Acasă Cultură Ion Hobana si -Enigmele Terrei-

Ion Hobana si -Enigmele Terrei-

DISTRIBUIȚI


Editura Humanitas lanseaza acum, in perioada verii, o noua colectie cu titlu incitant: -Enigmele Terrei-. Intentia este de a prezenta cititorilor macar o parte dintre secretele pe care natura le pastreaza cu strasnicie sau pe care inteligenta noastra nu este inca in stare sa le cuprinda. Coordonatorul ei este bine cunoscut amatorilor de science-fiction din Romania si nu numai. Autor al unei serii de volume despre fenomenele stranii, dar si despre mai vechi autori de literatura fantastica si stiintifico-fantastica, de la Jules Verne la Cyrano de Bergerac, carti traduse si in alte tari, Ion Hobana pare mai potrivit ca nimeni altul pentru a alege din noianul bibliografiei acestui domeniu lucrarile cu adevarat interesante. De curand, am avut o discutie cu distinsul scriitor, care, pornind de la noile aparitii de la Humanitas – Atlantida, autopsia unui mit de Pierre Carnac, Cum am gasit Arca lui Noe de Angelo Galego, Cartea fenomenelor damnate de Charles Fort si Samanul, fizicianul si misticul de Patrick Drouot -, ne-a purtat in zonele magice pe care le iubeste atat de mult.


Paranormalul este normalul inca neexplicat

– De cand ati inceput sa -patronati aceasta colectie?

– Lucrul efectiv a inceput din 2002. Trebuia sa gasesc intai acele carti care sa poata intra in colectie si care sa reprezinte nu numai o garantie de succes, dar sa se si inscrie la un anumit nivel sub care n-am vrut cu nici un pret sa cobor. Este vorba aici despre o anumita conceptie a senzationalului. Nu ma feresc, evident, de senzational, dar el nu trebuie sa fie de joasa factura, asa cum se intampla destul de des. O colectie intitulata Enigmele Terrei ar putea da impresia ca se situeaza in aceasta ultima categorie, a unui senzational facil, care nu face apel la ratiune si fantezie. Am ales deci titlurile aparute deja si pe acelea care vor urma – dorim sa realizam o periodicitate lunara, pe cat posibil – dupa un criteriu foarte precis. Ele sunt senzationale in mod intrinsec. Acest lucru se poate observa si la volumul lui Pierre Carnac, care, in paranteza fie spus, este compatriotul nostru (Dumitru Todericiu), care a facut apoi o cariera foarte frumoasa in Franta. A publicat multe carti de succes in care intotdeauna demonstratia este bazata pe argumente solide si pe o documentare fabuloasa. Cel de-al doilea volum apartine unui autor mult mai putin cunoscut, italianul Angelo Palego, si cuprinde aventurile lui in cautarea Arcei lui Noe. Mi s-a parut extrem de interesant faptul ca legenda biblica isi gaseste un temei in descoperirile facute, printre altii si de Palego. El nu e singurul care a fost pe muntele Ararat si a vazut acolo legendarele resturi. Fragmente din aceste resturi au fost testate cu C 14 si s-a dovedit ca apartin epocii in care se situeaza potopul biblic. Cea de a treia aparitie, Cartea fenomenelor damnate a americanului Charles Fort, foarte cunoscut in Occident, tradus in mai multe limbi, este rezultatul unui hobby ciudat, interesant si cu un rezultat uimitor. Autorul a cautat in publicatiile vechi si in acelea ale timpului sau (a murit, cred, in 1932) faptele stranii pe care stiinta nu le admitea, iar multe dintre ele nu sunt admise nici astazi de establishmentul stiintific. Intra aici tot felul de fenomene: ploi de sange, ploi cu mici animale, obiecte neidentificate, despre care el vorbeste cu mult inainte de voga OZN-urilor. Extrage din toate aceste lucruri o viziune foarte personala, o filosofie, am putea spune, care arata, pe langa aplecarea pentru scormonirea in ciudatenii, o minte deosebit de sensibila la un weltanschaung ce depasea epoca lui si care devine mai usor de inteles astazi, cand lucrurile aflate la granita dintre realitate si fantezie, dintre normal si paranormal sunt mai usor acceptate. Paranormalul, dupa parerea mea, poate usor impregnata de cartezianism, este normalul inca neexplicat. In anumite domenii, ceea ce parea in afara normalului, chiar in secolul XIX, de exemplu, a devenit astazi obiect de studiu. Ma gandesc la telepatie, la hipnotism, la telekinezie s.a. Se fac acum experiente in laborator, exista catedre in Franta, in SUA care studiaza aceasta stiinta in formare care este paranormalul. Exista preocupari in acest sens si la noi. Mai sunt inca trei volume ale lui Fort, pe care, daca acesta va avea succesul dorit, probabil ca le vom publica in colectie. A patra carte este semnata de un fizician, cercetator al fenomenelor stranii, mai ales de natura psihica, foarte cunoscut in strainatate, tradus in multe limbi, si poarta un titlu incitant – Samanul, fizicianul si misticul. Autorul incearca sa gaseasca trasatura de unire intre stiinta contemporana si fenomenele samanismului, vrajitoriei, care au o anumita explicatie stiintifica pe care Drouot incearca sa o formuleze. Este vorba despre fenomene care tin mai mult de traditie, de starea tribala a unor populatii ce si-au pastrat o legatura mai intima, mai neviciata cu natura. Unul dintre pariurile pe care am incercat sa le castig in publicarea acestei colectii este varietatea problemelor propuse cititorilor. Editura doreste sa ofere publicului posibilitatea de a naviga pe o mare extrem de diversificata, capabila sa provoace satisfactie spirituala.

