Acasă Cultură Despre identitățile etnice dincolo de politic

Despre identitățile etnice dincolo de politic

DISTRIBUIȚI

Convorbire cu prof. univ. Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice

Centrul European de Studii în Probleme Etnice, mai puțin cunoscut publicului,  a fost înființat încă din 1991. Din anul 2004 ați fost cercetător  și din  2009 director. Vă propun să începem din cu acești ani.

În linii general, prin cercetările noastre ne propunem să participăm la promovarea și  păstrarea identității culturale a comunităților etnice din România, să analizăm problemele care generează crizele identitare în contextul reașezării structurilor europene. Sunt cercetări multi și interdisciplinare sociologice, demografice, antropologice, etnografice centrate pe identitatea culturală și națională a celor care trăiesc în sisteme de viață diverse – de la cel etnic, de apartenență la cele general european. Aceste studii vizează cu precădere  statutul și drepturile acestora – sociale, culturale, politice, lingvistice și religioase – ca și calitatea conviețuirii interetnice în Europa.

Sunteți o echipă tânără, dvs. înșivă sunteți unul dintre cei mai tineri directori din rețeaua academică.

Cei mai mulți sunt din generația  care a terminat facultatea după 1990, cu unii am fost colegi de facultate și, încă de când era director Petronel Dobrică, s-a format o echipă foarte frumoasă.

Cum a fost la începutul acestei colaborări?

Am avut șansa să redefinim preocupările Institutului în acord cu prioritățile cercetării academice și cu urgențele momentului. Între primele preocupări au fost cele legate de statutul romilor. Am încercat să dezideologizăm puțin această problemă pentru că și astăzi o parte dintre studii sunt sub această influență, devenind  un fel de etno – bussines. Am încercat și cred că am reușit să facem studii „ca la carte“ privind, de pildă, problemele de participare educațională, socială, politică.

Un timp s-a spus că în romii din România  sunt discriminați, după care discursul s-a schimbat. Cum s-a reflectat aceasta în demersurile dvs.?

E întotdeauna un compromis între cerințele finanțatorului care vine cu o anumită părere și rezultatele cercetării. Adesea el vine cu o opinie deja formată despre situația existentă și dacă află altceva intră într-o situație de disconfort intelectual.  La început se voia să se arate că în România romii erau discriminați și studiile ar fi trebuit să arate cât de mare este această discriminare. E adevărat, am găsit nefericire, sărăcie cruntă, însă mecanismele prin care se produceau, starea de lucruri și, eventual, soluțiile erau oarecum diferite.

Mai concret.

La început domina discursul că romii sunt marginalizați. Or, se știe,  se ofereau resurse, însă nimeni nu se întreba care sunt mecanismele interioare de „digestie“ ale acelor comunități – cum înțeleg să le  folosească și cum să le producă, cum înțeleg să se raporteze la muncă, la educație. Nu s-a întrebat nimeni dacă nu cumva acea etnie vrea să se izoleze și cum evoluează.  Se venea cu un calapod prefabricat despre felul în care trebuie făcută și interpretată cercetarea  și trebuia cumva să confirmăm că romii sunt discriminați aproape ca într-un regim de tip „apartheid“. Era o situație în care această separare se punea în termeni diferiți, nu  neapărat cei ai unui „apartheid“. Pe atunci era în vogă conceptul de multiculturalism, la care  în ultima vreme s-a mai renunțat, unii l-au și repudiat.  Cert este că, deși s-au alocat sume mari de bani, romii constituie în continuare o problemă, sunt încă „necitiți“, necunoscuți.

Care sunt problemele cele mai grave?

Cum am spus, romii sunt în continuare neștiuți. Sunt o „monedă politică“ și nu doar în alegerile de la noi ci și în Europa. Sunt o „monedă“ ideologizată chiar și în cunoașterea universitară.  Reversul medaliei este că problema e nerezolvată, încât, bunăoară, o mare putere și-a pierdut cumpătul și a început să-i expulzeze, cum s-a întâmplat anul trecut în Franța.

Sunt atât de greu de integrat?

Orice om se poate integra, dar e greu să te integrezi într-un mediu pe care nu-l înțelegi, cu care nu ești de acord. Problema e că impactul dintre o civilizație de câteva sute de milioane de locuitori cum e Europa și una cu câteva milioane de persoane, ultima suferă de implozie, ca să vorbim în termenii fizicii. Pe de o parte, și între ei există forțe „centrifuge“, unii care nu respectă  tradițiile  și, pe de altă parte, nici forțele exterioare nu sunt suficient de puternice ca să-i integreze.

