Acasă Cultură Sculptorul esențelor

Sculptorul esențelor

DISTRIBUIȚI

 Centenarul nașterii sculptorului Gheza Vida (1913-1980)

    La 28 februarie 1913 se năștea, la Baia Mare, Gheza Vida și,  după trecerea unui secol, i-au fost dedicate o serie de manifestări omagiale în cadrul cărora i-a fost evocată personalitatea și s-au făcut noi interpretări ale sculpturilor sale născute spre nemurire.  Între acestea, manifestările de la Academia Română au început cu  simpozionul național organizat  Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj al Academiei Române și cu sprijinul Municipiului Baia Mare. După alocuțiunea de deschidere a acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, au susținut comunicări: acad. Ionel Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române – „Centenar Vida”; acad. Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual  – „Vida ca paradigmă” –  prof. univ. Daniel Barbu, ministrul Culturii și Patrimoniului Național – „Cuvânt la centenarul Vida”; Acad. Marius Porumb – Centenar Vida. 1913-2013;Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare – În semn de neuitare a marelui artist băimărean – Gheza Vida; prof. univ. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare    – „Gheza Vida – o personalitate accentuată prin care neamul românesc din Maramureș și-a văzut sufletul”;Conf. univ. Ramona Novicov de la Universitatea din Oradea – „Sculptura ca act de credință”; Prof. univ. Grigore Arbore, Consiliu Național Român din Veneția; dr. Tiberiu Alexa, directorul Muzeului de Artă Centrul Artistic Baia mare – Gheza Vida și Centrul Artistic Baia mare. Observații privind o reașezare în context; dr. Călin Stegerean, directorul Muzeului de Artă Cluj Napoca – „Elemente ale avangardei în opera lui Gheza Vida”; prof. univ. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, Oradea; „Vida Gheza sau despre «stâncitatea» lemnului”; dr. Ioana Vlasiu, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române – „Etos popular, stil și tehnicitate în sculptura lui Gheza Vida”.

Monumentalitate gravă și vigoare

    Un adevărat fiu adevărat al Maramureșului, cum l-a definit acad. Valentin Vlad,  Gheza Vida a fost  „sculptor în lemn și piatră al acestui ținut de voievozi și descălecători de lucrători deasupra și dedesubtul pământului țării, de spații mirifice și de continuitate de milenii”.  Sculpturile sale sunt  mărturii ale sufletului ce șoptește în curgerea anilor că „aici am fost și vom fi” iar azi, „când țara se vinde bucată cu bucată”, monumentele lui Vida ne zic: «Noi am apărat această țară»” și când mulți pleacă spre zări mai îmbelșugate, lăsându-și „copiii, bătrânii, țarina, tradițiile”, le-am auzi cum spun cu încăpăținare „Noi am apărat toate acestea”. Le-au apărat ei, cei  care poartă nume emblematice ca „Horia, Cloșca și Crișan”, „Dragoș Vodă”, „Bogdan Vodă”, „Pintea Viteazu”, sau acel tulburător „Monument al țăranilor români martiri de la Moisei”, sau cum nu se poate mai simplu „Cosașul”, „Minerii”, „Muncitorul forestier”, sau  „Sfatul bătrânilor”, tăinuind în tăcere ritmurile  dăinuirii noastre. Pentru întreaga sa moștenire artistică, Gheza Vida poate fi caracterizat, cum a făcut-o acad. Răzvan Theodorescu, ca o „paradigma”, fiind „în cel mai înalt grad, ilustrarea unei fațete esențiale a vizualității naționale, a «românității» vizuale de care vorbim mai rar”.  În „Dicționarul sculptorilor din România”, se scrie că Gheza Vida „unea expresionismul nordic și clasicitatea mediteraneană”, însă Răzvan Theodorescu consideră că el „a unit patosul vital al arhaicului cu noblețea calmă a clasicului”. E o caracterizare mai adecvată trimițând gândul la filosofia culturii a lui Lucian Blaga, gânditorul  care a cercetat profunzimile metalului românesc până a dat „de stele în apă”. Așa putem înțelege mai bine  orizontul de semnificații pe care fiecare îl poate descifra dincolo, sau cu ajutorul, vizualității. Rămâne  „o paradigmă” deoarece cu forța talentului său a celebrat și transfigurat „în imagine plastică forța covârșitoare și nenumăratele taine ale naturii și ale omului, născând acel limbaj figurativ din orizontul arhaicului care rămâne o continuitate culturală cu care puține  popoare ale Europei o pot afirma”. Acad. Marius Porumb caracterizează creația lui Gheza Vida prin „monumentalitate și vigoare”, trăsături ce pot fi întâlnite și la oamenii simpli în atitudini de viață cum nu se poate  mai firești ca:  „La fân”, „Odihna”, „Horitoare”, „Tropotita”, „Miner citind”, „Miner cu lămpaș”. Între alte dimensiuni, aceleași trăsături se regăsesc în chipurile unor personalități sau în  momente din istoria noastră ca „Horea”, „Balada lui Pintea”, „”Dragoș Vodă”, „Răscoala”. Tulburătoare sunt  cu deosebire sculpturile cu „o bogată încărcătură metaforică, artistul inspirându-se din  universul mitic maramureșean”; un univers ca un reînnoit început de lume și amintim doar „”Omul apelor”, „Omul dintre focuri”, „Priculiciul minei”, „Solomonarul”, „Botegiunea de pe Iza”.  Ca un  Memento se ridică memorialul de la Moisei,   întâi făcut din lemn și apoi din piatră, spre care duc 44 de trepte, marcând anul masacrului.  Nu putem uita  „Sfatul bătrânilor”, stând de strajă la hotarul dintre viață și moarte și cătând dincolo de amândouă o dreaptă cumpănire  a rânduielilor proprii   „cumințeniei pământului” de prin aceste locuri.   Sintetizându-le pe toate, Raoul Șorban, care i-a dedicat o amplă monografie, scria: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credința în dreptul de viață universală a valorilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sa rămâne mărturia acelei acțiuni spirituale ce întrunește într-o structură unică omul, artistul și istoria imediată”.