Ne miscam in campul lui -ce-ar fi daca?-

– Toti cei patru autori de pana acum isi bazeaza cartile pe o documentatie vasta si, mai totdeauna, interpretabila. Care ar fi criteriul dupa care se stabileste importanta unui scriitor din acest gen de literatura? Preocuparea pentru documentarea stiintifica sau capacitatea de transpunere literara a propriei interpretari a fenomenelor?

– Dupa parerea mea, cele doua aspecte sunt complementare. Nici unul nu si-ar fi putut scrie cartile fara o documentare prealabila foarte serioasa. Vedem din bibliografia cartii lui Pierre Carnac cate surse a trebuit sa consulte pentru a face apoi o sinteza a documentelor care prezinta cele mai mari garantii de seriozitate. Ne miscam intr-o zona a ipoteticului, in campul lui -ce-ar fi daca?-, menita sa indemne cititorul sa priveasca lucrurile si cu acest alt ochi foarte important care trece dincolo de lucrurile statornicite. Cu atat mai mult cu cat traim intr-o epoca in care fiecare zi inseamna inca un pas in lumea necunoscutului. Sa nu uitam ca multe dintre certitudinile stiintifice se clatina. Este posibil ca multe dintre ipotezele acestor carti sa-si gaseasca, intr-un viitor nu foarte indepartat, un suport faptic.

– Granita dintre realitatea obiectiva si acest alt fel de realitate propus de literatura stiintifico-fantastica este foarte fragila. Exista in acest -ce-ar fi daca?- o rigoare a urmarii cercetarii si ideii?

– Da. De exemplu, Pierre Carnac a avut sansa ca inainte de aparitia cartii sa-mi poata trimite rezultatul unei cercetari relativ recente a unui specialist care apartine establishmentului stiintific – profesor universitar ce si-a prezentat comunicarea unui for academic, si nu un -braconier- al domeniului stiintei – potrivit caruia, in Atlantic, acolo unde si-a stabilit Platon mitica lui Atlantida, exista zone scufundate in care ar putea fi recunoscuta, macar partial, insula amintita acum 2.400 de ani. Palego a fost pe muntele Ararat si a vazut resturile unei nave care muta Arca lui Noe din legenda in realitatea istorica. Multe dintre lucrurile consemnate de Charles Fort au fost elucidate de stiinta. De exemplu, el vorbeste, la un moment dat, despre un fenomen straniu: niste roti luminoase vazute in ocean. Astazi se stie ca anumite forme fosforescente de viata din ocean dau aceasta iluzie. La Drouot, totul se intemeieaza, in primul rand, pe pregatirea lui stiintifica.

