimente ale limbii române literare: în ortografie (alfabetul utilizat astăzi este rezultatul căutării îndelungate a unor grafeme specifice limbii române, bazate pe modelul latino-romanic), în fonetică (prin împrumutul unor sunete noi sau prin remodelarea rostirii unor cuvinte moștenite din latină), în morfosintaxă (prin preferința acordată unor forme și structuri conforme cu fondul latinesc) și în structurile stilistice și discursive (prin preluarea unor tipare romanice, care au transformat rapid româna dintr-o limbă de cultură de tip arhaic în una modernă).

Există riscul ca limba noastră să-și înstrăineze identitatea mai ales sub impactul noilor tehnologii, care își impun limbajul și modifică gândirea?

Vorbeam anterior despre capacitatea limbii române de a-și păstra fondul latin, vocabularul fundamental și îndeosebi structura morfologică. Din contactul cu limbile de cultură, mai vechi sau moderne, acest fond a ieșit întărit. Am acum în vedere vocabularul, în primul rând pentru că orice împrumut lexical acceptat și asimilat a căpătat formă românească, adică a primit mărci distinctive moștenite din limba latină. În al doilea rând, pentru că multe împrumuturi de tip cultural sunt în fond neologisme latino-romanice receptate adică prin intermediul unor limbi ce nu aparțin familiei romanice. În aceste condiții, riscul despre care vorbeați mi se pare exclus. În limba reală, adică în comunicare, nu în listele de cuvinte numite dicționare, fondul latinesc și cel romanic reprezinta aproape 90 %,, în ciuda unei istorii zbuciumate, nu doar pentru poporul român, ci și pentru limba vorbită de acesta.

Ca specialist și profesor, cum apreciați limba vorbită pe stradă sau în mass-media?

În ultimele două decenii s-a produs, nu doar în spațiul românesc, o acceptare, niciodată atât de evidentă în epoca modernă, a faptelor de limbă vorbită în presă, la televiziune. Iar modelul, totdeauna activ, al acestor instituții culturale are efecte negative insuficient comentate asupra formei și corectitudinii limbii utilizate în mass-media. „Stricarea limbii române“, desigur a formei ce trebuie să ilustreze varianta literară a acesteia, este în aceste condiții o constatare adesea formulată de intelectualii atenți nu doar la conținutul, ci și la expresia culturii naționale. Nu am desigur în vedere limba vorbită pe stradă, limbă aflată sub imperiul comunicării imediate, în care nivelul de cultură al vorbitorului sau știința de adaptare a propriei vorbiri la interlocutor sau la o anumită circumstanță de comunicare nu sunt concordante cu normele literare. Cu toate acestea, numărul studiilor și al emisiunilor tip „cultivarea limbii“ a scăzut în ultimul timp. Nu știu dacă a scăzut și numărul specialiștilor în domeniu sau dacă nu cumva s-a schimbat doar atitudinea lingviștilor față de ceea ce anterior numeam greșeală, respectiv abatere de la normă. (Unele forme cândva condamnate au fost acceptate de lucrările normative drept „variante literare libere“, în virtutea ideii că norma literară nu poate rămâne imobilă când limba se află în continuă transformare.) Există însă pericolul ca, în absența intervenției specialiștilor (limba își reglează de la sine mecanismele, dar norma literară este un construct a cărui codificare și promovare cade în sarcina lingviștilor), nivelul exprimării literare să scadă permanent.

La ședința de inaugurare a Societății Literare Române, din 6/18 august 1867, Timotei Cipariu spunea că în viața unui popor pot să lipsească multe, dar „limba nu poate să lipsească niciunui popor; ea se naște odată cu el, crește, se dezvoltă …, îmbătrânește și moare odată cu poporul“. Ce semnificații mai pot avea aceste cuvinte într-o lume a schimbărilor induse de globalizare?

Sunt destule voci care susțin ideea diminuării funcțiilor specifice limbilor naționale în contextul globalizării. Însăși promovarea științei este pusă, după noi greșit, în sarcina unei singure limbi, engleza, utilizată cu insistență în cadrul reuniunilor internaționale și, se spune, pentru „asigurarea vizibilității“, în volumele acestor reuniuni. Cultura unui popor nu poate fi însă promovată în afara limbii naționale. ?ê?£i câtă vreme popoarele vor exista, iar conștiința națională va fi apărată, limbile naționale vor trebui să-și păstreze intacte și chiar să își dezvolte funcțiile culturale și politice specifice.

Care ar fi perspectiva viitoare a limbii române?

Privind limba română în perspectivă istorică, nu pot să nu reamintesc „miracolul“ supraviețuirii unui idiom de origine latină într-un mediu lingvistic ostil. După transformarea limbii noastre în limbă de cult și de cultură, româna a progresat permanent, pentru ca, în secolul al XIX-lea, să devină extrem de rapid limbă modernă, capabilă de a fi instrumentul de promovare a unei culturi de aleasă ținută. Vorbeam la început de forța, vitalitatea, rezistența și deschiderea limbii române. Nefiind în niciun fel diminuate, aceste caracteristici vor asigura dezvoltarea limbii noastre naționale. În momentul de față, româna se află de altfel în faza celei mai remarcabile expansiuni spațiale. Comunitățile românești constituite în vestul Europei, numeroase și dornice să-și cultive limba maternă, pot ajuta, și din afara spațiului românesc, la progresul limbii noastre naționale. Cred de aceea în viitorul limbii române ca limbă de cultură.

Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.