De n-ar fi fost Maramureșul…

    S-a vorbit și de exemplaritatea  vieții lui Gheza Vida  care s-a impus prin forța de neînvins a creației Sale într-o istorie accidentată, animat de un patos al libertății mai greu de înțeles pentru cei care caută în biografia sa o linearitate simplistă. Ramona Novicov este de părere că toată viața sa a stat sub semnul unui singur crez: „El a crezut până la capăt… în forța perenă a neamului său și a pământului care îi conferă această forță”  dimensionând o lume între mit și istorie.  În dorința de a-l înțelege, Grigore Arbore i-a urmat îndeaproape meandrele vieții remarcând: „De lumea simplă a Maramureșului sculptorul va fi legat tot timpul vieții. Rădăcinile sale erau puternic implantate în pământul de baștină pe care l-a părăsit, pentru mai mulți ani, doar pentru a participa, în rândurile voluntarilor din Brigăzile internaționale, la războiul civil din Spania, între 1937-1939…Întoarcerea în țară a fost anevoioasă: după Dictatul de la Viena, din august 1940, Baia Mare și întreg Maramureșul intrase sub dominația horthistă. Când împrejurările i-au permis s-a înrolat voluntar în Armata Română și a luptat împotriva ocupanților cu aceiași generozitate sinceră cu care luptase împotriva franchismului. În anii dificili ai ocupației și imediat după încheierea marelui război, sculptorul și-a perfecționat instrumentele de lucru…Consacrarea definitivă a lui Gheza Vida a venit însă odată cu prilejul Expoziției de artă plastică regională de stat a Transilvaniei din 1948”. În anul 1974, sculptorul a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
 Teodor Ardelean l-a amintit o poveste a lui Geo Bogza în care, pe când Dumnezeu se plimba cu Sf. Petru pe pământ, au fost omeniți  de o familie de țărani la care au rămas peste noapte și Apostolul l-a rugat pe Creator să facă ceva pentru ei. Când Dumnezeu i-a spus că aveau tot ce le era necesar, Sf. Petru l-a rugat „ca oamenii aceia să-și vadă într-o zi sufletul”. Peste ani s-a născut Mihai Eminescu. Asemenea lui, prin Gheza Vida „artistul locului a devenit printr-o operă nepieritoare , un «artist al esențelor», Neamul Românesc din Maramureș întâi și apoi în întreaga seminție românească și-a văzut Sufletul. Suflet așezat cu multă cumpănire în «Sfatul Bătrânilor», în Monumentul de la Carei, în «Pintea Viteazul», în monumentul de la Moisei…”  A mărturisit-o însuși artistul:  „De n-ar fi fost Maramureșul și pădurile lui, oamenii Maramureșului și poveștile vieții și ale închipuirilor lor, nici eu n-aș fi fost cel care sunt.”

    În seria manifestărilor dedicate centenarului nașterii lui Gheza Vida a urmat vernisajul expoziției marelui sculptor și au fost lansate cărțile „Gheza Vida”, alcătuită de acad. Marius Porumb, apărută la editura Academiei Române și Mega, documentarul biobibliografic „Vida Gheza” apărut la Baia Mare.  la care au luat cuvântul Teodor Ardelean, Roxana Novicov și acad. Dumitru Radu Popescu. Toate au fost aureolate de microrecitalul susținut de grupul vocal Sf. Mina din Cluj-Napoca. Peste toate, șoaptele unui cântec venit de demult: „Maramureș țară veche/ Cu oameni fără pereche”.

Elena Solunca Moise

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.