Misterul craniilor de cristal

– Ce ar urma sa apara in continuare?

– M-as referi mai ales la teme. O carte se va ocupa de monstrii din lacuri si oceane (monstri in sensul dimensiunilor). La mare pret va fi aici sarpele de mare, dar vor aparea si alte creaturi tinand de cripto-zoologie, domeniu aflat in marginea stiintei, desi exista suficiente dovezi. Oceanul global care este explorat in foarte mica masura ar putea sa ascunda astfel de forme de viata. Vor fi apoi carti despre fenomenele zburatoare neidentificate, alta mare enigma a timpului nostru. Am avut grija si de aceasta data sa ne oprim la autori care nu se lanseaza in elucubratii. De exemplu, una dintre ele apartine unui ofiter superior de aviatie din Marea Britanie, care a fost timp de doi ani seful biroului de cercetare a acestor fenomene spatiale neidentificate si care a ajuns la conluzia (la care am ajuns de altfel si eu) ca este vorba despre un fenomen real, caruia nu-i putem decela inca originea si natura. O alta carte va fi dedicata misterului craniilor de cristal, despre care s-a mai vorbit, si care reprezinta o sfidare pentru ratiunea noastra, pentru curiozitatea noastra, care ar trebui sa ramana la fel de vie. Mie mi se pare ca am pacatui grav daca nu ne-am pastra vie curiozitatea in legatura cu tot ceea ce ne inconjoara, mai ales in zilele noastre, cand o seama de teorii stiintifice ce pareau date pentru totdeauna incep sa se clatine, in care exploram infinitul mare si pe cel mic, in care incercam sa vedem pana unde poate merge omul in dorinta lui de reproducere pe alte cai decat cele firesti, in care pana la urma vom cunoaste nu numai sistemul solar. Exista foarte multe lucruri pe care astazi abia le intrezarim si care vor fi poate realitatile zilei de maine.

– Exista intre autorii pe care i-ati ales pentru colectie si propriile dumneavoastra preocupari o afinitate de cercetare, de urmarire a unor fenomene?

– Altfel, nici n-as fi acceptat sa ma ocup sa colectie. Ea este in consonanta cu preocupari foarte vechi ale mele. De altfel, Carnac-Todericiu aminteste despre faptul ca in anii *60 intentionam sa scriem amandoi o carte despre Atlantida. A fost foarte bine ca n-am scris-o atunci, pentru ca el a avut posibilitatea sa acceada la surse documentare pe care nu le puteam avea la acea vreme. Toate aceste lucruri se leaga de interesul meu pentru science-fiction, care tine poate de inceputurile pasiunii mele pentru Jules Verne, pe care l-am celebrat atat cat am putut prin lucrari originale si prin traduceri. Fara indoiala, el este acela care a dat la o parte perdeaua lucrurilor banale ce ascundea lumea necunoscutului, a continenetelor indepartate, a savantilor capabili sa inventeze lucruri extraordinare.

Exista viziuni impartasite de o colectivitate

– Sunteti scriitor si cercetator al fenomenelor inexplicabile. Exista o posibilitate de disociere intre realitatea perceptiei unui asemenea fenomen si iluzie?

– Este foarte greu de raspuns. Au existat intotdeauna idei ce pareau imposibile. Ganditi-va la calatoria in timp imaginata de Wells. Si iata, acum, unul dintre cei mai mari fizicieni, daca nu chiar cel mai mare, Stephen Hawking, argumenteaza stiintific posibilitatea acestui tip de calatorie. Exista viziuni care se repeta. Este, de exemplu, cazul celebrei aparitii de la Fatima, din Portugalia, in care nu o singura persoana a vazut imaginea Fecioarei pe cer. Cand este vorba despre un singur martor, este foarte greu sa iti dai seama de ce parte a granitei se situeaza marturia lui. Acolo insa aparitia a fost insotita de un fenomen fizic. Mii de persoane care se aflau acolo au vazut cum soarele coboara pana foarte aproape de ei. Este o viziune impartasita de o colectivitate. E insa foarte greu de raspuns, mai ales ca sunt zone despre care eu nu ma pot pronunta.