E  un proces  mai complex și cere timp.

Da, dar care este neplăcut și pentru unii și pentru alții. Ei nu sunt lăsați să fie ei înșiși, se dorește să fie civilizați dar s-ar putea ca modelul lor de cultură să fie cu totul altul. Asta nu înseamnă că nu pot fi integrați.

Alte proiecte?

Ne preocupăm de problema românilor din jurul frontierelor, cu o atenție deosebită pentru aromâni, dar și din celelalte spații – din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria. Mai cercetăm și problema minorității românești din județele Harghita și Covasna.

Care este situația românilor din aceste județe?

Institutul a arătat foarte limpede că, din punct de vedere politico-administrativ, majoritatea maghiară  are supra-drepturi iar românii sunt o minoritate care nu e recunoscută și, în consecință, lipsită de drepturile cuvenite. În plină modernitate, suntem în fața unei discriminări negative, deși românii reprezintă cca. 40% din populație și este surprinzător că nu au drepturi. Am fost susținuți de Parlament și am făcut studii pentru Legea statutului minorităților și a învățământului.

Ce se întâmplă cu rezultatele cercetărilor Dvs.?

Le-am înaintat Parlamentului și, din câte știu, Legea minorităților va fi redezbătută.

Ați fost chemați la Parlament?

Da, ca să vorbim zece minute, dar ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum. Am mai fost invitați de grupul parlamentar al PDL, împreună cu alți reprezentanți  din diferite ONG-uri. Precizez că pe noi ne preocupă analiza științifică pe care, redactată sub forma de rapoarte „citibile“, nu în limbaj de specialitate, o înaintăm factorilor decizionali. Rezultatele noastre  ar trebui să se găsească, într-o formă sau alta, în reflexul politic, care să recunoască astfel că această cunoaștere e utilă și s-o facă și prin finanțare. Or, acest cerc nu există în momentul de față.

În aceste condiții, cum reușiți?

În afara fondurilor de la  buget, prin participarea la diferite programe. Așa este acela cu fundația Volkswagen, care a cerut o analiză a societății românești din Evul Mediu până astăzi pentru că vor să înțeleagă cultura Europei de Est.

Sunteți și profesor de sociologie, conduceți doctorate. Care este statul sociologiei în aria științelor socio-umane?

Sociologia nu este băgată în seamă sau este puternic ideologizată. Ca să fi luat în seamă, trebuie să ai un anumit tip de discurs, care, din păcate,  este, ca să zic așa, prescris,  ideologizat. Dacă nu vorbești cum așteaptă interlocutorul, acesta nu mai are curiozitatea, nu mai are capacitatea de a fi uimit. El are nevoie de certitudini și lasă impresia că este nevoie de sociolog doar ca să-i confirme prejudecățile. Se pare că acum banii au atât de multă putere, încât parcă nu ar mai fi nevoie de cunoaștere. Actuala criză i-a derutat pe mulți, dar încă nu înțeleg de ce s-a eșuat. Criza economică e, de fapt, una de înțelegere, expresie a deculturalizării la scară globală.

Sociologia este una dintre facultățile căutate de tineri. Ei sunt curioși dar se gândesc firesc și la ce vor face în viață?

Nu știu cât de curioși sunt. Am constat cu surprindere că reflexul curiozității este din ce în ce mai slab.

Nu sunt motivați?

E mai mult. Cred că ceva îi constrânge, îi blochează, sunt demotivați din liceu.

Sunteți sceptic?

Nu, dar văd tinerii și-mi dau seama că viitorul e cam sumbru. E grav atunci când un om își pierde reflexul curiozității care e fundamental și e urmat de uimire, de capacitatea de a afla. Dar când nu există curiozitatea de a citi  pentru un examen și doar „xerocopiezi“, nu studiezi, te întrebi ce mai este de făcut?

Și ce s-ar putea face?

O reformare a învățământului liceal, urmată de o așezare în real, de dezideologizarea curentă a învățământului universitar. Asta înseamnă și un învățământ vocațional, pentru că nu trebuie să facem roboți, ci să cultivăm personalități. Ar fi nevoie de  un Spiru Haret care să știe că profesorul e un om de vocație și înțelege că dincolo de ideal nu se află decât precarul. Adică, să gândești realitatea în raport cu un mare ideal.

Acesta este idealul Dvs.?

Mă strădui, nu știu în ce măsură reușesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.