– In seria de la Humanitas ati amintit pana acum numai autori straini.

– In masura in care un autor roman va veni cu o carte foarte interesanta care sa se inscrie in coordonatele colectiei, ea va fi publicata. Cartile care apar la noi pe aceste teme sunt, de obicei, mai curand compilatii. Ne aflam intr-un domeniu alunecos, in care autorul trebuie sa aiba taria ca timp de ani sa se afunde intr-un hatis documentar inainte de a realiza o sinteza personala sau de a elabora o teorie noua. De asemenea, se poate scrie despre enigmele pamantului nostru, pentru ca si aici exista asemenea fenomene si oameni care au incercat in timp sa patrunda pe acest teren, cum ar fi Nicolae Densusianu cu Dacia Preistorica, o incercare foarte interesanta, chiar daca respinsa de stiinta oficiala sau, mai nou, teoria scrisului care s-ar fi nascut la noi la Tartaria etc.

– Ce sanse ii dati coordonatorului colectiei sa ajunga pe lista de autori?

– Va fi foarte complicat. Prefer sa-mi indrept energia spre descoperirea celor mai interesanti autori pentru colectie, iar eu sa-mi continuu cercetarile in zonele in care m-am miscat pana acum.

Tot ceea ce este in stare sa imagineze un om, altii vor putea infaptui

– Care sunt ultimele dumneavoastra preocupari?

– Lucrez la o carte pe care sper mereu sa o termin. Este vorba despre o istorie a Imaginarului stiintific in literatura franceza pana la 1900. Sunt aproape de finis, dar, asa cum se intampla si in sport, ultimii pasi sunt cei mai dificili. Este o lucrare de sinteza care nu exista inca in literatura franceza. Am gasit, de exemplu, in Evul Mediu, o seama de lucruri fantastice pe care cititorul, probabil, le va accepta cu greu. As da un singur exemplu: intr-o opera literara, unul dintre Cavalerii Mesei Rotunde joaca sah cu o tabla de sah pe care piesele se misca singure si este invins de trei ori la rand de aceasta tabla magica. Ideea mi se pare fantastica prin prisma a ceea ce se intampla astazi, cand, iata, campionul mondial a putut fi invins de un computer. Cea mai mare parte a timpului a fost afectata, desigur, documentarii, pentru ca este nevoie de un esafodaj foarte solid de lecturi, de cercetare pentru a demonstra ceea ce spunea Jules Verne – la care ma intorc intotdeauna, pentru ca merita: -Tot ceea ce este in stare sa imagineze un om, alti oameni vor fi in stare sa infaptuiasca.- Am constatat adevarul afirmatiei parcurgand aceste secole de imaginar stiintific. Numeroase exemple dovedesc ca oamenii si-au imaginat de-a lungul timpului lucruri despre care noi credeam ca apartin numai mintii omului secolului XX.

– Unde incepe si unde se termina idila dumneavoastra cu paranormalul?

– Daca ne cantonam in viziunea mea despre paranormal ca normal inca neexplicat, idila este fara sfarsit. Vedeti, oamenii si-au imaginat posibilitatea de a intra direct in contact cu altii prin telepatie, care in secolele XVIII – XIX tinea de o conventie literara. Acum, se fac experiente foarte serioase. Oamenii de stiinta considera ca acest lucru poate fi realizat curand. Eu ma gandesc la altceva: nu cumva este vorba despre o insusire pierduta prin cufundarea in tehnologie? Hipnotismul, o curiozitate in secolul XIX, a devenit o metoda de tratament medical. Autori de science-fiction au spus ca muzica s-ar putea sa ajute la vindecarea unor boli. Este folosita astazi in vindecarea unor boli, in primul rand psihice. Lucrand la aceasta carte, mi-am intarit convingerea pe care o am de foarte multa vreme ca oamenii sunt capabili sa-si imagineze totul, de la lucruri punctuale (in 1860, cineva si-a imaginat polaroidul, in 1880, altii si-au imaginat televiziunea) la diferite scari de generalitate. Am incercat sa surprind cateva dintre aceste imagini si intr-o carte pe care am realizat-o impreuna cu un scriitor belgian, Julien Weverbergh, Triumful visatorilor, adica al acelora care au indraznit sa viseze la lucruri considerate imposibile sau absurde ce au devenit realitati ale vietii cotidiene.

Nu stim niciodata unde ne vom opri

– Exista o zona care va intereseaza in mod special?

– Am scris o seama de carti in legatura cu fenomenele spatiale neidentificate, OZN-urile, care constituie partea cea mai spectaculoasa a acestui camp de cercetari si am fost intotdeauna pasionat de civilizatiile pierdute. M-a interesat ideea existentei unor animale necunoscute care traiesc alaturi de noi si care asteapta sa fie primite de comunitatea stiintifica care le neaga existenta, chiar daca un savant de talia lui Emil Racovita, de pilda, isi exprima convingerea in existenta marelui sarpe de mare, care continua sa fie considerat o fictiune, in ciuda numeroaselor marturii ale unor oameni care l-au vazut si care au vazut si ceilalti -monstri din lacuri si oceane-, pentru a folosi titlul cartii la care m-am referit si care urmeaza sa apara in aceste zile. Ar fi de discutat, in acest domeniu, valoarea marturiei umane. Desi exista sute de mii de marturii, se afirma mereu ca -ochiul se insala-. Daca marturia umana nu ar avea greutatea pe care i-o atribui eu, ar insemna ca justitia n-ar mai putea functiona. Foarte multe sentinte se dau pe baza marturiilor omenesti, iar institutia martorilor este una vitala. Nu cred ca dispretul pentru marturie este semnul unei atitudini stiintifice. Sigur, ele trebuie judecate, inlaturand ceea ce nu rezista, pastrand ceea ce prin coroborare cu alte zeci, sute de mii de marturii tind sa ateste un fenomen. Este valabil si in cazul cripto-biologiei, si al fenomenului OZN. In cazul ultimului exista si foarte multe dovezi de alta natura. Ma gandesc, in primul rand, la inregistrarile radar care nu pot fi contrafacute, la observatiilor pilotilor militari si civili, oameni cu pregatire si carura psihica deosebita. Cand observatori calificati de pe sol vad aceste obiecte, cand radarurile confirma ceea ce vede ochiul inarmat cu aparate, cand pilotul vede acelasi obiect si pe radarul instalat in carlinga, cred ca nu mai exista nici un fel de dubiu. Ar insemna ca se insala si aparatele, care, de obicei, nu fac asa ceva.

– Cel putin deocamdata!

– E drept. Cine stie ce va fi odata cu progresele ciberneticii. Nu stim niciodata unde ne vom opri, dar acesta este un subiect care ar merita o discutie speciala.

– Nu va sperie gandul ca nu stim unde ne vom opri?

– Nu stiu. Cand ceva este inevitabil, nu te mai sperii. Dar aceasta relatie intre om si masina are dimensiuni pe care nu le banuim. Ne amuzam urmarind pe ecranul televizorului mici roboti dansand, dar nu ne gandim ca aceasta acumulare progresiva de insusiri ar putea provoca dobandirea de catre masini a unei constiinte. Care va fi atunci relatia cu ele? Literatura si-a imaginat demult aceasta situatie si intotdeauna s-a spus ca asa ceva nu se va intampla. Isaac Asimov a imaginat chiar -legile roboticii-, conform carora -niciodata o masina nu va face rau unui om …- Dar acesta este unghiul de vedere al omului. Ca sa nu mai vorbim de configurarea computerelor biologice… Repet insa: pacatuim daca nu ne pastram vie imaginatia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.